Horoscopul lui Dom' Profesor. Stelele primordiale

Horoscopul lui Dom' Profesor. Stelele primordiale

Pe 18 decembrie s-au născut Steven Spielberg, Willy Brandt, Brad Pitt, Paul Klee, Ty Cobb, Vasile Veselovski, Horia Vintilă, Vasile Maniu, Dionisie Şincan.

Tradiţional, în calendarul creştin ortodox, Sf. Cuvios Daniil Sihastrul. Sfântul Ambrozie spune că numai în pustnicie poţi să-L înţelegi pe Dumnezeu şi să te rogi cum trebuie. Daniil i-a urmat sfatul, probabil fără să ştie operele truditorului din antichitate. Pentru că Dumnezeu luminează minţile şi oamenii ajung la acelaşi gând, la acelaşi rezultat, fie că sunt acum, aici, sau acum o mie de ani.

„Se spune că, în vremea tinereţii sale, vlăstarul domnesc, Ştefan, ar fi ascultat cu luare aminte, în chilia de piatră de pe apa Viţeul, îndrumările şi poveţele fericitului ascet.” (Proloagele, IV, pagina 70).

Tot legenda spune că după dezastrul din bătălie, Voievodul Ştefan l-a căutat din nou pe Daniil, pentru povaţă şi îndrumare. Dar a găsit doar un mormânt vechi din care răsărise un stejar. „Mulţumesc pentru sfat, bunule sihastru", a spus Voievodul, ştergându-ţi o lacrimă şi uitându-se la falnicul stejar. "Niciodată nu trebuie să ne lăsăm doborâţi, chiar şi după moarte!” Şi a plecat, a strâns oaste nouă şi i-a zdrobit pe păgânii turci.

Când este vorba de Legea Strămoşească niciodată nu trebuie să ne lăsăm doborâţi!

Tradiţional, tot în calendar este Sf. Modest care este în calendarul folcloric un alt sfânt protector al animalelor şi al oamenilor, foarte asemănător cu Apostolul, cu Marcu Evanghelistul.

Dacă aveţi un animăluţ, făceţi-i un cadou! S-ar putea, în mod sigur, animalele nu au discernământ, ca pisicuţa sau căţeluşul sau cine ştie ce dragon bărbos să nu realizeze sărbătoarea, dar Sfântul Modest vede, ia atitudine, iubeşte pe cei blânzi şi îi pedepseşte exemplar pe cei care chinuiesc sau vorbesc de rău nevinovatele animale, prima creaţie vie a Domnului. Pe vânători, de exemplu. Oare ei nu au căţei?

Prima creaţie a Domnului au fost stelele primordiale, pare că spune un articol din „Science et Vie”. A propos de celebra publicaţie de ştiinţă popularizată franceză, m-am interesat dacă există şi o ediţie în limba română. „Cine s-o citească, dom’ profesor?” a fost răspunsul cărturăresei din chioşc, de unde mă aprovizionez cu EVZ şi reviste. Şi chiar cu unele cărţi, deoarece în ilustrul centru de cultură Bucureşti librăriile de carier au dispărut. Le-au luat locul case de pariuri. Bun, doi cititori s-ar găsi, vecinul meu Darius şi subsemnatul, dar cred că nu ar edita nimeni o revistă în două exemplare. Totuşi am întrebat-o pe doamna aceea de la ghişeul publicaţiilor, de ce, totuşi are la vânzare „Science et Vie” o revistă glossy scumpă şi în limba franceză, pe deasupra. „Păi, am una singură care stă pe tarabă până o cumpăraţi. Alt client nu am, dar ştiu că mai devreme, sau mai târziu o s-o cumpăraţi!” Unii ştiu să facă comerţ.

Revista ştiinţifică franceză nu pomeneşte de creaţia Domnului. Cuminte şi cam fără gust, pomeneşte de big bang, care, după părerea autorilor a avut loc într-o „supă primordială” de hidrogen şi heliu. Ceva s-a întâmplat acum 13 miliarde de ani. Supa a început să facă „găluşti” care s-au aprins cu sute de mii de grade. Stele de o mie de ori mai mari, mai masive, decât bunul nostru Soare şi de două milioane de ori mai luminoase. Stelele primordiale!

Până de curând, de câteva luni de zile, teoria stelelor primordiale era doar o... teorie. Stelele primordiale trebuie să aibă în compoziţie doar mult hidrogen şi heliu. Atât! Dar, toate stelele observate de astronomi până în prezent, adică vara şi toamna acestui an, erau stele care pe lângă cele două elemente uşoare aveau în compoziţie şi multe alte elemente mai grele precum azotul, carbonul, oxigenul, produse în inima stelelor în reactoarele naturale la presiuni şi temperaturi inimaginabile. În modelele astrofizice virtuale s-a ajuns la un paradox: se părea că supa de hidrogen şi heliu refuză să se constituie în găluşti-stele în absenţa elementelor grele, iar aceste elemente grele sunt produse doar de inima stelelor!

Eu cred că elementele grele se găsesc în buzunuraul combinezonului spaţial al lui Dumnezeu. Ia din buzunar câţiva atomi de elemente grele şi le aruncă în spaţiu. Acolo se crează o stea! Glumesc, dar dacă eu aş fi Dumnezeu, aşa aş face!

Ştiinţa continuă cu ale ei. De patruzeci de ani se tot uită astronomii, pe cer, în toate părţile ca să găsescă primele stele, stelele pure, primordiale, măreţele stele formate doar din hidrogen şi heliu.

Telescopul spatial „Hubble” dar şi marile telescoape şi radotelescoape din Mauna Kea au fost folosit ca să scormonească distanţe inimaginabile în spaţiu în căutarea stelelor primordiale. Fortuna ajută pe cei îndrăzneţi şi muncitori! După ani de muncă, s-au descoperit stelele primordiale! În îndepăratat galaxie CR7. Lumina ajunge pe Pământ după miliarde de ani din galaxia CR7. În orice caz, s-au făcut observaţii confirmate de alţi astronomi, cum că acolo ar fi cam zece mii de stele primordiale de circa două sute de ori mai „grele” decât Soarele şi de un milion de ori mai luminoase. Temperatura la suprafaţa stelelor primordiale este de 100.000 grade Celsius faţă de „numai” 6.000 grade Celsius la suprafaţa Soarelui!

Foarte bine! Stelele primordiale au un corespondent în astrologie. Se numesc stele fixe. Nu sunt ele chiar fixe, dar se mişcă extrem de încet. Stelele fixe, conform teoriei astrologiei creştine a cardinalului Pierre d’Ailly sunt în număr de 84 şi dispuse în zodii, convenţional. Fiecare stea fixă are o personalitate aparte, este de natura unei planete. O stea fixă poate fi benefică, sau malefică după planeta respectivă. Stelele fixe sunt folosite doar la calculul temei native, a horoscopului de naştere. Conform unei circulare, din anul 1953, a AAP, stelele fixe trebuie privite cu oarecare bunăvoinţă şi suspiciune, în niciun caz nu pot fi considerate aspect principal. În horoscopul pe zodii, stelele fixe, asteroizii, luna neagră şi nodurile lunare nu au ce căuta, este o mare greşeală să foloseşti astfel de indicatori înguşti, specializaţi, când este vorba de generalităţi, de sute de mii şi milioane de persoane, fiecare cu destinul şi liberul lui arbitru! Uneori, în astrologia globală se folosesc stelele fixe, dar cu măsură. Astrologia este o ştiinţă a echilibrului, a lucrurilor solide şi verificate de mii de ani, nu o flecăreală mondenă „ce din coadă o să sune”!

Cine este interesat şi chiar vrea să înveţe astrologie, să-mi scrie şi poate o să obţină mult mai multe informaţii despre stelele fixe, rodul studiului şi cercetărilor mele de zeci de ani.

Acum mă duc să mai îmi aranjez biblioteca, este un ritual de început de sărbători de Crăciun şi să şterg de praf cele câteva sute de volume de astrologie. Din nefericire nu am o singură carte în limba română, ba nu, o am pe a lui Dan Ciupercă, îmi pare singurul produs acceptabil de pe piaţa noastră. Şi Virgil Ionescu pentru astrologia chinezească. Nu-mi fac iluzii - ceea ce continui să primesc din Occident arată o scădere drastică a nivelului ştiinţific. Volumele de astrologie de astăzi sunt albume glossy cu poze, nu tratate de matematică, astronomie, istorie, sociologie şi psihologie aplicată, cum erau acum 50 de ani. Se prosteşte lumea, se prosteşte!

Nu vă temeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, aşa a fost întodeauna, flux şi reflux, valurile vieţii şi ale istoriei, fluctuaţii care se bazează pe faptul că, în definitiv, mâine este o altă zi!

 

BERBEC   Perioada îţi este favorabilă în toate, mai puţin întâmplările. Azi trebuie să te fereşti de incidente sau accidente cauzate de foc sau metal. Moderaţie în relaţiile cu semnele de pământ. Influentele planetare confuze şi amestecate ca o salată ghiveci maltez iţi indică să ai astăzi o atitudine placută şi să nu te enervezi fără rost! Carisma personala, "magnetismul animal" cum spunea Franz Mesmer, este in creştere, dar trebuie să-l utilizezi cu abilitate şi inteligenţă. Se apropie nişte termene, sărbătorile de iarnă şi nu ai banii necesari. Vezi de pe acum de unde să faci rost, nu lăsa pe ultima zi!   TAUR  Ceea ce începi în această zi poate aduce rezultate bune.  Este bine să ceri un sfat competent, mai ales dacă doreşti să cumperi obiecte de folosinţă îndelungată, cadouri de Crăciun sau de Revelion. De dimineaţă te asaltează nişte veşti. Ascultă şi analizează bine înainte să iei o decizie. Nu te lăsa „descifrat” ci introdu tot timpul noi date în jocul social care se numeşte afacere sau dragoste. Cine este previzibil este uşor de condus. Poţi începe ceva nou, orice, sau poti finaliza proiecte mai vechi. În special amorul este bine aspectat, iar carisma personală atinge cote ridicate. Şi nu uita vorba veche: „ca să ajungi rege, trebuie să te comporţi ca un rege !”

GEMENI    Evită împrumuturile de bani şi băncile, nu juca la jocurile de noroc, în această perioadă eşti sănătos dar nu şi norocos! Poţi face mici schimbări, acasă şi la serviciu, cumpărături mici. Păstrează-ţi calmul si zambetul pe buze si reprogrameaza toate deciziile importante si intalnirile decisive pentru o zi mai bună! Nu că n-ar fi bună şi ziua de azi, dar astăzi nu ai suficiente informaţii şi date că să iei o hotărâre strategică, importantă. Sau mai puţin importantă. Ceea ce te deranjează este lipsa de decizie, permanenta pendulare a celor doi Gemeni, între două soluţii.  Până la urmă „ori moare măgarul, ori pierde samarul” lucrurile se mai aranjeză şi de la sine, prin bunăvoinţa providenţei!   RAC  Azi nu te implica în conflicte cu semnele de apă. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil.  Atenţie la cumpărături. Nu ieşi pe seară în oraş, decât dacă este necesar! Arăţi bine – o duci bine! Constelaţia internă a omului, motivaţiile şi influenţarea lui, ce imens spaţiu de explorare! Atenţie astăzi şi la zilele următoare, deoarece îţi va fi solicitat sprijinul într-o problemă, care nu este chiar din domeniul tău de expertiză, dar pe care o vei rezolva foarte profitabil.  Însă, toată lumea o să fie mulţumită, spune horoscopul tău!     LEU   Te găseşte în postura plăcută nativilor zodiei să conducă şi să dea ordine. Rezultate bune în domeniul financiar şi al relaţiilor sociale. Ziua este favorabilă, dar trebuie să fii atent! Nu-i copleşi pe cei din jur, nu-ţi impune astăzi părerile chiar dacă ai dreptate. Dar dreptatea este aşa de relativă!  Mai lăsă-i şi pe alţii să aibă dreptate, aşa, pentru frumuseţea jocului. Cu toate ca iţi place sa rezolvi lucrurile clar si net, astazi trebuie sa dai dovada de multa abilitate, diplomatie şi poate puţina ipocrizie. O să ai mai mult de câştigat, pentru că cei cărora le-ai lăsat întâietatea ştiu că ai cedat din propria voinţă şi o să zică în sinea lor „ce fată/băiat bun s-a făcut!” Se ştie că eşti generos şi „mama răniţilor”, aşa că astăzi o să primeşti numai laude.   FECIOARA    Atenţie la ce spui şi mai ales cui spui, nativii din Fecioară fiind amatori de adevăruri fundamentale, dar uneori nu au tact sau diplomaţie. Trebuie să ai încredere limitată în promisiuni! Este momentul să te gândeşti la un curs nou în viaţa ta, sau cum să-ţi îmbunătăţeşti situaţie prezentă. Ziua de azi este şi sub semnul discuţiilor neterminate. Ca un făcut, timpul te presează şi mereu nu termini ce ai de spus. Nu ai timp să stabileşti ceea ce doreai de fapt. Astăzi, comunicarea suferă, aşa că nu implica în discuţii lungi şi elaborate. Învaţă să comunici scurt şi cuprinzător. Nu ai timp!

BALANŢA   Evenimentele se succed astăzi cu rapiditate, ca într-un caleidoscop. Ai darul să alegi ce-ţi convine, să tragi spuza pe castanele, sau cartofii tăi, cum spune vorba veche! Nu promite nimic! Majoritatea scenariilor şi planurilor de viitor, atat la serviciu cât si in viaţa personală, suferă din cauza unor întarzieri. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva astăzi unele situaţii considerate delicate. Se apropie nişte termene, sărbătorile de iarnă, ai nişte obligaţii şi nu prea ştii cum o să te descurci, pentru că nu ai timp şi bani. Fă-ţi un plan, o foaie de parcurs, chiar puncteză pe o hârtie, şi timpul nu-ţi va părea un stăpân nemilos, cum spunea poetul.

SCORPION    Sănătatea nu-ţi este afectată, dar este bine să dai dovadă de prudenţă şi să eviţi frigul, umezeala şi curentul.  Magnetismul personal e în creştere, poţi lămuri unele situaţii sentimentale! Astăzi, nu vorbi, însă, fără să-ţi faci înainte un plan. Foloseşte intuiţia, dar nu te lăsa purtat de ea. Disimulează-ţi cu iscusinţă intenţiile printre imagini frumoase, poetice şi pline de culoare. Apoi exprimă direct şi hotărât ce ai de spus. O zi obositoare, dar chiar plăcută. Seară de cumpărături mici, poate în oraş, în compania celor dragi. Favorurile stelelor se îndreaptă spre cumpărături şi cadouri. Ceea ce cumperi astazi va face mare placere celor dragi.

SĂGETĂTOR    Ai o idee, dar o idee fixă. Încăpăţânarea îţi foloseşte, pentru că, din fericire, este o idee bună! Eşti într-o formă bună, fizică şi mentală, aşa că prin această osmoză rară ai succes. De fapt, o veste primita spre sfarsitul zilei te fac sa speri intr-o posibila imbunatatirea a situatiei financiare, dar nu te grabi cu cheltuielile! Dacă ai hotărât ceva, porneşte cu încredere şi speranţă, sorţii iţi sunt favorabili, chiar dacă soluţia pare riscantă. O zi în care socializezi mai tot timpul. Vizite şi întâlniri, dar până la sfârşitul zilei vei realiza că nu ai pierdut-o degeaba.

CAPRICORN    O perioadă favorabilă pentru afacerile şi reuniunile de familie, sau o seară plăcută cu prietenii, în oraş, poate la un film. Pentru o mica parte din Capricorni, o veste bună, pe seară! O zi foarte bună, din punct de vedere personal. Tot ce îţi propui, la nivel rezonabil, îţi iese astăzi cu mare uşurinţă. O idee interesantă îţi lumineză sufletul. Poţi să faci mult bine cu bani foarte puţini. Nu ezita! Sunt favorizate vizitele şi întâlnirile cu prietenii şi rudele, mici cumpărături, reuniunile de familie.

VĂRSĂTOR  Evenimene neprevăzute. Şi bune şi rele... Trebuie să dai dovadă de calm, răbdare şi iscusinţă pentru ca să anulezi unele aspecte nefavorabile. In orice caz, nu te poţi baza pe niciun ajutor! Nu aştepta foarte mult, mai ales de la cei cu care te întâlneşti astăzi. Nu promite, la rândul tău, nimic! Nu te enerva, oare sunt lucruri aşa de importante ca să-ţi tulbure echilibrul interior?  Furia este primul semn al insuccesului. Nu dori lucruri imposibil de obţinut. Pacea sufletului este dată de echilibrul perfect dintre posibilitate şi dorinţă.

PEŞTI  Spui că viaţa ta este tristă şi plictisitoare. Trebuie să cauţi motive de mai bine, să faci parte din ceva mare şi important, benefic, să nu te laşi cuprins de cenuşiu şi monotonie. Încearcă! O veste, o informaţie îţi oferă o oportunitate neaşteptată, dar deosebit de plăcută/profitabilă. Fii tolerant şi emană impresia ca trebuie să domnească un spirit de fair-play – „..o să avem de câştigat cu toţii...”!