HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  28 decembrie 2022.  Gestionați cu prudență previziunile pentru 2023!  

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  28 decembrie 2022.  Gestionați cu prudență previziunile pentru 2023!  

Eşti detaşat, relaxat, după unele perioade grele din anul acesta, orizontul tău se limpezeşte şi ţi se uşureaza sufletul. Ce a fost greu, a trecut, începi să găseşti soluţii pentru probleme!

 

28 decembrie

 

Ne puteți urmări și pe Google News

 

 

Pe 28 decembrie s-au născut Woodrow Wilson, Denzel Washington, Richard Clayderman, Laurenţiu Cazan, Nicolae Kirculescu, Gheorghe Berceanu, Alexandra Ungureanu.

 

În calendarul creştin-ortodox sunt cei 20.000 de mucenici arşi la Nicomidia. Şi Sf. Glicherie. Şi noi avem arşii noştri, mucenicii noştri. Sunt 64 la număr, dar sunt ai noştri, rugaţi-vă pentru ei, pentru sufletele lor plecate înainte de vreme şi familiile cernite!

Pe 28 decembrie este, tradiţional, Îngroparea Crăciunului. “Obiceiul “îngropării Crăciunului”, de fapt a anului vechi, care a trecut, are o vechime considerabilă, fiind unul dintre cele mai arhaice elemente surprinse de calendarul popular.” (Antoaneta Olteanu, CPR, 2001, pagina 561.)

 

Diferenţa de câteva zile dintre Crăciun şi Anul Nou ne duce cu gândul la „epagomene”, cele cinci zile de la sfârşitul anului în care greco-romanii sărbătoreau şi petreceau, fiind, după cum spune Plutarch, „furate de la Zei”, în orice caz, ieşite din tiparul cotidian. În Roma antică, de exemplu, se bea mult, se cânta pe străzi, ce mai, petrecere fără reguli, fără constrângeri, timp de cinci zile! Saturnaliile și cu asta am spus totul!

 

O să vă rog să citiți, sau, să recitiți https://evz.ro/horoscopul-lui-dom-profesor-amintiri-de-la-tinerama.html.

De la războiul din Ucraina, la criza energiei, până la politicile „Zero Covid” de la Beijing: din experiențele ultimului an, atât de nesigur, trebuie să învățăm puțină prudență!

Gestionați cu prudență previziunile pentru 2023! Dacă există o lecție de învățat de la sfârșitul anului 2022, aceasta este fiasco-ul prognozei și inversarea senzațională și bruscă a tuturor scenariilor. Trebuie doar să te întorci cu douăsprezece luni pentru a-ți aminti: am trăit într-o lume care, în multe privințe, era exact opusul celei de astăzi. Geopolitică, economie, energie, lista inversărilor este spectaculoasă.

Voi începe cu mama tuturor gafelor. Aceasta se referă la guvernele europene, orbe și surde la semnele că Vladimir Putin plănuia o invazie militară a Ucrainei.

Avertismentele au fost emise în mod repetat de serviciile de informații din SUA și Marea Britanie și negate în mod la fel de repetat de Putin însuși. Guvernele europene – din naivitate, oportunism, lașitate? — au preferat să ia de bune negările lui Putin. De fapt nu au avut altă variantă. Eroarea a durat până la capăt, practic până în ajunul acelui fatidic 24 februarie. Suntem într-un război de zece luni care părea imposibil în urmă cu un an, și care acum pare insolubil. Războiul NATO-Rusia din Ucraina a șters imaginea Ucrainei ca una dintre cele mai corupte țări și a președintelui ei ca fiind implicat în afaceri necurate cu Hunter Biden. Probabil că așa a avut insolența să ceara SUA o sută de miliarde de dolari, amenințând că face public afacerile necurate cu familia de la Casa Albă. Șantaj ”sentimental”. Așa spun gurile rele de la Langley. Dar memoria erorilor monumentale de prognoză nu ar fi completă, dacă nu adăugăm că unii Putinieni și cripto-Putinieni, încă în primăvara acestui an, (după ce spuneau că Rusia nu va ataca niciodată) au început să prezică o victorie rapidă pentru Moscova .

Unul dintre defectele talk-show-urilor TV este că nu redau episoadele anterioare: câți guru ar fi distruși dacă măcar unul singur și-ar revedea declarațiile inexacte de acum opt luni... În multe alte cazuri, întoarcerea în decembrie 2021 te face să rămâi perplex. În urmă cu un an, în această perioadă, o temă dominantă în economia globală era blocarea logisticii la toate nivelurile și penuria rezultată. Țin minte că și amărâtul de subsemnat a scris un articol, unul care descrie aglomerația formidabilă a porturilor americane, în special a celor de pe coasta de vest, copleșite de reluarea traficului și cererea de produse asiatice. Navele se aliniau, „la ancoră”, pentru că prea mult trafic nu putea să fie evacuat prin porturi, iar în largul Los Angeles-Long Beach, această parte a Oceanului Pacific a fost transformată într-o parcare navală gigantică. Tarifele de transport maritim, contrastaliile, atât pentru nave, cât și pentru containere, au crescut vertiginos, contribuind la inflație. Livrările s-au prelungit, întârzierile în aprovizionare au avut repercusiuni asupra întregului lanț, de la fabrică până la consumator. Penuria, blocajele, creșterile de preț au fost temele dominante. Unul dintre sectoarele cele mai afectate a fost semiconductorii, memoria și creierul fiecărui produs electronic. Producția de microcipuri nu a putut ține pasul cu cererea, iar acest lucru a creat lipsuri suplimentare până când a lovit industria auto, deoarece astăzi o mașină este plină de semiconductori.

Douăsprezece luni au fost suficiente și iată-ne într-o lume cu susul în jos. Cozile de nave au dispărut, în locul lor a apărut deja situația inversă: multe nave containere circulă pe jumătate goale, armatorii anulează anumite rute din lipsă de clienți. O parte din aceasta este reacția naturală după stocul excesiv al distribuitorilor. Aceasta este parțial un semnal al încetinirii cererii consumatorilor finali, posibil un preludiu al unei recesiuni în 2023. Este parțial și consecința încetinirii celei de-a doua economii a lumii, cea a Chinei .

Aceeași inversare s-a întâmplat cu o viteză spectaculoasă în industria semiconductoarelor. Prea puțin produs în urmă cu un an, acum suntem într-o criză de supraproducție, principalii jucători mondiali plângându-se de dificultăți economice și începând să concedieze muncitori. Este piața, frumusețea economiei de piață: flexibilitatea economiei capitaliste înseamnă că lipsurile declanșează reacții care măresc capacitatea de producție, așa că mergem la situația opusă în care este prea multă marfă, criză de supraproducție. Semiconductoarele sunt un caz extrem, dar întreaga industrie Big Tech a trecut de la a fi câștigătoarea pandemiei la a fi noul epicentru al crizei, în scurt timp: de la Amazon la Facebook și la Netflix.

Toți cei care încă erau plini de opulență în 2021, sunt disponibilizați astăzi. Cei mai optimişti prevăd că noua situaţie va dezumfla inflaţia, cealaltă mare surpriză care a infirmat prognozele. Incertitudinea, instabilitatea, inversarea rapidă a ciclurilor economice obligă băncile centrale să navigheze fără busolă. Rezerva Federală a redus cuantumul creșterilor ratei dobânzii, deoarece a fost cuprinsă de îndoiala că „face prea mult” în lupta împotriva inflației. În 2020 și începutul lui 2021, cea mai puternică bancă centrală din lume – și în spatele Fed-ului toate surorile sale, cum ar fi BCE – nu a văzut inflația venind . Acum unii îi acuză că au exagerat cu terapia antiinflaționistă pentru a-și reconstrui credibilitatea șifonată.

Oare suntem în ciclul celor ”șapte vaci slabe”? Așa s-ar părea… Capitalismul, așa cum îl știm, este transformat de comunismul electronic. Nu degeaba studiază Yale și Harvard, la greu, marxismul. Una dintre propuneri este dispariția banilor, sângele capitalismului. Se fac pași mari și hotărâtori. Toată lumea va trebui să aibă un cont în bancă, evitarea plăților cu numerar, promovarea criptomonedelor etc.

Relațiile de producție au rămas mult în urma forțelor de producție, ar declara Marx, după un studiu atent al situației globale. Oare ce fel de orânduire ne pândește? Dictatura electronică, gen China? Bune întrebări…

Eu știu doar că anul 2023 va fi un an foarte dificil, poate chiar mai greu decât 2022. Dar să nu ne pierdem speranța, gestionați cu prudență previziunile pentru 2023!

Până mâine, este o altă noapte, am ce să fac, cu speranța că mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP    28 decembrie 2022

 

 

BERBEC   Consumul exagerat din ultimile zile ți-a golit frigiderul. Domeniul negustoriei este avantajat, aşa că astăzi poţi reface convenabil proviziile consumate în excesele alimentare de Crăciun! Ai o idee, un proiect important, sau la care ţii foarte mult şi eşti nerăbdător să-l vezi realizat. Stăpâneşte-ţi grabă, pentru că după cum ştii, graba strică treaba! Ai nevoie şi de ajutor! Promovează-ţi interesele cu îndrăzneală, deci, solicită ajutorul fiind sigur că-l vei primi – stelele îţî sunt favorabile, atît în afaceri cît şi în dragoste. În mod sigur cumpărăturile sunt avantajate, Mercur îţi este favorabil. Surprize plăcute, mai pe seară.

 

TAUR   Orizontul tău se limpezește. Dacă ești la serviciu vezi cum închei anul. Fă un mic bilanț profesional, pentru tine, vezi în ce stadiu ești cu cariera, ce-ți mai trebuie, chestii din astea! Nu schimba nimic din ce ai stabilit. Poţi să-ţi îmbunătăţeşti astăzi modul de viaţă de o manieră agreabilă. Ai o stare de surescitare cerebrală, provocată de multele gânduri. Dar şi de problemele pe care le ai.  Totuşi, filozofia ta de viaţă te face să vezi lucrurile dintr-un unghi mai favorabil, dintr-o perspectivă mai bună. Te bucuri de o bună intuiţie care te ajută, atăzi, la rezolvarea problemelor cotidiene. Soluţia unei probleme personale este la îndemâna ta. Concentrează-te şi, numai așa poți reuşi!

 

GEMENI   Ai un horoscop bun, o conjunctură favorabilă. Nu-l strica! Astăzi, mai totul este un prilej de bucurie şi distracţie. Dă curs puterii cosmice, simte-te bine şi fii plăcut cu cei din jur! Din nou o zi relativ favorabilă intereselor tale personale. Totuşi nu lua lucrurile în tragic dacă total, sau parţial, lucrurile întârzie, sau nu se finalizează chiar cum îţi doreai.  Este şi o zi bună de discuţii cu partenerii, fie de viaţă, fie cu prietenii, în sensul analizei şi trasării unor proiecte viitoare. Poţi trece cu uşurinţă un obstacol dacă iei în serios sfaturile unei persoane competente în domeniu.

 

RAC  Nu reuşeşti să te încadrezi în bugetul de cheltuieli post Crăciun. Fiind un Răcuşor isteţ, trebuie să te foloseşti cu iscusinţă de banii pe care îi ai de la părinţi, fraţi, surori, mătuşi... Evită sau amînă orice întîlnire sau decizie importantă şi petrece ziua într-un cadru plăcut şi confortabil.  Discuţiile, însă, sunt bine aspectate. La serviciu, sau unde activezi – sau acasă, dacă ai vacanţă, ai o opinie corectă despre un coleg, corespunzător, un membru al familiei. Care coleg, sau rudă, îţi poate fi de mare ajutor în viitorul apropiat. Astăzi radiezi optimism şi energie şi îi influenţezi favorabil pe cei din jur, îi motivezi. Adaugă şi o vorbă bună, o laudă.

 

LEU  Astăzi nu vrei să fii deranjat! Nu lua şi nu da bani cu împrumut, pentru că aşa se strică prieteniile. Eşti generos, dar nu şi naiv, nu te lăsa folosit de cei care te consideră un bancomat! Se deschide o posibilitate, o oportunitate, poate o petrecere ad-hoc, care pote deveni distractivă sau profitabilă, după caz,  numai cu condiţia să poţi duce lucrurile la bun sfârşit, să poţi să faci un efort suplimentar. La sfârşitul anului vin facturile, drept felicitări. Adevărul este dincolo de tine, vorba filmului. Eşti un leu liber şi independent din savană care a luat împrumuturi de la bănci, sau leasing. Ţi-ai pierdut libertatea. La zoo cu tine! Uită ieri, trăieşte astăzi, mâine - mai vedem – asta este toată filozofia la care ai fost obligat. Îţi place?

 

FECIOARĂ    O greutate pare că te apasă astăzi, ceva imposibil de definit. Excese alimentare? Este doar o impresie, aşa că lasă grijile deoparte şi zâmbeşte. Domeniul relaţiilor umane este avantajat! Ziua de astăzi se anunţă liniştită – poate este un prilej, rar de altfel, să te gândeşti la tine şi la interesele celor dragi. Vitalitatea ta se situază la un nivel acceptabil, totuşi, trebuie să mai lucrezi la forma fizică şi să dai jos kilogramele în plus. Ceva mişcări în faţa ferestrei deschise, dimineaţa. Sau la sală. La serviciu, dacă nu eşti în vacanţă, dai dovadă de nepăsare, de “poker face” care nu sunt pe gustul tuturor. Dar câte bordeie, atâtea obiceiuri… nu te lăsa impresionat şi mergi mai departe. Ai dreptate! Totul este să te opreşti la timp, să nu exagerezi.

 

BALANŢĂ    Ce faci cu viaţa ta? Tocmai astăzi, pe o conjunctură complexă, NU trebuie să te întrebi! Distrează-te, împreună cu cei dragi, fă o vizită, du-te la un film, nu te gândi la nimic important! Profită de favorurile stelelor şi comunică cu anturajul. S-ar putea să ai surprize plăcute. Soarele și Venus, planeta protectoare, ghideză acţiunile tale în sensul cel bun. Norocul este de partea ta, mediul social îţi este binevoitor, iniţiativele pe care le iei sunt pozitive. Optimismul şi entuziasmul îţi dau aripi ca să avansezi pe calea ta, pe drumul tău ales. Totuşi, fii foarte atent la anturaj, la cei din jurul tău, care, profitând de faptul că te afli cu zâmbetul pe buze, vor să-ţi smulgă o promisiune, un angajament.

 

SCORPION   În niciun caz să nu stai singur astăzi, socializează, ieşi din casă, ia masa cu prietenii, du-te la sală, sau la stilist, flirteaza cu nonşalanţă. Ziua este bine aspectată pentru aşa ceva! Pune-te pe treabă cu multă hotărâre şi tenacitate. Eşti în întârziere şi ştii asta. Stelele spun să te grăbeşti. Pe de altă parte, nu uita că perseverenta oarba este arma celui lipsit de imaginatie. Nu-ti risipi inutil fortele, daca vezi ca nu reuşeşti, schimbă modul de abordare! Pe total o zi cam monotonă, lipsită de nerv, care nu te motivează. Atenţie, astfel de zile sunt periculoase pentru că îţi adorm atenţia! Totul apare destul de neclar si confuz. Doreşti mai multă claritate şi lumina. Ai răbdare, timpul rezolva totul… cel puțin așa se spune!

 

SĂGETĂTOR  Nu ai chef de discuţii stupide şi de petreceri cu mult alcool. Vrei să stai cu ai tăi, cu familia şi cu prietenii buni, să... tăceţi împreună! Şi să te bucuri de linişte, relaxare şi pace! O seară plăcută. Concentrează-te pe problemle importante care te interesează personal! Toate trebuie să iasă astăzi. Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, oboseala îşi spune cuvântul, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Eşti pe cale să realizezi o ambiţie secretă. Seara favorabilă relaţiilor sociale sau de amor – poate un spectacol, poate o cină în doi. Atenţie la stările emoţionale, nu te lăsa ofensat sau întristat din nimicuri!

CAPRICORN    Eşti detaşat, relaxat, după unele perioade grele din anul acesta, orizontul tău se limpezeşte şi ţi se uşureaza sufletul. Ce a fost greu, a trecut, începi să găseşti soluţii pentru probleme! Toate drumurile îţi sunt deschise. Astăzi ai dificultăţi să te adaptezi la ambianţă, la ritmul impus. Trebuie să te menajezi, nu face eforturi mari astăzi, oboseala ta a devenit cronică. De asemenea nu trebuie să te laşi distras şi influenţat de veştile care circulă la serviciu. De obicei tensiunile produc alte tensiuni şi lipsă de productivitate. Şi tu nu vrei asta! Pe seară, poate un masaj, poate un bazin, pot să-ţi reducă din suma tensiunilor provocate de griji. Un procent din zodie poate pleca la munte pentru o calătorie în doi, drumurile şi planul sentimentalor sunt favorabile.

 

VĂRSĂTOR  Astăzi și te anunț de pe acum și în weekend, eşti vulnerabil la capricii. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. O întâlnire, o veste neaşteptată! Astăzi poţi să prevalezi printr-o mai bună organizare, dar şi prin odihnă suficientă.  Vitaminele şi sportul te pot ajuta, de asemenea.  Horoscopul tău este favorabil. Dar, atenţie la sănătatea ta şi a celor din jur. Poţi să găseşti mici prilejuri să-ţi rotunjeşti veniturile. Trebuie să faci bani cum ai mai făcut, orice inovaţie, orice noutate este dăunătoare. Protejează-ţi sănătatea, evită oboseala şi fii selectiv în ceea ce mănânci, mai ales după excesele de Crăciun. Evită izbucnirile sentimentale şi instabilitatea emoţională şi amână orice nu îţi face plăcere.

 

PEŞTI   Conjunctura arată că te simţi atras de o călătorie în doi, cu tot ce trebuie, la munte poate, pentru o gură de aer tare şi o ochiadă aruncată zapezii. Toate drumurile îţi sunt deschise! Trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci.  Bea mai multă apă, ceai fierbinte, poate. Refuză invitaţiile pentru excursii la munte, dacă ești în vacanță sau plimbări în oraș şi odihneşte-te cât poţi mai bine! Da, este bine să refuzi orice te scoate din programul obişnuit! Eşti obosit şi intoxicat după excesele de Crăciun! Cumpătare şi relaxare. Concentrează-ţi atenţia asupra sănătăţii – evită expunerea la frig. Trebuie să dai dovadă de tact şi diplomaţie în relaţiile cu cei apropiaţi.  Lăsă lucrurile să se aşeze singure şi nu interveni în niciun fel.