HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  27 ianuarie 2023. Universul nostru are un corespondent în oglindă, de antimaterie, de cealaltă parte a Big Bang, spun fizicienii

HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR  27 ianuarie 2023. Universul nostru are un corespondent în oglindă, de antimaterie, de cealaltă parte a Big Bang, spun fizicienii

Astăzi ești în centrul atenței. Fiecare, din jurul tău, are pentru tine o „mică rugăminte”! Vezi cum te împarţi, nu promite mai mult decât poți. Fii atent la convențiile sociale, nu exagera!

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

27 ianuarie

 

 

Pe 27 ianuarie s-au născut Wolfgang Amadeus Mozart, Lewis Caroll, Elmore James, Nick Mason, Friedrich von Schelling,  Ilya Ehrenberg, William Randolph Hearst Jr., Edouard Lalo, Vasile Grigore, Dan Sergiu Hanganu, Andrei Pavel, Narcisa Suciu, Florin Piersic.

În calendarul creștin-ortodox este  Aducerea moaştelor Sf. Ier. Ioan Gură de Aur şi Sf. Marciana împărăteasa. Zi de post.

În „Kalendarul” poporului român, de la geto-daci, continuă zilele Lupului.

A treia zi a Filipilor de iarnă, 27 ianuarie, se ţine pentru sănătatea copiilor, mai ales a copiilor mici. Femeile, tinerele mame, mătură prin casă cu mătura învelită în cârpe. Se ţine mai ales pentru ca bolile copilăriei să fie uşoare şi „dulci”. Dacă ziua cade vineri, zi de poat, se duc la biserică mici prăjituri făcute neapărat cu miere, ca să se îndulcească bolile copilăriei, să nu fie forme grave. Tinerele mame nu trebuie să se atingă de zahărul industrial, care tradiţional, este malefic, în timp ce mierea naturală este benefică!

În unele cărţi de magie şi alchimie, pe care le am în bibliotecă, retranscrise şi iarăşi scrise şi adaptate, zahărul industrial, cristalizat, este denumit „cristalul alb al morţii”, iar mierea naturală, produsul harnicelor albine, „dulcele luminii solare”! Mierea nu are pic de zahăr, este un produs natural, are doar glucoză şi fructoză. Vedeţi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi, dacă puteţi, să urmaţi sfatul lui Esculap, aşa cum se făcea în antichitate, să folosiţi pentru îndulcit numai mierea de albine. La cât zahăr se pune în toate, dar în toate produsele alimentare, este o precauţie necesară!

Să nu uit să-i spun La Mulți Ani! lui Florin Piersic. Acum, că a trecut de jumătatea vieții, îngerul are ce povesti. Lasați-l să vorbească, este ultimul Mare Actor, ultimul Unicorn.

Fiind ziua de naștere a lui Florin Piersic, o să revăd un film cu el. Ceva cu Mărgelatu, dar, neapărat și „Liberation”, parcă seria a 4-a, un film sovietic de excepţie, din punctul meu de vedere şi al Academiei americane de filme, cel mai bun documentar-artistic despre cel de al Doilea Război mondial - din punctul de vedere al sovieticilor, făcut începând din anul 1968 - au durat patru ani filmările. Florin Piersic are un rol interesant, al colonelului SS Otto Skorzeny. Susţin că a fost cel mai bun rol al lui din domeniul film internațional. Îngerul a devenit, în film, un vultur austriac, cu o privire de oţel şi cu maniere impecabile de ofiţer de elită. Florin a fost atât de Otto, încât parcă simţeam mirosul de unt, Skorzeny fiind un mare amator, din cauza unei copilării sărace, în care nu prea a mâncat unt.

Universul nostru ar putea fi imaginea în oglindă a unui univers de antimaterie care se extinde înapoi în timp înainte de Big Bang. Așa susțin fizicienii din Canada, care au conceput un nou model cosmogonic care postulează existența unui ”antiunivers” care, împreună cu al nostru, păstrează o regulă fundamentală a fizicii numită simetrie CPT. Cercetătorii trebuie încă să elaboreze multe detalii ale teoriei lor, dar spun că aceasta explică în mod natural posibila existență a materiei întunecate.

Modelele cosmologice standard ne spun că universul – spațiu, timp și masă/energie – a explodat în urmă cu aproximativ 14 miliarde de ani și de atunci s-a extins și s-a răcit, ducând la formarea progresivă de particule subatomice, atomi, stele și planete.

Cu toate acestea, Neil Turok de la Institutul Perimeter pentru Fizică Teoretică din Ontario consideră că dependența acestor modele de parametrii ad-hoc înseamnă că seamănă din ce în ce mai mult cu descrierea lui Ptolemeu a sistemului solar. Un astfel de parametru, spune el, este scurta perioadă de expansiune rapidă cunoscută sub numele de inflație, care poate explica uniformitatea pe scară largă a Universului. „Există această stare de spirit că explici un nou fenomen inventând o nouă particulă sau câmp”, spune el. „Cred că se poate dovedi greșit.”

În schimb, Turok și colegul său de la Perimeter Institute, Laham Boyle,  și-au propus să dezvolte un model al universului care să poată explica toate fenomenele observabile bazate doar pe particulele și câmpurile cunoscute. Ei s-au întrebat dacă există o modalitate naturală de a extinde universul dincolo de Big Bang - o singularitate în care relativitatea generală se anulează - și apoi să iasă de cealaltă parte. „Am descoperit că există”, spune el.

Răspunsul a fost să presupunem că universul în ansamblu se supune simetriei CPT. Acest principiu fundamental presupune ca orice proces fizic să rămână același dacă timpul este inversat, spațiul inversat și particulele înlocuite cu antiparticule. Turok spune că acesta nu este cazul universului pe care îl vedem în jurul nostru, unde timpul curge înainte pe măsură ce spațiul se extinde și există mult mai multă materie, decât antimaterie.

În schimb, spune Turok, entitatea care respectă simetria este o pereche univers-antiunivers. Antiuniversul s-ar întinde înapoi în timp de la Big Bang, devenind mai mare pe măsură ce face acest lucru, și ar fi dominat de antimaterie și ar avea proprietățile sale spațiale inversate în comparație cu cele din universul nostru - o situație analogă cu crearea electron-pozitron. perechi în vid, spune Turok.

Universitatea Manchester din Marea Britanie, recunoaște că modelul are încă nevoie de multă muncă și este probabil să aibă mulți detractori. Într-adevăr, el spune că el și colegii săi „au avut o discuție prelungită” cu arbitrii care au revizuit lucrarea pentru Physical Review Letters – unde a fost în cele din urmă publicată – cu privire la fluctuațiile de temperatură din fundalul cosmic cu microunde. „Au spus că trebuie să explicăm fluctuațiile și noi am spus că este o lucrare în curs. Până la urmă au cedat”, spune el.

În termeni foarte largi, spune Turok, fluctuațiile se datorează naturii mecanice cuantice a spațiului-timp în apropierea singularității Big Bang. În timp ce viitorul îndepărtat al universului nostru și trecutul îndepărtat al antiuniversului ar oferi puncte fixe (clasice), toate permutările posibile bazate pe cuantice ar exista la mijloc. El și colegii săi au numărat instanțele fiecărei configurații posibile a perechii CPT și din aceasta au stabilit care este cel mai probabil să existe. „Se pare că cel mai probabil univers este unul care arată similar cu al nostru”, spune el.

Turok adaugă că incertitudinea cuantică înseamnă că universul și antiuniversul nu sunt imagini exacte în oglindă unul ale celuilalt – ceea ce ocolește probleme spinoase, precum liberul arbitru.

Dând problemele deoparte, Turok spune că noul model oferă un candidat promițător pentru materia întunecată. Acest candidat este o particulă ultra evazivă, foarte masivă, numită neutrin „steril”, presupusă pentru a explica masa finită (foarte mică) a neutrinilor stângaci mai obișnuiți. Potrivit lui Turok, simetria CPT poate fi folosită pentru a determina abundența neutrinilor dreptaci din universul nostru. Luând în considerare densitatea estimată a materiei întunecate, el spune că, cantitatea produce o masă pentru neutrinul din dreapta de aproximativ 5×10 8 GeV – de aproximativ 500 de milioane de ori masa protonului.

Turok descrie acea masă ca fiind „atrăgător” similară cu cea derivată de la câteva semnale radio anormale observate de Antena Tranzitorie Impulsivă Antarctică (ANITA). Experimentul cu balon, care zboară deasupra Antarcticii, observă în general razele cosmice care călătoresc în jos prin atmosferă. Cu toate acestea, de două ori ANITA pare să fi detectat particule care călătoreau în sus prin Pământ cu mase între 2 și 10×10 8 GeV. Având în vedere că aproape sigur că neutrinii obișnuiți vor interacționa înainte de a ajunge atât de departe, Thomas Weiler de la Universitatea Vanderbilt și colegii săi au propus recent ca vinovații fiind neutrinii dreptaci.

Turok, totuși, subliniază o particularitate, o condiție - și anume că modelul simetric CPT necesită ca acești neutrini să fie complet stabili. Dar rămâne prudent optimist. „Este posibil ca aceste particule să se descompună de-a lungul vârstei universului, dar asta necesită o mică ajustare a modelului nostru”, spune el. „Deci, suntem încă intrigați, dar cu siguranță nu aș spune că suntem convinși în acest stadiu.”

S-a discutat pe Dimineața Astro(logilor)nomilor despre teoria lui Turok. Mie mi se pare infantilă și simplistă. Se bazează prea mult pe ”dacă” și nu pe observații directe confirmate. Modelul universurilor paralele, în concepția mea, este un Multivers infinit, format din Universuri finite, decalate în spațiu și timp. Fără materie neagră și alte efecte teatrale!

Acum mă duc să-l văd pe Florin Piersic jucându-l pe Otto Skorzeny, marele amator de unt.

Să nu uit să cumpăr unt, vinerea este ziua rituală de cumpărături săptămânale, chiar dacă mâine este, în definitiv, o altă zi!

 

 

HOROSCOP    27 ianuarie 2023

 

BERBEC   Astăzi ești în centrul atenței. Fiecare, din jurul tău, are pentru tine o „mică rugăminte”! Vezi cum te împarţi, nu promite mai mult decât poți. Fii atent la convențiile sociale, nu exagera! Astăzi nu intra in discuţii cu semnele de apă şi aer! Sfârșit de săptămână de lucru liniştit. Fără frică şi fără complexe poţi rezolva azi unele situaţii personale. Domeniul sentimental e bine aspectat. Vorbeşte, explică, motivează şi poţi avea succes! Este în afara regulilor obişnuite soluţia care îţi trebuie. La vremuri de criză, trebuie o soluţie de criză.

TAUR   Realizezi că ai merite şi calităţi, că meriţi mai mult de la viaţă, decât ceea ce ţi se oferă. Răbdare și tutun, pentru că, nu tot ce zboară, se mănâncă, fii mai discret şi mai iscusit! Cu toate că s-ar cuveni să te odihneşti plenar, programul se schimbă în ultimul moment, dar îţi face plăcere. Mirări mari, dar pe măsură. Totuşi, o veste, o informaţie, ca un fulg de nea rătăcit, te înviorează. Seara plăcută, dar cu gândul în altă parte. Trebuie să dai consistenţă strategiei tale.

GEMENI  Trebuie să întorci pagina, să nu te mai preocupe trecutul. Ai unele sentimente amestecate, de regret, jenă şi necaz că nu ai fost suficient de abil, atunci! Lasă-le, trăieşte în prezent! Evita subiectele despre secretele altora, limiteaza-te la modul monden şi superficial de abordare a discuţiei si totul o sa fie bine, sau foarte bine. În general o confesiune schiţeză şi o viitoare bârfă sau intrigă. Acordă-ţi, totuşi, nişte pauze, menajează-te şi încercă să nu împrumuţi bani, sau obiecte! Astăzi nu scoate nici un ban din buzunar, chiar dacă este vineri, zi rituală de cumpărături săptămânale.

RAC  Te bucuri de un climat destins şi chiar plăcut. Nu te mai ascunde în exoscheletul tău de Rac, nimeni nu îţi vrea răul (astăzi), înconjoară-te de armonie, dragoste şi lucruri frumoase! Evita sa incepi proiecte noi, sau sa răspunzi imediat la o provocare. Lasă pe mâine. Sau pe „alta data”. Trebuie sa continui cu aceleasi metode verificate de pana acum, schimbarile repetate nu sunt privite cu ochi buni nici de oameni, nici de stele  Zi favorabilă corespondenţei, comunicării. O veste bună de la un  prieten.

LEU   Astăzi ești agresiv, ca un leu adevărat. De fapt ai vrea să-i muşti de cap pe... ştii tu cine! Prea de tot, prea multă ticăloşie, prea multă minciună şi hoţie! Ascute-ţi colţii şi pândeşte! Amână cu distincţie şi cu imperială bunăvoinţă orice îţi pare legat de domeniul banilor, sau al poziţiei profesionale. Astazi nu lua hotărâri importante, nu te repezi să tragi concluzii, pentru că influențele stelelor sunt inşelatoare şi confuze.  Amână, dacă depinde de tine, orice întâlnire importantă sau  decizie majoră.

FECIOARĂ   Nu te simţi bine în pielea ta! Ceva te râcâie pe suflet, simţi că ceva nu e bine, ceva sună fals în jurul tău. Poţi să ai o  presimţire, nu o desconsidera, ci caută să descoperi motivele! Nu exagera cu efortul, mai ales fizic! Dacă vrei să dai zăpada, sau să spargi gheața, ai mare grijă! La serviciu, sau acasă, te aşteaptă o mulţime de probleme, dar cu ordine şi răbdare, poţi să rezolvi o parte!  Poţi, şi trebuie să faci mici schimbări în structurile tale, ordonează-ţi bugetul de venituri şi cheltuieli, „cash-flow”. Nu pleca la drum, mai ales la cine știe ce destinație îndepărtată de weekend!

BALANŢĂ   Nu ştiu, nu am văzut, nu am fost acolo! Astăzi trebuie să adopţi “politica struţului” ca să eviţi unele neplăceri. Cum spun băieţii dintre blocuri: “cea mai bună lovitură este... eschiva!” Zâmbeşte, vorbeşte puţin şi ascultă mai mult! Cu mai mult efort, ambiţie şi noroc o să ajungi unde iti doresti. Cumpărăturile şi achiziţiile sunt favorizate moderat ca şi „rectificările” în coşul zilnic. Seară romantică, poate acasă, poate la un spectacol. Lasă totul în trecut, nu-ţi mai bate capul degeaba - rezolvarea nu stă în puterea ta. Te întrebi degeaba ce să faci. Mâine este o nouă zi, trebuie să ai speranță și încredere!

SCORPION  Astăzi te autopremiezi! Nu contează motivul, trebuie să-ţi faci singur un dar şi acest lucru este important, pentru că îţi întăreşte încrederea în forţele proprii și îți confirmă valoarea. Viata, care nu tine deloc, dar deloc, seama de micile noastre planuri si dorinte, impinge viitorul unde vrea ea. Cam asta este toată filosofia… Stelele arata că dimineața ar trebui sa treci printr-un mic necaz personal, și conform modului tau de a fi iti trebuie solitudine si putin timp ca sa te obisnuiesti cu noile date. Seara este mai bună, dacă lipsa de evenimente te mulţumeşte. Domeniul sentimental este bine aspectat, aşa că poţi organiza o seară plăcută.

SĂGETĂTOR   La serviciu e tămbălău şi haos. Nimic neobişnuit, aşa e mereu, tu vezi să cazi din nou, în picioare. O să te descurci tu, nu ai grijă! Sau, mai bine, asigură-ți spatele, fă alianțe! O perioadă excelentă pentru finalizarea unor lucruri incepute, pentru înţelegeri strategice, în familie, cu pratenerul, pe termen lung. Trebuie să ai aerul unui gânditor profund şi preocupat de mari probleme. Asta te ajuta sa rezolvi multe probleme de imagine, mai ales dimineața, la serviciu, sau unde activezi. După program ai vrea să te duci până la munte, pentru un weekend la sporturi de iarnă cu promisiunea a cel puțin o căzătură periculoasă. Dar, pe de altă parte, ai vrea să zaci în pat, la căldură şi cu pisica torcând hipnotic lângă tine! Parcă mai bine stai acasă!

CAPRICORN  Astăzi faci urât când eşti luat în râs, te ofensezi ușor. Fii mai viclean, fă-ţi stereotipuri de perfidie şi învaţă să ameninţi nedefinit, fără să jigneşti. Se poate, Machiavelli e martor! Complotezi pentru obţinerea de mai multă libertate, să scapi de unele obligaţii de serviciu, sau de promisiunile făcute într-o relaţie.  Stelele te sfatuiesc sa te odihnesti ceva mai mult astăzi, ba chiar sa rupi ziua în două, cu o siesta sud-americană, un obicei latino pe zăpadă, pentru ca te așteapta un weekend obositor, dar distractiv! Totuşi, prietenii te ajută, familia te sprijină, totul pare bun şi avantajat de stele. Dacă nu vrei să ieşi în oraş, poţi folosi prilejul ca să petreci o seară foarte plăcută în familie, la o cină veselă şi sănătoasă.

VĂRSĂTOR  Este ziua ta norocoasă şi pe plan profesional, dar şi sentimental. Dar, nu te pune rău cu cei din jurul tău, pe care îi vezi zilnic, nu trece peste ei în această zi favorabilă. Cumpătare! Astăzi trebuie să fii foarte iscusit şi diplomat, ca să nu fii încărcat cu sarcini suplimentare, la serviciu şi acasă. Dar zăpada tot trebuie să o cureţi! Bineînţeles, nu pleca la drum! Un semn de foc te poate ajuta astăzi foarte mult. Ceva se intampla in anturajul tau. O intriga, un complot, ceva – soapte in amurg şi întâlniri de cărvunari pe inserate. Este momentul sa pregăteşti contramasurile!  Dacă nu cumva complotiştii se sfătuiesc în secret ce cadou sa-ţi ia de ziua ta de naştere... dar dacă nu este aşa?!

PEŞTI    Mai multă discreție! Astăzi eşti prea generos, dai din casă, poate e bine din punct de vedere duhovnicesc, dar periculos pentru tine, în “acvariul” tău, în care trăieşti, sunt alte reguli! Dacă ai unele obligaţii, promisiuni de respectat, trebuie să te concentrezi ca să rezolvi astăzi. Sigur, dacă nu este vorba de drumuri, amână orice drum! Speculatiile financiare sunt prost influenţate astăzi, aşa că nu este o idee prea buna să te duci la şeful tău ca să-i ceri o mărire de salariu, sau să joci la bursă. Nu te lua dupa cine stie ce aiureli din presă, sau de aiurea pe net, zodia ta este conservatoare şi respecta întotdeauna tradiţia. Ia lucrurile uşor şi cu mult calm!