Horoscopul lui Dom’ Profesor – 22 aprilie 2024. Mănicătoarea, săpătorul de comori, căpitanul Michael Wittmann și niște fosile din Miocen  

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 22 aprilie 2024. Mănicătoarea, săpătorul de comori, căpitanul Michael Wittmann și niște fosile din Miocen  

22 aprilie

 

 

Pe 22 aprilie s-au născut Michael Wittmann, Immanuel Kant, Vladimir Ilici Lenin, Aleksandr Kerensky, Robert Oppenheimer, Jack Nicholson, Yehudi Menuhin, Pascal Bentoiu, Ion Lucian, Eugen Taru.

Ne puteți urmări și pe Google News

 

În calendarul creştin-ortodox fix sunt Sfinţii: Teodor Sicheotul şi Natanail.

Astăzi începe o mare sărbătoare în calendarul vânătorilor, cel agricol şi pastoral, cel de la daci, în ”Kalendar” cum se spunea pe vremuri. Ca mai toate sărbătorile populare, dura trei zile.

 

Se pare că se numea "Mănicătoarea". Mănicătoarea este o plantă magică care, consumată, dă energie inepuizabilă, iar dacă omul se spală cu ea devine harnic toată viaţa.  Se pare că este doar o plantă iluzorie din atlasul botanic al  lui Voynich... dar nu aş fi aşa de sigur! C.S. Nicolaescu-Plopşor şi nu era singurul, credea că este vorba despre mac, care intră în ciclul de vegetaţie în această perioadă. Cunoşteau oare dacii, denumiți de Herodot geți, virtuţile plantei iubirii la persani, macul cel celebru prin opiul care îl secretă? Cu siguranţă, da! Seminţele de mac sunt binecunoscute în farmacopeea populară, iar macul este considerată o plantă de leac, de puternică magie!

 

Peste vechea sărbătoare dacică s-a calchiat sărbătoarea creşină, ca, de altfel, la aproape toate sărbătorile vechi europene. Aşa avem Ajunul Sf. Gheorghe, Sf. Gheorghe şi Calul lui Sf. Gheorghe, trei zile.

 

Este un moment de mare importanţă magică, a ritualurilor de vrăjitorie domestică, mica magie ţărănească cum o denumea Rene Guenon, sau Shaykh `Abd al-Wahid Yahya, după iniţierea sufi. Începe jumătatea caldă a anului şi acest lucru trebuie marcat printr-un reper.

 

Sunt multe practici magice, de la daci şi de la cei dinaintea lor, agatârşi, cabiri, pelasgi. Dar, pentru că doi ani am căutat comori în deşert, v-am spus acea poveste, să vedem ce face noaptea aceasta săpătorul de comori!

 

Săpătorul de comori se culcă pe malul unui iaz, lac sau apă curgătoare şi se uită neclintit în apă, până ce vede un şarpe alb, căruia trebuie să-i taie capul cu un ban de argint. Îl îngroapă apoi în pământ şi pe el sădeşte usturoi. Dacă va mânca din acel usturoi, copt înainte de Sf. Gheorghe, înţelege graiul păsărilor, al animalelor şi poate auzi chiar cum creşte iarbă. Dar mai mult decât orice ştie unde s-au ascuns comorile. Iar banul de argint se va întoarce mereu la el, oricât l-ar cheltui. (Marian, Gorovei, Olteanu).

 

Cam dificilă procedura, aproape imposibilă, dar credeţi că este uşor să găseşti comori îngropate cu mii de ani în urmă? Surse aproape sigure spun că, de exemplu, mare parte din aurul şi argintul dacilor este în continuare undeva, tezaurul sacerdotal, bine ascuns şi că profeţia se va îndeplini şi comoara se va dezvălui numai omului potrivit, urmaşul regilor daci. Se spune că ar fi peste zece tone de aur sub formă de sfere şi “sloiuri” (pepite uriaşe) şi încă de două ori pe atât argint în bare. Alţii spun de cincizeci de tone.

 

În noaptea asta “se deschid cerurile”. Şi flăcările albastre arată locul comorilor.

 

Tot în noaptea asta vrăjitoarele rele fură somnul copiilor, visul fetelor şi norocul băieţilor. După cum ursitoarea, “naşa” face farmece bune spre norocul copiilor şi ca fetele să fie frumoase şi băieţii harnici.

 

Dacă nu ştiaţi, aţi fost minţiţi! Nu există magie albă şi magie neagră! Clasificarea asta este pentru proşti. Există oameni răi şi oameni buni care folosesc magia şi stăpânirea efemeră asupra puterilor ascunse, ca să facă bine, sau rău! Aşa cum un brici poate fi folosit ca să-ţi razi barbă şi să arăţi bine, sau să tai cu el gâturi, ceea ce, în nicio cultură, nu este bine...

 

Dcă va tuna înainte de Sf. Gheorghe, ceea ce s-a petrecut sâmbătă, 20 aprilie, am auzit personal, vor umbla vremi tari peste ţară, se vesteşte căldură mare, când foarte cald, când mai rece decât obişnuit, un haos climatic, dar şi dezastre şi nenorociri!

 

Dragi lupi, padawani şi hobbiţi nu o să vorbim astăzi despre Lenin sau Kant, ci despre un militar, căpitanul Waffen SS Michael Wittmann, unul dintre eroii mai puțin cunoscuți din al Doilea război mondial. Născut acum o sută zece ani, Wittmann a căzut la datorie, pe frontul de Vest, la vârsta de 30 de ani, acum 80 de ani.

 

“Ein Soldat wie die Anderen auch” – un militar la fel ca alţii, cum i-a răspuns lui Adolf Hitler care dorea să facă din el un simbol al eroismului teutonic, să-l retragă de pe front, ca să-l folosească la propagandă. L-am studiat pe Michael Wittmann în armată, la UM 1060, unitate de elită din Pantelimon, astăzi ruine abandonate, dotată prin 1975 cu tancuri grele. Adică am studiat “manevra Wittmann” cunoscută, probabil, multor ofiţeri din arma blindatelor grele.

 

Michael Wittmann a fost un as al blindatelor din WW2, supranumit “Schwartz Baron”, creditat cu 138 de tancuri inamice distruse, confirmate, 132 de tunuri anti-tanc, confirmate şi circa trei sute de diferite alte vehicule, blindate sau nu. După cum a declarat el însuși el ataca tehnica de luptă, nu oamenii, militarii. Nu a fost primul, cu cele mai multe trofee, el a fost ucis pe câmpul de bătălie, în Franța, cu circa un an înainte de sfârşitul războiului.

 

Dar, Michael Wittmann a devenit un simbol, “unul împotriva tuturor” pe data de 13 iunie 1944, pe frontul de Vest. La trei zile după ce aviatorul român Dan Vizanty, căpitanul din aviația regală, făcuse acelaşi lucru pe cerul Bucureştilor.

 

La ora 9:07 în dimineaţa zilei de 13 iunie 1944, Michael Wittmann, căpitan, decorat cu Crucea de Fier cu Diamante şi Frunze de Stejar, intră, de unul singur, cu tancul lui “Tiger” cu numărul 007, în Villers-Bocage ocupat de o divizie întreagă de blindate britanice, 7th Armoured Division.

 

Surpriza este totală, Michael Wittmann distruge în 15 minute, 14 tancuri britanice, două tunuri anti-tanc şi 15 vehicule blindate. Un singur tanc “Tiger”!

 

Wittmann se retrage, “Tiger”-ul 007 este puternic lovit, cu muniţia epuizată, dar în funcţiune şi cu echipajul nevătămat.

 

Moralul aliaţilor este la pământ, al germanilor a urcat în ceruri. De fapt acest lucru a vrut să demonstreze căpitanul german, cu atacul lui solitar, făcut împotriva tuturor regulilor sigure de angajare, fără cercetare, fără susţinere şi cu flancurile descoperite. Soldaţii germani erau temători de cantitatea uriaşă de tehnică militară americană debarcată în Franţa, de superioritatea uriaşă a aliaţilor, în aer, pe apă şi terestră.

 

Reîntors din aventura de la Villers-Bocage, Michael Wittmann le-a spus celorlaţi militari germani: “Vedeţi că nu sunt mai mulţi ca noi?”

 

Ceea ce vreau să vă spun, dragi lupi, padawani şi hobbiţi este că avem nevoie de exemple. Altfel vă sălbăticiţi, uitându-vă ca proștii la televizoare şi apoi comentând ce aţi văzut. Istoria poate să ne da exemplele necesare, prezentul este compromis... oare? Nu cumva presa ascunde exemplele bune şi propagă ticăloşiile? Răul se vinde bine!

 

Dar nu despre asta doream să vă povestesc. Ci, despre un exemplu bun. Mi-am amintit de el când am primit in email un articol din ”Paleontologia Americana”. Acum mai mulți ani, pe la începutul anilor 90, cred că era în anul 1993, am însotit un prieten într-o călătorie prin toată America, dorea să intre în politică. V-am mai povestit. In Texas s-a intâlnit cu șeful republican de acolo, fost guvernator. Care, ca exemplu de ceea ce pot face agențiile federale, ne-a povestit un fapt petrecut în Texas, după marea criză. A dat ca exemplu Works Progress Administration, (WPA),  o agenție federală, care, după 1933 a început să inventeze joburi ca să dea de lucru americanilor.

 

În Texas, despre WPA, circula un banc. Se spune că WPA a angajat 20 de muncitori la un atelier auto, într-un bloc. Ii plătea bine, nimic de obiectat, totuși muncitorii se simțeau stânjeniți, nu aveau deloc de lucru. Astăzi așa, mâine așa, până când un muncitor mai îndrăzneț s-a prezentat în audiență la WPA: ”Nu vă supărați, suntem mulțumiți, primim salariul săptămânal, este bine, vă mulțumim mult, dar nu se poate să mutăm atelierul auto la parter, pentru că la etajul 23 nu vine nicio mașină!!!”

Cam asta era situația și faptul că WPA a angajat vreo trei mii de muncitori să sape după fosile nu a fost considerat foarte excentric. Majoritatea negri, așa se numeau afro-americanii pe atunci. Negrii munceau mult și bine. Câțiva dintre ei au făcut și studii de paleontologie, ca să știe ce să caute, nimeni nu i-a întrebat vreodată ce au descoperit, nimeni nu s-a interesat de ce făceau. Era un ”job inventat” ca să țină niște oameni ocupați. Dar… nu a fost așa! La sfârșitul anului 1941 izbucnește războiul. Negrii, pardon, afro-americanii, ca niște cetățeni patrioți, lasă fosilele și fac coadă la încorporare, plecă voluntari pe front și foarte puțini s-au întors din mașina de tocat a WW2.

Așa că nimeni nu a mai știut ce, cum și unde au pus descoperirile lor. Ceea ce au găsit în anii de căutări și săpături, a fost conservat în ghips. Și depozitat în subsolul imens al ”Jackson School Museum of Earth History”. Ca să fie siguri că nimeni nu o să le deranjeze descoperirile, au mascat intrarea în a doua sală a depozitului cu un dulap imens. Erau descoperirile lor, începeau să gândească ca niște savanti, nu doreau sa împarta gloria cu nimeni, nu doreau ca cineva să le deranjeze descoperirile.

 

Pâna in toamna trecuta, cand s-a facut curațenie și s-a zugrăvit, după decenii, și în depozitul subteran. Normal, au mutat dulapul în mijlocul sălii, ca sa aiba acces la pereți. Când, s-au vazut în fața unei uși. După ușă, minune! Au chemat poliția, pompierii, salvarea, ziaristii, tv, conservatorul muzeului, guvernatorul și un popă baptist. Tot tacâmul.

În sala nedeschisă de 80 de ani erau nu mai puțin decât 4.000 de fosile de o valoare excepțională, din Miocen, de acum 11-12 milioane de ani. Nu mai puțin de 50 de specii necunoscute, rinoceri cât un autobuz, elefanți speciali, nemaivăzuți, un crocodil ciudat rău, antilope, cămile, mai multe specii de căței, unii chiar haioși bine de tot, zebre și niște strămoși ai calului.

Oamenii de știință erau să înebunească, au stat pe o comoară și nu știau! Negrii nu erau savanți, așa că au colectat tot ce li se păreau mai mare și mai ciudat, nu au urmărit colectare de fosile ale unor animale întregi, complete. Așa că Guvernatorul Statului Texas a promis un grant de mai multe sute de milioane de dolari pentru  University of Texas din Austin, Jackson Scool of Geosciences, pentru studii, clasificare și cercetări de completare.

Vedeți, că este bine să dai la oameni de lucru! Oamenii buni, care muncesc, sunt ca semințele. Pot să rodească și peste 80 de ani. Contrar la ceea ce se întâmplă în România, unde asistații sociali, multe milioane, sunt bazinul de votanți ai celor care NU le dau de lucru. De ce nu le dau de lucru? Bună întrebare!

Haideți că mă supăr și când mă supăr, ascult tema ”Twin Peaks” a lui Angelo Badalamenti. O ascult. În loop. De fapt, nu sunt supărat, declarația mea cum că nu o să mai scriu pentru o vreme introducerea horoscopului a stârnit din partea domniilor voastre vii proteste. De la rugăminți mai mult sau mai puțin fierbinți: ”… vă rugăm să nu renunțați la scris. Noi ce mai citim? Erați unica sursă de informații adevărate” la învinuiri ridicole: ”… dom profesor, spuneți sincer, cât v-au plătit ca să numai scrieți?”

După cum realizați, nu am renunțat, cu toate că îmi este din ce în ce mai greu, dar după cum știm cu toții, mâine este o altă zi!

 

Horoscopul lui Dom’ Profesor – 22 aprilie 2024

 

BERBEC De luni, poți să te lovești cu nasul de volan. Ridică piciorul de pe pedala de accelerație, înainte de a intra pe calea exceselor! Nivelul tău de energie este pe roșu, te vei reîncărca mai mult dacă îți faci timp să îți iei o pauză mai lungă, altfel riști să iei una obligatorie, dacă organismul tău cedează. Evită să faci cumpărături, se spune că lunea nu ar fi bine să cheltuiești.

 

TAUR  Când îți cauți un loc de muncă, cercetarea în domeniul profesional nu te distrează prea mult, dar nu este inutilă. Trebuie să fii perseverent pentru a avea șansa de a te evidenția împotriva concurenței puternice care nu face concesii. Te poți înțelege bine cu semnele de foc şi aer, dar atenţie la posibilele interpretări greşite făcute de semnele de pământ şi apă. Poți primi o veste la care nu te mai așteptai, rămâne de văzut dacă mai este bună sau rea, acum…

 

GEMENI Luni, relațiile sociale pot fi mai tensionate și ar fi bine să te gândești de două ori înainte de a-ți exprima nemulțumirile. Cei din jur îți pot cauta nod în papură! Dar nu te teme: ai toate șansele să poți beneficia de un sprijin astral excelent pentru a rezolva disputele și a-ți câștiga bătăliile! Ai grijă la cumpărături, ar fi bine să limitezi cheltuielile la strictul necesar şi să eviți împrumuturile, de orice fel.

 

RAC Astăzi, poți reuși să îți canalizezi agitația. Acest lucru îți poate permite să te concentrezi mai ușor pe ce ai de făcut și să fii mai efficient decât de obicei. Atitudinea ta poate fi remarcată și apreciată. Poți câștiga cu ușurință puncte!  Pentru o mare parte dintre nativii Raci cei armonioşi, dar posesivi, luni pare a fi o zi bună. Pentru ceilalți, atenție la posesiuni, să nu le rătăciți, fizic sau virtual!

 

LEU Poți avea talentul de a intra în dezbateri aprinse care îți pot supraîncălzi mintea și îți pot da dureri de cap, la propriu și la figurat. Dacă dorești să eviți dificultățile, va trebui să impui unele limite. Un dialog cu cineva drag te poate ajuta să ai răbdare, în timp ce în jurul tău domnește o agitație febrilă. Interacțiunile și călătoriile sunt încurajate de conjunctura astrală, așa că programează-ți întâlniri și cumpără biletele!

 

FECIOARĂ Felul tău de a fi poate fi mai deschis, prietenos și tolerant decât de obicei. Acesta poate fi momentul ideal pentru a te reconecta cu cei pe care i-ai neglijat în ultima vreme, pentru a interacționa constructiv cu ceilalți și pentru a fi mai disponibil pentru cei apropiați. Poți să rememorezi unele lucruri azi, care îți pot elimina unele îndoieli și te pot ajuta să te gândești, mai eficient, la viitor. Poți avea un nivel de energie susținut!

 

BALANŢĂ Astăzi, fii cameleon! Îndrăznește să faci lucruri neobișnuite, spune lucruri care îți exprimă curiozitatea, interesează-te de toate! Datorită unei deschideri intelectuale, drumul tău emoțional se poată deschide larg! Uită-ți obiceiurile! Informațiile pot veni la momentul potrivit pentru a te elibera de o îngrijorare practică astăzi. Posibil să trebuiască să apelezi la resursele tale energetice, dar poți avea satisfacția că pot fi valorificate.

 

SCORPION Obligațiile tale te pot monopoliza astăzi. Nu te lăsa copleșit, s-ar putea să trebuiască să te forțezi să îți găsești pacea. Ai putea să practice niște sporturi de anduranță pentru a găsi un echilibru mai bun. Conjuncturala astrală actuală te poate invita să îți oprești gândirea critică și să te apropii mai mult de cei din jur, fiind mai receptiv, mai modest și mai diplomat. Astfel ai avea toate șansele de a-ți consolida legăturile și de a câștiga popularitate.

 

SĂGETĂTOR Prima zi a săptămânii îți poate oferi ocazia să profiți de o situație favorabilă pentru proiectele tale viitoare. Nu rata această oportunitate, este posibil să nu se mai întoarcă prea curând. Nu trebuie să te laşi descurajat de obstacole sau de întârzierea finalizării unor proiecte. Conjuctura astrală prefigurează o schimbare a situaţiei, atât financiare, cât şi sociale.

 

CAPRICORN  Luni, relațiile tale interumane te pot ghida în direcția corectă, urmărește cu atenție dialogurile din jurul tău. Ezitările tale te pot face să pierzi timpul pe care ai putea să-l petrecei cu prietenii... Nu-ți complica viața inutil! Ai grijă de schimbările de dispoziție. Ele te-ar putea duce la unele conflicte. Nevoia ta de mișcare ar putea fi canalizată  într-o activitate sportivă, asta ți-ar putea regla și somnul.

 

VĂRSĂTOR  Astăzi poți avea tendința să intri la ofensivă. Poți fi tentat să exteriorizezi tot ceea ce ai ținut în tine de căteva săptămâni, ai grijă la tensiunile acumulate, ar fi mai bine să-ți canalizezi energia într-o direcție constructivă. Studiul aprofundat pe care e posibil să-l fi desfășurat în chestiuni financiare, îți poate arăta cum ai putea depăși anumite obstacole pentru a merge mai departe.

 

PEŞTI În această zi de luni primeşti o veste buna şi una mai puţin fastă. Dar activitatea cotidiana nu te lasă să faci o analiză aprofundată. Abia pe seară descifrezi consecinţele. Cumpăra acum, mâine îţi va fi aproape imposibil! Traieşte in prezent, fii mai pragmatic şi mai realist, lasă planurile opulente şi strategiile iscusite. Lumea este mult mai rudimentară decât poţi tu să-ţi imaginezi, aşa că nu complica lucrurile inutil.