HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 15 iulie 2022. Răcoare, fără aer condiționat.
- Radu Stefanescu
- 14 iulie 2022, 23:41
Nu te pierde în detalii care îţi consumă timpul, realizează perspectiva obiectivă, pregăteşte-te pentru viitor! Cei din jurul tău îți solicită ajutorul, nu ești tu ”mama răniților”?
15 iulie
Pe 15 iulie s-au născut Rembrandt van Rijn, Iris Murdoch, Jacques Derrida, Forest Whitaker, Jean-Baptiste Charcot, Mario Kempes, Costin Neniţescu, Florin Mihăilescu, Eugen Filotti.
În calendarul creştin-ortodox sunt Sfinţii: Chiriac, Iulita, Iosif din Tesalonic, Vladimir, Luminătorul Rusiei.
M-aş repezi să zic că Vladimir Vladimirovici Putin îşi sărbătoreşte onomastica, dar nu ştiu dacă este la fel în calendarul pravoslavnic, cel al Patriarhiei Ruse. Dar cred că are alte griji...
În ”Kalendar” este Ciurica, Chiriac Şchiopul, Ziua Femeilor, Circovii Mărinei.
Sunt sărbători vechi feminine, poate de douăzeci de mii de ani, ale zeiţelor Kibele, Semele şi cabira Axiokersa, moştenite de traci, daci de la agatârşi, cabiri şi pelasgi, probabil, dacă nu chiar de la dolicocefalii (cu capul lung) cei misterioşi, numiţi uneori hiperboreeni, care au locuit prin toată Europa zeci, sute de mii de ani înainte de sosire brachicefalilor (cu capul rotund) indo-europeni. Din matriarhat.
Şi în ziua de astăzi, în prezent, serbarea folclorică se ţine tot trei zile, după numărul zeiţelor pământului, rodului şi a iubirii. Obiceiul lupilor, al dacilor!
Se spune că astăzi, 15 iulie, este singura zi din an când o femeie poate să-şi bată bărbatul (Speranţia). Nu se împrumută, nu se dă nimic din casă.
Chiric Şchiopul cine să fie? Vechiul nostru prieten Lupul Şchiop, care se alintă şi el pe lângă zeiţe, că îi este şi lui drag să fie iubit şi mângâiat!
După cum se spune în popor: "Să te ferească Dumnezeu de bătaia chiorului şi de dragostea şchiopului, ori de omul însemnat, să-ţi tai poala şi să fugi!" (Pamfile, pagina 108).
Multă lume nu mai ştie tradiţia, lumea şi-a tăiat rădăcinile şi se miră de ce nu merge bine!
Timpul trece, grijile rămân, dar noi nu trebuie să facem din asta o tragedie, niciodată, pentru că aşa a fost lăsat. Există o filosofie superioră, divină, peste foşgăiala intereselor nostre mărunte!
Indiferent dacă nu poți sau nu vrei să folosești un aparat de aer condiționat acasă, există soluții de bun simț pentru a reduce temperatura unei locuințe. „Aceste reflexe pot fi suficiente în cele mai multe cazuri pentru a vă menține casa la o temperatură acceptabilă și a o face fără aer condiționat”, spune agenția de tranziție ecologică, Ademe, care a publicat un ghid ”Fără căldură, răcoare în locuință”. Mizele sunt mari: aerul condiționat reprezintă aproximativ 15% din consumul global de energie electrică și, prin urmare, contribuie semnificativ la agravarea încălzirii globale. Iată cele șapte sfaturi ale noastre pentru a trăi bine fără aer condiționat.
- Aerisiți, dar nu oricum
Toată lumea știe că trebuie să aerisești locuința sau biroul, dar tot trebuie să o faci bine, în mod corect. Urmăriți-vă termometrul și aplicația meteo: de îndată ce temperatura de afară scade sub temperatura din interiorul casei domniilor voastre, lăsați să intre puțin aer curat. Ventilați toată noaptea dacă este posibil (atenție la furtuni, ploaie în rafale, sau chiar spargeri etc.), și în orice caz, de dimineața devreme, chiar dacă înseamnă să setați un ceas cu alarmă la 5:30 a.m. pentru a deschide geamuri suplimentare înainte de a merge, înapoi, în pat.
Dacă vântul este insuficient, puteți plasa un ventilator în fața ferestrei, cu fața spre interior, pentru a crea un curent de aer sănătos. Un alt sfat pentru a maximiza circulația aerului: dacă casa ta are cel puțin un etaj, creează un efect de coș prin deschiderea ferestrelor pe mai multe niveluri. Astfel, aerul cald se va ridica pentru a iesi prin deschiderile cele mai inalte, in timp ce partea de jos va atrage aer rece care se va difuza treptat catre toate camerele. Ventilația poate părea banală, mai ales când temperaturile rămân ridicate noaptea, dar începerea unei zile fierbinți cu câteva grade mai puțin în locuință poate schimba totul.
- Izolează-te
De îndată ce temperatura exterioară depășește temperatura din interiorul casei domniilor voastre, închideți ferestrele și obloanele. Dacă părăsiți locuința în timpul zilei, închideți toate obloanele. Dacă stai acasă și vrei să păstrezi puțină lumină, alternează închiderile. Dar, măcar, ascunde lumina directă a soarelui prin obloane. Izolația termică va fi mai bună dacă toate obloanele sunt complet închise, deoarece stratul de aer dintre oblon și fereastră acționează ca un izolator suplimentar.
Dacă casa scării sau palierul este mai puțin caldă, deschideți ușa din față pentru a respira puțin aer proaspăt, fiind din nou atent la spargeri. Dacă puteți, instalați jaluzele și protecție exterioară pentru a limita expunerea pereților și ferestrelor la soare. Culorile deschise sunt aliații tăi: reflectă lumina și căldura. Folosiți un ventilator dacă doriți, dar nu este nevoie să-l lăsați aprins când părăsiți camera: mișcă doar aerul și nu are niciun efect asupra temperaturii.
- Umidificați-vă casa
Creșterea nivelului de umiditate face posibilă scăderea ușor a temperaturii, iar căldura resimțită este semnificativ mai suportabilă. Pentru a face acest lucru, uscați rufele, cearșafurile sau prosoapele, fie după spălare, fie udându-le special în acest scop, sau ștergeți podeaua (fără produse de uz casnic, detergenți, dacă podeaua este deja curată). Atenție la alunecări! Vă rugăm să rețineți că unor podele nu le place să fie umede prea des. Mai puțin aer uscat are și avantajul de a fi mai blând cu corpul tău: pielea, ochii și gâtul îți vor mulțumi.
- Urmăriți sursele de căldură din interior
Unele aparate electrocasnice sunt dușmanii tăi, când este cald. Un frigider, un congelator, un videoproiector, un ecran TV sau un computer emit multă căldură. Opriți complet dispozitivele neesențiale (evitați modul de repaus) și izolați-le pe altele. De exemplu, închideți ușa bucătăriei pentru ca căldura de la frigider și congelator, ca să nu mai vorbim de cuptor sau plite, să nu se răspândească în altă parte.
Dacă sunteți cu munca la domiciliu, puteți închide ușa camerei de lucru pentru a crea un alt spațiu răcoros în cazare, pe care să-l găsiți cu plăcere în pauze, sau seara.
- Înconjoară-te de verdeață și copaci
Orașele noastre suportă toată greutatea valurilor de căldură, deoarece sunt betonate și asfaltate. Prezența copacilor și a vegetației reduce foarte mult temperatura prin crearea de insule de răcoare și evitând acumularea de căldură. Prin urmare, este important să lăsați copacii să crească acolo unde este posibil, precum să limitați tunsul iarbă prin crearea unor petice mari de iarbă înaltă, așa cum fac din ce în ce mai mult grădinarii din parcurile urbane din SUA.
Această măsură are și avantajul de a păstra habitatul insectelor, dintre care multe specii sunt amenințate cu dispariția din cauza activității umane. „Dacă casa ta este înconjurată de beton (terasă, poteci, ronduri de flori etc.), vei avea mai multe dificultăți să profiti de aerul răcoros al nopții pentru a vă răcori casa”, explică Ademe.
- Alege-ți bine locuința
Dacă trebuie să te muți în curând, fii atent în privința standardelor termice. Izolația a fost proiectată de secole pentru a reține căldura iarna. Dar zilele caselor cu ziduri groase care țin vara răcoroasă au trecut. În clădirile moderne cu pereți subțiri trebuie asigurată și izolația pentru confortul estival, ceea ce este doar foarte rar, din vina standardelor prost gândite și a constructorilor neglijenți.
Daca se poate, vizitati viitoarea locuință dupa o zi fierbinte: unele spatii de cazare, chiar si dintre cele mai moderne, sunt adevarate cuptoare, vara, cu temperaturi interioare care depasesc maximul exterior (in acest caz, este mai bine sa ventilati toata ziua decat sa izolați).
- Obișnuiește-te cu ideea că lumea s-a schimbat
Acum este necesar să trăiești cu temperaturi mai des ridicate, mai degrabă decât să încerci să păstrezi locuința răcoroasă toată vara cu ajutorul aparatelor de înaltă tehnologie care poluează și consumă energie. O cameră la 28 de grade noaptea nu este „de netrăit”, nici măcar pentru un bebeluș sau o persoană în vârstă. Dacă este totuși necesar un aparat de aer condiționat, pentru persoanele fragile de exemplu, este imperativ să vă faceți timp pentru a-l alege corect. „Nu cumpărați aer condiționat în caz de urgență pentru a face față unei situații excepționale, deoarece se poate dovedi a fi costisitor de utilizat și nepotrivit nevoilor dumneavoastră”, spune Ademe.
Pe lângă criteriile evidente de performanță și eficiență energetică, este important să se țină cont și de poluarea fonică. Nu numai că vecinii tăi trebuie să poată dormi în continuare cu fereastra deschisă, dar și tu ai putea experimenta neplăcerea unui bloc zgomotos din cauza grupurilor de aer condiționat din exterior.
Am trăit cincisprezece ani în Orient și Africa, dar nu prea am folosit aerul condiționat. Aveam o rezistență neobișnuită. Și la căldură. Un medic mi-a spus recent că a fost vorba numai de voință, nu crede că rezistența mea la boli, la virusuri, în special și la schimbarea drastică a mediului a fost urmare unei mutații genetice, CCR5-Δ32. Oricum, acum, la bătrânețe, mă felicit că m-am pustnicit în Prahova submontană, unde clima este mai blândă cu un biet vârstnic. Vara este răcoroasă, iar iarna pot să fac în casă cât de cald doresc, izolațiile cabanei mele sunt după sistemul ACME, astăzi uitat și înlocuit cu soluții tehnologice ieftine și necorespunzătoare.
Aș dori să mă trezesc, poate, mâine, în cea mai bună dintre lumi, dar și cea mai mediocră în preferințele majorității, pentru că mâine este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 15 iulie 2022
BERBEC Dimineața, în forul tău interior, nu eşti de acord cu multe. Dar, nu te enerva! Respectă jocul social şi nu fii neplăcut, încăpăţânat. Urmează-ţi interesele, cu eleganță și multă discreție! O zi de rutină, care te-ar plictisi dacă nu ar fi vestea de pe la ora prânzului. Ai ocazia sa-ţi faci ceva invidii in plus, daca vei relata cu lux de amanunte, in cercul prietenilor, ce ai mai citit în ultimul timp. Nu uita că într-o colonie cititul cărţilor este un obicei ciudat şi... rar! Trebuie să fii conservator şi să refuzi ceea ce nu este conform vederilor tale. Civilizat, cu politeţe, dar ferm!
TAUR Astăzi poţi aborda problemele tale materiale, situaţia financiară, cheltuielile şi veniturile. Încearcă să fii optimist, trebuie să găseşti soluţii, strategii, nu să intri în depresie! O zi foarte potrivita ca sa iei initiative curajoase, atat in domeniul tau de activitate, cât, mai ales, în domeniul banilor, al finanţelor tale. Păstrează-ţi calmul şi umorul mai ales în relaţiile de familie. Astăzi ai chef sa manânci ceva special. În lipsa unor alte satisfacţii, dar nu te păcăli singur ca poţi sa slăbeşti mâncând multă îngheţată!
GEMENI Nu mai poţi amâna, timpul te-a ajuns din urmă, este o zi importantă prin alegerile, deciziile, pe care trebuie să le iei. Atenţie, conjunctura este favorabilă doar în domeniul sentimental! Primele ore ale dimineţii nu prea îţi sunt foarte prielnice. Evident, cine se scoală de dimineaţă este obosit toată ziua, acesta este adevărul şi proverbul adevărat. Dar cu moderaţie, mai ales în relaţiile cu anturajul şi poate şi cu atenţie la toanele şefilor, vei evita neplăcerile. Veşti bune de departe. Vineri este o zi când toată lumea este sub presiunea gândului că „iar nu am făcut nimic săptămâna asta”, aşa că ceva trebuie să începi să faci astăzi! Măcar cumpărăturile săptămânale.
RAC O zi liniştită. Bucură-te de ea, pentru că zilele de pace sunt tot mai rare. Astăzi nu te lansa în proiecte colective, cu eforturi mari. Energia ta poate deveni o sursă de progres personal. Nu cheltui mai mult decât ţi se pare rezonabil. Nu întotdeauna un preţ mare înseamnă şi o calitate bună, am mai spus-o şi o să o repet mereu! Cu toate ca totul pare o mare comedie, sau un scenariu în repetiţie, care încă nu a fost bine montat, te complaci in continuare în jocul tău amoros. Pentru că, se pare, obişnuinţa este o a doua natură! Dar, trebuie neaparat să analizezi evenimentele din ultimul timp, sa tragi concluziile care se impun şi să iei imediat măsurile necesare.
LEU Discuții amicale, pe un ton amabil. O oază de normal, de pace, în lupta crâncenă din jungla de beton. Nu prea eşti de acord cu cei care spun că îţi delimitezi prea evident "teritoriul tău"! La serviciu sau acasă, seara, în societate încearcă să-ţi impui punctul de vedere prin paşi mici, dar repetaţi, renunţând la strategia, leoniană, dar păguboasă, mai ales astăzi: "totul sau nimic"! Sau, pentru latinişti: "Aut Caesar, aut nihil!" Nu te repezi, din nou, să faci promisiuni, chiar dacă inima ta bună şi generozitatea ta, alţii o numesc "sfântă naivitate" te împing de la spate. Şi, mai ales nu cataloga oamenii şi faptele!
FECIOARĂ Nu te pierde în detalii care îţi consumă timpul, realizează perspectiva obiectivă, pregăteşte-te pentru viitor! Cei din jurul tău îți solicită ajutorul, nu ești tu ”mama răniților”? Astăzi este o zi benefica semnării hârtiilor, contractelor, finalizarii înţelegerilor cu caracter legal, sau orice este legat de jurisprudenţă sau de negociere. Dimineaţa, de fapt, mai toată ziua, poţi să ceri o favoare sau o inlesnire de la anturaj, adică de la prieteni sau de la familie, pentru că la serviciu eşti aşa de ocupat că nu ai nicio şansa! Evită incidentele domestice şi nu supralicita, fii scurt în discuţiile cu anturajul, la serviciu, sau cu cei din jurul tău.
BALANŢĂ S-ar putea să-ți dai seama că ceva nu este în regulă, că ești pe o cale greșită. Timpul nu se întoarce înapoi iar absența unei persoane dragi îți aduce amintiri cu regrete și nostalgii. Permite lucrurilor să se aşeze singure şi nu interveni în nici un fel. Dar, nu te baga in chestiuni care nu te privesc, mai ales daca este viaţa personală a unui coleg. Astăzi, evită schimbarile bruşte de program şi mai ales nu lasa anturajul, chiar bine intentionat, sa te conduca si să-ti organizeze viaţa. După cum nici tu nu te băga prea mult în viaţa celor din jur!
SCORPION Nu te lăsa influenţat de bârfe. Te critică pentru că le e teamă de tine! Încearcă să aplanezi, ia-le covrigi, cafea, să nu muşte mâna care dă de mâncare! Dar, dacă nu înțeleg de vorbă bună… Experienţa acumulata, antrenamentul social, până la urmă, din discutiile avute in ultimul timp cu colegii şi cu rudele te avantajeaza sa fii elocvent şi să ai ultimul cuvânt. Este vorba de mimetism social, nu de cine ştie ce ce trăiri complexe, sau de tehnici psihice. Încerci să supravieţuieşti! Un coleg de la serviciu, sau unde activezi, iţi solicită ajutorul. Vezi exact despre ce este vorba să nu promiţi degeaba.
SĂGETĂTOR Ziua este densă şi obositoare, totuşi, primeşti o informaţie care îţi confirmă că eşti pe drumul bun. Către o vacanţă plăcută, sau către un succes profesional, ai liberul arbitru să decizi! Ai un program aglomerat, cu multe de făcut, dar astazi este bine sa vorbeşti mult fără să spui mare lucru şi să nu iei decizii importante. Astăzi, nu-ţi stabili niciun program, în aparenţă. Lasă lucrurile să se întâmple. Nu ai frică, păstrează speranţa şi portile succesului sunt larg deschise pentru tine. Continuă să perseverezi pe drumul actual!
CAPRICORN Definește-ți bine scopurile, timpul trece repede, zboară. Pregătește-te pentru ce este mai greu, ca să-ți fie mai ușor! Nu exagera cu cheltuielile săptămânale, de vineri, fii mai cumpătat! Iluziile pe care ţi le-ai facut in ceea ce privea pregatirea şi performanţa unor persoane din anturajul tau se spulberă azi ca fumul de ţigară! In orice caz, trebuie sa dai dovada de discretie, diplomatie si eleganta. Conjunctura se schimbă, situaţia se schimbă, oamenii se schimbă, aşa că poţi avea, în viitor, o perspectivă mai bună.
VĂRSĂTOR Ești confuz, obosit și nu ai chef de nimic. Cei apropiați îți pot cere mai multă prezență, mai multă implicare. Răspunde-le că ai doar o zi mai proastă și că o să te revanșezi în weekend! Mercur este afectat față de zodia ta aşa că poţi să ai o mulţime de ocazii de care să-ţi fie ciudă, să le regreţi mai târziu. Conjunctuta astrologică nu este foarte prielnică in abordarea de către tine a unor persoane din sfera autoritaţii publice. "Omul de la ghişeu" online, acest Bau-Bau al oamenilor obişnuiţi şi în special al micilor întreprinzători. Aşa că lasă pe săptămâna viitoare, dacă poți și termenele îți permit!
PEŞTI Astăzi poţi avea o discuţie importantă, crucială. Clarifici unele situaţii şi ştii cum stai, la ce să te aştepţi. Conjunctura indicată să renunţi la persoanele care te-au înşelat, sau mințit! Nu face eroarea fatala sa-ti subestimezi duşmanii, mai ales in dragoste, pentru că dacă calci pe dinţii greblei, te lovește coada în cap! Doar suntem o naţiune de ţărani şi fiecare avem o greblă virtuală! Pe de altă parte, domneşte o mare tensiune în legătură cu nişte teste sau examene, nişte praguri, obstacole, termene sau plecarea în concediu. Schimbarea care pare că are loc în sufletul tău este doar de suprafaţă, de fapt, răspunzând unor comandamente sociale.