HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  14 octombrie 2021 Directorul de zbor a trimis instrucțiuni

HOROSCOPUL LUI DOM PROFESOR  14 octombrie 2021 Directorul de zbor a trimis instrucțiuni

O zi obositoare, densă.  Onorează promisiunile făcute. E joi, ziua lui Jupiter, supraveghează cu atenţie cheltuielile. Nu lua decizii importante.

14 octombrie

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News

Pe 14 octombrie s-au născut Roger Moore, William Penn, Dwight Eisenhower, Le Duc Tho, Ştefan Odobleja, Victor Kernbach, Radu Goldiş.

Sinaxar, Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iaşi.

Tradiţional, Nunta Oilor. “Un moment important al calendarului pastoral, ziua Sf. Paraschiva reprezintă pregătirea turmelor pentru iernat, precum şi deschiderea principalelor târguri, la care se valorificau produsele turmelor de oi. Sacralitatea impusă de calendarul ortodox face ca în principal Sf. Paraschiva, asemeni Sf. Vineri, să interzică orice tip de activitate în ziua consacrată ei.” (Antoaneta Olteanu, CLR, 2001, pagina 438)

 

“Cum va fi ziua, aşa va fi fi până la Sf. Dumitru. Cum este ziua aşa vor fi celelate sărbători de peste an. Dacă oile stau grămadă, iarna va fi foarte grea.” (T.Pamfilie, SLR, 1997, pagina 181).

 

"Evenimentul Zilei" de astăzi ar putea fi că Sir Roger George Moore ar fi putut împlini 94 de ani. Nu a apucat, s-a săvârșit din viață în anul 2017 și cenușa lui poate că încă mai plutește deasupra principatului Monaco, unde a vrut să stea pentru eternitate.

Unul dintre actorii mei preferaţi. Are în jocul lui actoricesc o eleganţă, o detaşare şi un umor tipic englezesc, inimitabil! În noaptea asta o să revăd primele episoade din "The Saint" în care Roger Moore juca rolul lui Simon Templar. Domneşte, în acele episoade din anul 1962 acea atmosferă pe care o caut: morala şi etica mic burgheză!

Cred, am o teorie, cum că toată această situaţie inacceptabilă în care suntem, fiecare, personal, ţările, una câte una, Occidentul şi Orientul, ei bine starea greşită în care suntem se datoreşte abdicării de la morala şi etica micburgheză!

Încerc, uitându-mă la filme să-mi dau seama când s-a produs catastrofa: în timpul hippy, revoluţia sexuală, căderea Estului, globalizarea etc. Întotdeauna, într-o boală grea, pandemică, trebuie să găseşti momentul şi pacientul zero! Cine s-a îmbolnăvit primul... şi când!

Pentru mine Roger Moor nu este cel care l-a interpretat în șapte filme pe Bond, James Bond. Pentru mine este, în primul rând, ”Sfântul”. Nu pot să uit cum așteptam sâmbătă, de sâmbătă, copil fiind, prin anii 60’, ca după ”Teleenciclopedia” pe care o vedeam cu sfințenie, să văd și un serial cu ”Sfântul”. Alb-negru, sigur că da!

Am primit din State, de la un fin și nepot, integrala serialelor, toate sezoanele. Ca bonus, Felix mi-a trimis și ”Columbo”, ”Avengers” și ”Murder, She Wrote”. Seriale din copilăria și adolescența mea, astăzi uitate. Mai mult decât uitate, negate. Serialele de care am pomenit erau expresia moralei mic burgheze. Cine fura, omora, era prins, neapărat! Mi-a plăcut mult Sfântul, acel aventurier seducător, dar civilizat, care făcea echilibristică pe muchia legii, dar pedepsea cu asprime pe hoți, spioni și ucigași. Sau, îi dădea pe mâna oamenilor legii, nu prea iscusiți, dar onești. Să vă fac o mărturisire: nu mi-a plăcut niciodată ”Dallas”! Cum intra unul într-o cameră își turna un pahar de alcool și aprindea o țigare. Reclamă, după reclamă, la noi populația l-a considerat un serial bun, pentru că nu se știa la ce se face reclamă!

Nu știu ce s-a întâmplat, cum a involuat lumea. De la anii 60’ și 70’ în Occident, la situația actuală. Globalizarea, musulmanii, creșterea populației, cu rezolvarea pandemică? Sau, toate la un loc?

Dragii mei, vedeți, domniile voastre, nu mai există altfel de soluții, decât globale. România este bine prinsă în chingile globalizării, categoria neocolonii. Așa că va urma fluxul principal, chiar dacă suntem, ca mentalitate și subiecte de media, în ”Jurassic Park”. Am trecut pe la un prieten, în comuna din Prahova submontană unde îmi am reședința, care avea setul tv deschis. Din nou m-a izbit prostia și animalitatea care este vectorul prin care se formatează opinia publică. M-am așezat pe un scaun, cu spatele la aparatul diavolului. Prietenul meu a zâmbit și a spus: ”poți să negi, să zici ”Retro Satana” dar ei își urmează neabătuți opera de nenorocire a unui popor!”

NU VĂ MAI UITAȚI LA TELEVIZOR, PRODUCE CANCER. Așa era scris pe coperta unei revistă din State prin anii 70’. Avea dreptate, tv-ul cu tub catodic, tunul electronic în care se uita lumea, ore întregi, putea produce cancer. Acum, cu LED, pericolul este cu atât mai mare: produce cancerul gândirii, în HD!

Ce-i de făcut? Așa s-a întrebat și Lenin. El nu a găsit soluția, probabil că nici nu există una. Cum o vrea Dumnezeu! Dar, dacă mă gândesc la judecata Domnului a lui Nastratin Hogea, v-am spus-o acum câteva zile, chiar că nu mai știu ce să spun!

 

Dar, ca deobicei, altceva doream să vă spun. Printre multele emailuri primite, am primit și un email al directorului de zbor SpaceX, Balachandar Ramamurthy, care conține instrucțiuni și un fișier anexat, audio. Instrucțiunile se refereau la exerciții fizice, dietă alimentară, analize medicale ținute la zi, iar fișierul audio reda fundalul sonor de pe Starship, în zbor. Trebuie să o pun la putere medie și să dorm cu această ”melodie”. O să încep în noaptea aceasta. Pe Youtube este ceva asemănător, repet, asemănător, Starship are un sunet specific. Vezi: https://www.youtube.com/watch?v=VSHgqnEwgzo.

Directorul de zbor semnala un fenomen astronomic ciudat și mă întreba ce spun cei de pe DOA.

Semnale radio ciudate provin din direcția centrului galaxiei și nu există nicio explicație, sau cine le emite. Se aprind și se opresc aparent la întâmplare, iar sursa lor trebuie să fie diferită de orice altceva am văzut până acum.

Sursa acestei radiații a fost poreclită „obiectul lui Andy” după Ziteng Wang de la Universitatea Sydney din Australia, care poartă porecla Andy și a descoperit pentru prima dată undele radio. El și colegii săi au observat emisiile de șase ori în anul 2020 folosind radiotelescopul australian Array Pathfinder. Apoi au făcut observații suplimentare cu radiotelescopul MeerKAT din Africa de Sud.

Cercetătorii au descoperit că obiectul a emis ocazional până la câteva săptămâni, dar a apoi a tăcut, multă vreme. Când în sfârșit s-a aprins din nou în februarie anul acesta, la câteva luni după detectarea inițială, au fost folosite unele dintre cele mai puternice telescoape non-radio pe care le avem și nu au văzut nimic. „Ne-am uitat la toate celelalte lungimi de undă pe care le putem, de la infraroșu la optice și la raze X și nu vedem nimic, așa că nu pare să fie în concordanță cu niciun fel de stea pe care o avem catalogată”, spune David Kaplan de la Universitatea din Wisconsin-Milwaukee, care a făcut parte din echipa de cercetare.

Vedeți, domniile voastre, multă lume nu vede, sau nu înțelege ceea ce vede și aude. Cu siguranță că noi nu înțelegem 99% din ceea ce ne oferă Cosmosul. De exemplu semnalele radio, din spațiu. Cu o imbecilitate perfectă savanții caută semnale care au o logică, se repetă, spun ceva. Ca și când li s-ar adresa lor. Într-o galaxie veche de multe miliarde de ani, care este șansa ca o civilizație cu o istorie de câteva mii de ani să înțeleagă ceea ce vede și aude din spațiu? Bună întrebare! Cu siguranță, că, dacă există, civilizațiile extraterestre sunt așa de avansate că nu pot comunica cu noi. Pentru ei noi suntem un fel de furnici stricătoare care își otrăvesc habitatul și atâta tot, niciun interes să comunice cu așa ceva.

Trimițându-l pe căpitanul Kirk în spațiu, la 90 de ani, Jeff Bezos a punctat puternic în meciul cu Elon Musk. Dar să nu uităm că EM pregătește ceva.  O să trăim și o să vedem, doar mâine este o altă zi!