HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR, 13 iulie 2022. Sfera de cristal

HOROSCOPUL LUI DOM' PROFESOR, 13 iulie 2022. Sfera de cristal

Răbdarea ta poate aduce rezultate bune. Nu risca, nu te distra periculos, gen să-i spui șefului că a greșit, sau amantei că s-a îngrășat!

 13 iulie

  Pe 13 iulie s-au născut Harrison Ford, Wole Soyinka, John Dee, Patrick Stewart, Maria Ventura, Nicolae Secăreanu, Octav Enigărescu, Ilie Cămărăşan.

În calendarul creştin ortodox, cel ieftin, l-am regăsit, nimic din cele sfinte nu se pierd, sunt: Soborul Sf. Arhanghel Gavril, Ştefan Savaitul, Golinduhia din Persia şi Sara.

Tradiţional, în ”Kalendar” încep Panteliile, „surorile” Sf. Ilie. În această perioadă, 13-27 iulie, şapte zile înainte şi şapte zile după Sf.Ilie, este punctul culminant al sărbătorilor vechi de vară. Acţionează severe interdicţii de lucru la câmp, chiar simpla prezenţă în recoltă fiind considerat un păcat. Natura trebuie lăsată în pace! Spirite ale focului, (numite în unele locuri şi Pirosiţe, de la „piros”, foc în greceşte) pot da foc holdelor dacă sunt desconsiderate!

Modern, este o perioadă numai bună pentru concedii, sau vacanţe! Perioada 15 iulie – 15 august mi se pare cea mai bună pentru concedii, ţinând cont de modificările climatice şi de mersul activităţii umane moderne, dar şi de conjunctura astrologică. După Sf. Maria, îmi pun pălăria, şi încep nunţile, botezurile şi pregătirile de şcoală!

În dimineața zilei de 13 iulie 1527, puțin înainte de răsăritul Soarelui, s-a născut la Londra, John Dee, sau Doe care s-a ilustrat ca matematician şi astrolog la curtea regală a Marii Britanii. Dar John era un tip aparte de astrolog. În orice caz, nu era un şoarece de bibliotecă, cu toate că a strâns peste cinci mii de cărți de valoare, mai multe decât la Oxford. Arătos, bine făcut, era un sportiv şi un spadasin desăvîrşit şi răsfăţatul femeilor. A participat la mai multe dueluri, iar în 1555 a fost arestat şi încarcerat scurt timp pentru “vrăjitorie în mânuirea rapierei” (spada de duel). Episodul s-a păstrat prin procesul verbal al magistratului din Londra, se pare că John Dee mânuia așa de rapid spada de duel încât martorilor li s-a părut că avea două spade, nu una!

La început, a fost astrologul reginei Maria Tudor pe care a avertizat-o că “va sfîrşi printr-un dezastru şi că capul îi este în pericol”. Devine astrologul, sfătuitorul și confidentul, dar şi spionul marii regine care a fost Elisabeta I. A calculat şi a determinat ziua încoronării, de asemenea a sfătuit-o pe Elisabeta I să nu atace formidabila flotă spaniolă ”Invincibila Armada”, ci să aştepte “pentru că elementele apă şi aer vor rezolva problema” – ceea ce s-a şi întâmplat - o furtună puternică şi valuri uriaşe au distrus mare parte din corăbiile atacatoare. Episodul s-a păstrat, de asemenea. Se spune că regina l-a întâlnit pe un culoar al palatului pe John. L-a oprit să o salute și l-a întrebat direct: ”spune-mi cinstit, ce să fac, să atac, sau să aștept?” John Dee i-a răspuns: ”ca britanic v-aș spune imediat să ordonați căpitanilor atacul, dar ca astrolog și matematician, vă rog să mă lăsați, regina mea, să fac calculele!”

La ordinul reginei, John Dee a făcut horoscoape pe continent, în special la curţile poloneze şi germane, de fapt spionând şi încercînd să facă alianţe în favoarea suveranei sale. A dus şi adus răspunsul la mai multe scrisori secrete ale reginei. Este interesant că John Dee îşi semna rapoartele de spionaj către regină cu indicativul 007. Cel preluat de James Bond. Pentru că John Dee era autorizat de către Regină să ucidă, în caz de nevoie. Ce putea să-i placă mai mult unui duelgiu, care își ascuțea singur spada de duel?

Matematica a fost pasiunea vieţii lui John Dee. Se spune că el a tradus ”Matematica” lui Euclid în limba engleză în anul 1570.

A murit sărac şi deznădăjduit, la 8 decembrie 1608, în casa lui din Mortlake, Surrey, după ce un şarlatan i-a furat soţia şi averea. Se spune că a fost răzbunarea târzie a spaniolilor, pe care i-a învins cu un horoscop şi două rapoarte de spionaj. De la John Dee ne-a rămas, printre altele, o lucrare de circa 350 de pagini scrisă într-un cifru perfect, ”în limba lui Enoch”, după cum spunea John Dee. Cifrul nu a putut fi spart nici astăzi, cu cele mai performante calculatoare. Se pare ca matematicianul şi astrologul englez chiar inventase, sau redescoperise o limbă moartă, cu toate regulile de flexiune şi sintaxă.

John Dee a fost modelul pentru dr. Faust, sau Prospero, al lui Shakespeare. În timpurile moderne a făcut subiectul unui roman al lui Peter Ackroyd, a unei opere și a unui joc de computer, ”Uncharted 3”. Să nu uităm melodia lui Iron Maiden, ”The Alchimist”, dedicată lui John Dee.

John Dee a fost un om complet, un personaj al Renașterii, un savant aventurier, un matematician duelgiu, un spion magician, un alchimist astrolog care a vorbit cu îngerii.

Oare chiar a vorbit cu îngerul Uriel? Așa se spune, iar sunt mărturii scrise că după ce a vorbit cu îngerul și a primit cele trei cadouri, John Dee parcă emitea o lumină difuză, calmă, timp de o săptămână. De la el au rămas trei lucruri ciudate: o oglindă neagră, o sferă mare și grea de cristal cu diametrul de 12 țoli și un cristal misterios, o combinație geologică ciudată, poate unicat. Sunt la British Museum, în depozit. Sau, erau?

Să vă spun o poveste, repet, o poveste. Poate doar mi s-a părut, poate este doar un vis, este o poveste în stilul profesorului și modelului meu, marele Mircea Eliade. Realitatea este un vis și visul este realitate, pentru că nimic nu este ceea ce pare a fi!

Acum mulți ani, cred că era după ce mă întorsesem din Orient, dar înainte de aventura politică cu Emil Constantinescu, am primit, acasă, un călător. Mark era un britanic infiltrat în multe cercuri românești. Mi-a adus un pachețel de la Jonathan Cainer. Când mi l-a dat era să-l scap. Greu, foarte greu. Ce e aici, o bombă? am reacționat. Mark doar a zâmbit. Am desfăcut coletul în fața lui, așa fac întotdeauna cu curierii.

O cutie cu mult burete care proteja cea mai mare sferă de cristal pe care am văzut-o vreodată. Avea exact diametrul pe care îl știam, 12 țoli. Cu un bilețel: ”Este sfera lui John, folosește-o!” Mark, care o învăța limba engleză pe fata mea, mi-a spus că a fost o alarmă falsă la British Museum. Moștenirea lui John Dee fusese scoasă de unde era. Apoi, un conservator, un muzeograf, a spus că totul este în regulă, obiectele au fost la întreținere și curățate. Tare mă tem că marea sferă de cristal de la British Museum este acum Made în China. Ce am făcut cu sfera de cristal a lui John Dee? Mă uit la ea acum, este în stânga monitorului, parcă ar vrea să spună ceva. Nu am folosit-o niciodată. Dacă mă trezesc cu un înger, ce mă fac, nu știu protocolul!

Și totuși, așa cum este pe biroul meu, sfera de cristal a lui John Doe a mai facut un lucru peste poate de ciudat, de mare mirare. O să vă povestesc, dar nu o să mă credeți, cu toate că am toate dovezile materiale. Altădată, sau niciodată!

Acum, fiind ziua de naștere a lui Harrison Ford trebuie neapărat să revăd un film cu el. Ceva din seria ”Star Wars” sau ”Indiana Jones”? Sau ”Frantic”? Trebuie să mă hotărăsc, pentru că timpul nu așteaptă, mâine este, în definitiv, o altă zi!

HOROSCOP    13 iulie 2022

BERBEC  Aspecte mai mult favorabile. Numai Saturn, retrograd, te anunţă că ceva, sau cineva, cumva, poate întârzia! Eşti relaxat şi gata să accepți lumea, așa cum este, fără iluzii! Te-ai mai liniştit după grijile din ultimul timp. Trebuie sa-ţi adaptezi şi regimul alimentar şi totul va fi bine! Astăzi este o perioadă care te avantajează, mai ales în dragoste. Carisma, magnetismul personal, îţi este în creştere, lucru de care puteţi să profiţi, mai ales dacă eşti sau sunteţi implicaţi în politică sau afaceri. Astăzi nu sunt semne de câştiguri importante, aşa încăt nu risca degeaba.

TAUR   Unele probleme legate de domeniul emoţional. Dar și o posibilă surpriză plăcută, poate o întâlnire neaşteptată cu o persoană mai deosebită. Chiar dacă este 13, nu este vineri, este miercuri! Astăzi ai prilejul de excepţie să întâlneşti o persoană deosebită. Priveşte în jur cu atenţie, oamenii de calitate nu sar în ochi. O zi bună, care poate deveni şi mai bună dacă gândeşti pozitiv şi nu te repezi. Mai pe seară, o veste bună despre o călătorie şi nişte bani. Adesea, şi astăzi este unul dintre acele cazuri, soluţia problemei se gaseşte în analiza atentă a descrierii faptelor, aşa că analizeaza situaţia cu multă atenţie. Astazi coopereaza, dar atentie la confesiuni. Nu te lega la cap, dacă nu te doare capul!

GEMENI   Eşti atras într-o bârfă şi eşti ţinut de arbitru. Nu te băga, n-ai văzut, n-ai auzit, trebuie să te relaxezi, nu să pierzi timpul cu prostii. Dar, poţi să te distrezi pe seama stimabililor! Concentreaza-te, lasa confuzia pe alta data. Confuzie care iti sta bine uneori. Nu trebuie să schimbi nimic din proiectele pe termen lung.  Aspectele favorabile din casa a a doua, a banilor şi a proprietăţilor, trebuie puse în valoare, dar fără cheltuieli nejustificate.  Perioada îţi este prielnică, în general; cu moderaţie, mai ales la cheltuieli, astazi poți evita neplăcerile. O şedință sau o adunare iți poate da unele indicii pretioase.

RAC   Un eveniment, o festivitate, un concert, o sărbătorire, ceva de genul acesta îţi atrage atenţia, pe seară şi vrei să participi şi tu la distracţie. Poţi întâlni acolo persoane interesante! După o dimineaţă densă şi evident obositoare, stelele îţi recomandă să te relaxezi, să faci puţin sport, poate alergătură prin parc, poate sală, poate sauna. Uneori ai nevoie de putina solitudine. Este o perioadă perfectă să-ti iei de lucru acasa si sa te bucuri de „căldura” caminului, sau mai bine zis, de aerul condiţionat. Evită imprumuturile de bani sau orice cheltuială importantă. Ultima parte a zilei îţi poate aduce surprize plăcute.

LEU    Răbdarea ta poate aduce rezultate bune. Nu risca, nu te distra periculos, gen să-i spui șefului că a greșit, sau amantei că s-a îngrășat. Leii, de obicei, vara stau la umbră, seara vânează! La serviciu, sau unde activezi, fii pragmatic şi nu contrazice şefii şi colegii seniori. Un zâmbet cu subînţeles este mult mai indicat. O zi bună în care este bine să vorbeşti mai puţin şi să asculţi mai mult. Poţi afla o mulţime de noutaţi care îţi vor fi de folos.  Astăzi trebuie sa stai liniștit și să aștepți ca ziua să treacă. Trebuie să fii tolerant şi diplomat, să arăţi consideraţie şi spirit de cooperare, pentru ca să eviţi o mica decepţie sentimentală.  In general ziua îţi este favorabil, mai ales în afirmarea propriei personalităţi.

FECIOARĂ   Promisiunile pe care le faci astăzi şi asigurările pe care le primeşti trebuie să fie luate cu multă prudenţă, ca pe un vin de vară. Surprize plăcute şi distracţii care nu costă mult! După amiază asta o poţi petrece făcând ceva sport, bazin sau sauna, ca să te relaxezi, scoţi toxinele şi poţi să mai dai jos din kilograme. O zi plăcută, până la urmă, în care totul pare echilibrat. Necazurile au încetat, norocul îţi surâde din nou, eşti în prag de o realizare. Te simţi bine şi zâmbeşti tot timpul. Promovează propriile interese, bazându-te pe prietenii vechi. Astazi eşti plin de energie - energia de care ai atâta nevoie. Pe de altă parte este bine să foloseşti cât mai multe ocazii şi să te relaxezi. Pe total: o zi bună care trece repede!

BALANŢĂ   Încearcă să nu te laşi invadat de prieteni sau membri ai familiei şi de necazurile lor. Promite-le ajutor, eşti obligat de condiția de om, de mila creștină, dar nu te implica emoţional! O oportunitate de făcut bani, aşa că fă bine şi nu-i da cu piciorul. Stăpâneşte-ţi remarcile ironice şi criticile la persoană. Vremea în schimbare dar  foarte caldă iţi dă nelinişti care nu sunt ale tale. Scutură-te de ele şi regăseşte-ţi optimismul şi buna dispoziţie! Si nu uita să-ti prelungesti abonamentul la sala, sau la piscină. De ce iti este frica de aceea nu scapi!  Cu un Mercur bine aspectat, ar trebui ca astazi să ţi se pară o perioadă de vacanţă veselă.

SCORPION   Modifică ritmul, cadenţa activităţii tale. Astăzi ai o altă perioadă de muncă grea. Trebuie să te odihneşti, să te relaxezi mai mult. Dacă ești în vacanță, atunci stai liniștit, nu forța! Astăzi ai uşurinţă în exprimare. Regăseşti un obiect pe care l-ai crezut pierdut. Sinceritatea şi spontaneitatea ta cuceresc imediat, doar ai tot interesul să fi plăcut de colegii de la serviciu sau de prietenii de vacanță. Lucrurile sunt foarte clare şi simple dacă doreşti să te simţi bine astăzi. Zâmbeşte şi soarele va străluci din nou! Nu e greu! „Festina lente”, grăbeşte-te încet, sau graba strica treaba. Călătoriile de orice fel, excursiile începute astăzi sunt fructoase ori se dovedesc foarte plăcute, sigur, dacă ai banii necesari!

SĂGETĂTOR  Astăzi cam exagerezi! Ai unele dificultăţi în abordarea practică a problemelor cotidiene, dar trebuie să găseşti un echilibru decent între odihnă şi efort, între relaxare şi distracţie! Horoscopul iţi arată că astăzi nu trebuie să incepi nimic nou, mai ales in domeniul serviciului, sau să faci cheltuieli exagerate. Astăzi, 13 (nu ești superstițios, nu?)  chiar dacă nu prea îţi convine este bine să asculţi sfatul bun al unui senior din familie. Aşa poate o să eviţi decepţiile. Stai undeva unde este „umbră” si bine! La proprie şi la figurat… Poziţia lui Venus indică prieteni noi şi viitoare petreceri reuşite.  Abordarea sistematica a situatiei iti furnizeaza datele necesare rezolvarii ei. Partea proasta esta că realizezi că nu depinde de tine!

CAPRICORN   Chiar dacă este "13" nu este o zi rea, chiar deloc. Viaţa ta socială, legăturile umane, sunt pe primul loc astăzi. Trebuie, însă, să faci şi unele compromisuri, poate în programul de seară. Stelele favorizează o seara relaxantă şi odihnitoare. Cerul înstelat deasupra şi adevărul in inimă - daca adaugi si puţin mai multă dragoste ai tabloul zilei de azi pictat de astre. Mai multa prudenta nu a stricat nimanui. Mari iubitori de spaţii largi, o parte din nativii din zodia Capricornului vor decide să plece în oraș. Probabil că preţurile te vor descuraja, dar nu cred că o să renunţi. Alternativa este un DVD acasă, sau un cinematograf cu aer condiționat - care nu este o idee rea.

VĂRSĂTOR   Azi ai o carismă deosebită şi o şansă în domeniul sentimental. Eşti tolerant şi poţi fi de acord cu toată lumea, pentru că ești foarte flexibil în păreri, ca să faci plăcere celor din jur. Astăzi poţi primi o informaţie despre un loc de muncă mai civilizat, intr-o atmosferă mult mai placută, cam cu acelaşi salariu. Evită, pe cât poţi, grijile şi enervarile, nimic nu este mai important pentru sănătate decat o judecata clara şi echilibrul interior. O zi blânda față de tine, pe care o meritai dupa nopţile cam nedormite din ultima vreme. Perioada îţi este favorabilă, mai ales pentru că, probabil, eşti în aşteptarea unui termen. Examene, interviuri, întâlniri, simpozioane.  Nu accepta discuţii cu necunoscuţii.  Atenţie la alergii şi la băuturile reci!

PEŞTI   Este momentul să amâni cheltuielile, chiar dacă par justificate. Ziua nu e favorabilă banilor, dar avantajează domeniul sentimental, conform proverbului! Gândește-te puțin, ai răbdare! Nimeni nu te obliga să le faci pe toate impecabil şi în timp record. Dar trebuie să te străduieşti mai mult, aşa, pentru imagine si posibilele laude pe care poți, sau nu, să le primești! Stelele te avantajeaza astăzi in relatiile cu semnele de pământ și foc. Este bine sa ocolesti nativii nascuti sub semne de aer si apa. Zodia Taurului te ajută să te înţelegi mai bine cu cei apropiaţi. Ziua de astăzi este în mod deosebit favorabilă caracterului, casei I. O veste te influenţează. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate relativ favorabil. O afacere de interes general te intereseaza pentru că pare că te afectează destul de mult.

 

Ne puteți urmări și pe Google News