HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR 12,13 noiembrie 2022. Sfântul Ioan Gură de Aur, Fericitul Augustin și Cetatea Lui Dumnezeu.
- Radu Stefanescu
- 12 noiembrie 2022, 00:00
O parte din zodie se pregăteşte pentru frig, iarnă, ger, zăpadă. Programul tău se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. Un weekend aglomerat, dar plăcut.
12,13 noiembrie
Pe 12 noiembrie s-au născut Auguste Rodin, Gerhard von Scharnhorst, Grace Kelly, Alexandr Porfirievici Borodin, Hassan Rohani, Neil Young, Cote de Pablo, Anne Hathaway, Vasile Goldiş, Nadia Comăneci, iar pe13 noiembrie s-au născut fericitul Augustin, Pelagius, Robert Louis Stevenson, John Hammond, Whoopi Goldberg, Ioana Crăciunescu, Gheorghe Mulţescu, Ştefan Covaci, Teodora Ungureanu.
În calendarul creștin-ortodox, pe 12 noiembrie, sunt Sfinții Ioan cel Milostiv din Alexandria, Nil Pustnicul și năsăudenii Atanasie Todoran din Bichigiu, Vasile din Mocod, Grigorie din Zagra și Vasile din Telciu. Pe 13 noiembrie este sărbătoare mare, fiind pomenit Sf. Ier. Ioan Gură de Aur, arhiepiscopul Constantinopolului.
Tradiţional, în ”Kalendar”, de pe 12 noiembrie încep Martinii de toamnă. Iarăşi o sărbătoare antică foarte importantă pentru că ţine trei zile, centrată pe Sf. Ierarh Ioan Gură de Aur.
Nu sunt sărbători destinate ursului, lui Moş Martin, ci tot lupilor. Filipii cu altă denumire. Cele două zile ale acestui weekend din noiembrie sunt destinate rugăciunilor pentru sănătatea lupilor, adică a dacilor.
Despre Scharnhorst, cuirasatul lui Hitler, puteți citi la https://evz.ro/cuirasatul-blestemat-nava-preferata-a-lui-hitler-horoscopul-lui-dom-profesor.html.
O notă specială pentru Borodin, ultimul compozitor romantic, unul dintre cei Cinci Mari. Simfonia a II-a, Bogatârskaia, m-a urmărit, cu acordurile ei celebre, în imensitatea Asiei. Borodin şi Homeira, ce combinaţie ciudată, dar muzica iraniană are ceva din măreţul imperiu persan, astăzi pierdut în amintiri, dar prezent în anvergura muzicii şi a poeziilor de dragoste, ale rubaiatelor, catrenelor, lui Omar Khayyam! Și se potrivește perfect cu Borodin.
"Evenimentul Zilei" din 12 noiembrie 1859 a fost că fabulosul acrobat Jules Leotard şi-a făcut debutul la Paris, printr-o senzaţională performanţă la trapez, sub marea cupolă a Circului de Stat. Leotard nu folosea plasa de siguranţă. Spunea că "nu este onorabil"! Era plătit cu 500 de franci-aur pe zi, o mică avere.
Un "leotard" a purtat Nadia Comăneci în luna iulie 1976, la Olimpiada de la Montreal. Este costumul inventat de Leotard, astăzi folosit de gimnaşti, atleţi, acrobaţi şi nu numai, un costum care devine o a doua piele, ţine muşchii încălziţi şi nu împiedică mişcările.
Sunt mai multe momentele din viaţă în care m-am simţit foarte mândru că fac parte din poporul român, că am fost născut pe aceste locuri, în Grădina Maicii Domnului şi crescut în valorile acestei naţii. Unul dintre aceste momente a fost în iulie 1976, când celebra, cel mai cunoscut român din lume, Nadia Comăneci, a luat nota 10 (pentru prima dată în lume) de şapte ori şi trei Medalii Olimpice de Aur.
La mulţi ani, Doamnă Nadia Comăneci, cu sănătate, fericire şi bunăstare! Şi vă mulţumesc din suflet, pentru bucuria de a fi român, pe care am simţit-o, vai, acum atât de mulţi ani!
Dar nu despre ceea ce m-a făcut mândru doresc să discutăm, dragi lupi, padawani și hobiți! O să discutăm și despre asta.
Am primit multă corespondență de la domniile voastre, cititorii mei vechi și fideli, dar și de la noii veniți. Pe tema filmelor. Vă mulțumesc mult! Sigur că o să continuăm tema filmelor, sigur că da!
Lăsatul de sec pentru postul Crăciunului însemna în familia mea mare petrecere, cu toţi finii, cu mâncăruri alese şi ţuică din anul acela. Aşa era la români, familia însemna totul, iar familia era patria cea mică, după cum patria era familia cea mare. Mulţumesc lui Dumnezeu că am trăit în dragoste şi înţelegere, într-o familie numeroasă şi ştiu ce înseamnă astfel de lucruri!
Se zice şi marele Bogdan Petriceicu Hasdeu aminteşte de această istorie veche, populară, ei bine se spune că episcopi şi sfinţi părinţi s-au adunat la un mare consiliu ca să mai pună păcate pe capul oamenilor, să mai născocească ceva ca să ţină prostimea sub ascultare şi să le ia banii.
Şi, nici mai mult, nici mai puţin, i-a tăiat capul pe vlădici să facă dogmă şi canon că "tăt ce gândeşte omul să hie păcat mare"! Apăi toţi episcopii erau bucuroşi nevoie mare şi îşi frecau mîinile grăsuţe, mai puţin Sf. Ioan. Care a zis sus şi tare că: "este un lucru prostesc şi neplăcut Domnului!"
Ca să demonstreze acest lucru după logica veche, a grecului Aristotel, a poruncit să se facă o masă îmbelşugată.
Pe când se aflau toţi la masă şi aşteptau bucatele, la ordinul lui Sf. Ioan au venit vase acoperite cu capace şi au fost aşezate în faţa fiecărui mesean. Apoi, slujitorii au luat capacele şi camera s-a umplut de aburii îmbietori, cu mirosul de mâncare bună şi bine făcută.
Imediat, Sf. Ioan a poruncit să se ia vasele cu mâncare şi să se ducă de acolo, că au mâncat! Sf. părinţi, înghiţind în sec, au zis: "Pentru ce zici, Ioane, că am mâncat, când noi numai le-am mirosit?" Dară Sf. Ioan a zâmbit: "Apăi omu numai că gândeşte, de ce să hie păcat?"
Atunci toţi au zis deodată: "Gura ta de aur să hie, Ioane, că mare dreptate ai!"
Dar episcopii nu s-au potolit şi când Ioan nu era atent şi ocupat cu alte lucruri de ale lui Iisus, au trecut la slujbă cum este şi în ziua de astăzi: „Doamne iartă greşelile făcute cu voie, sau fără de voie, cu fapta, cu GÂNDUL!”
Apoi tot poporul zice că Ioan Hrisostomul s-a mâniat tare pe viclenia episcopilor şi i-a lăsat în plata Domnului, plecând pe insula Patmos, unde a scris Apocalipsa, ca pedeapsă şi ameninţare pentru episcopii cei trufaşi şi mincinoşi! Alții spun că ar fi vorba de alt Ioan. Eu nu cred, oameni erau puțini pe atunci și harul era rar.
Un gromovnic de secol XVIII din bibliotecă familiei spune, cu litere chirilice: „Apăi ce gospodar nu s-a întocmit cu cele ale casei, ale gurii şi ale vitelor până la Martinul cel Mare, acela se numeşte leneş şi va muri de foame şi frig în iarna ce va să vie”.
Oare noi suntem pregătiţi pentru iarnă? Pentru acest oribil anotimp, considerat de nordici, oameni care se pricep, izbucnirea pe pământ a Infernului. Iarăşi autorităţile o să fie prinse „pe neaşteptate” de frig, viscol sau căderile masive de zăpadă!
Dar suntem pregătiţi pentru iarna vrajbei noastre? Viaţa noastră devine o greşeală imensă. Iarăși nu suntem unde trebuie, suntem slugile Occidentului, care nu o să miște un deget în apărarea noastră. Greşeala, eroarea, devine regulă. Aşa că mă tem... pentru voi, dragi lupi, padawani şi hobbiţi!
Eu, la cei peste opt sute de ani pe care îi am, atâta mi-a dat un calcul pe net, un test, privind ceea ce ştiu şi ceea ce am făcut, nu mai mi-e frică de moarte, nu mi-a fost niciodată, ci o aştept ca pe o izbăvire şi un nou început, pregătindu-mă de înălţare în pustnicie şi asceză, cu speranţa că se va lua în consideraţie faptul că am refuzat întotdeauna banul, îmbogăţirea, m-am mulţumit cu puţin şi am ajutat, din sărăcia mea, pe cine am putut. Acum strâng conserve și dulciuri pentru un cămin de orfani, administrat tot de un orfan, undeva prin Dâmbovița. Mi-a spus fata mea de ei, trec prin mari greutăți. De la mine cât pot, de la Dumnezeu cât poate și El.
Şi altele, pe care educaţia din familie şi zecile de ţări pe unde am fost, cu obiceiurile lor, au făcut să devină filosofia mea, modul meu de viaţă. Eu vă doresc pace, sănătate şi properitate... aceste lucruri sunt pe agenda fiecăruia şi încerc cu sfaturile şi pildele mele să vă aduc mai aproape de... pace, sănătate şi prosperitate!
Dar, mă uit cu dezgust şi teamă, teamă pentru voi, la păsările astea de pradă, la animalele (Iliescu a avut dreptate!) care vor să vă conducă, să vă fure munca, să vă controleze viaţa şi gândurile.
„Întotdeauna au ajuns conducători oameni răi, agresivi, mândri, fără morală şi etică, fără cultură, unii nici nu ştiu să citească bine, călcători pe cadavre, la propriu şi figurat, mincinoşi, curvari, necinstiţi, hoţi, aventurieri, necredincioşi. Singura lor „calitate” este că pun la pământ în Senat şi joacă pe „cadavrul politic” al adversarului, care nu a reuşit să fie la fel de rău, parşiv, mincinos, curvar, necinstit... Întotdeauna răul cel mai mare, abisul, mincinosul, nimicul, haosul, asasinul - devine şef, conducător, rege, împărat!
Şi mai credeţi că aceasta este cea mai bună dintre lumi, lumea, Cetatea lui Dumnezeu? Doamne, de ce nu-mi dai o putere mare, să îndrept relele oamenilor?”
Nu, nu sunt gândurile mele, (aş fi vrut eu să fiu autorul original!) ci lamentările Sfântului, sau Fericitului Augustin, depinde pe ce parte a creştinătăţii te afli. Marele Augustin, urmaşul lui Ambrozie, model de viaţă printre Sfinți, pe care îl pomenim astăzi! Poate odată și odată o să vorbim despre Cetatea Lui Dumnezeu.
Asta nu chiar mâine, chiar dacă este, în definitiv, o altă zi!
HOROSCOP 12,13 noiembrie 2022
BERBEC Munca considerabilă pe care ai depus-o cu o grijă deosebită, cu multă acurateţe şi cu rapiditatea specifică îşi găseşte răsplata în această perioadă, începând chiar cu acest weekend. O veste sau o întâlnire îţi aduce aminte de un episod nu prea plăcut din trecut. Amintirile dor, uneori, dar constaţi că nu aşa de tare şi reflectezi că şi sentimentele se cicatrizează. Duminică eşti foarte generos. Eşti mulţumit de bucuria pe care o faci celor din jur, nu ai nevoie de prea mult ca să te simţi bine. Duminică seara poţi să te distrezi la un spectacol, concert, film sau la un club neinflamabil pentru ca urmează o nouă săptămână densă de lucru şi trebuie să ai rezervă de bună dispoziţie.
TAUR Nu tot ce este adevărat este necesar să fie făcut public, ţine minte şi vei evita multe neplăceri şi discuţii care nu te avantajează. În weekend mai multă discreţie şi de ce nu, puţină ipocrizie iezuită! Ai timp, in sfârşit, în acest weekend să stai de vorba îndelung cu prieteni pe care nu i-ai vazut de mult şi pentru care eşti gata să pui masa. Poţi face mici schimbări, acasă, scurte vizite, loco, însă nu te aventura să pleci la munte. Primeşti, poate, ajutorul solicitat de la rude şi prieteni. Sâmbătă nu te împărţi în mai multe direcţii odată. Stabileşte o ordine de priorităţi şi respect-o! Duminică ideile tale sunt constructive şi chiar au un sâmbure de entuziasm şi optimism. În general, trebuie să acorzi mai multă atenţie odihnei, să dormi mai mult!
GEMENI Sâmbătă eşti vulnerabil la capricii inutile. Atenţie la cumpărăturile de lucruri care nu îţi trebuie, dar te încântă, fie că sunt „drăguţe” fie că sunt „unicat”. Nu pierde timpul şi banii! Complotezi pentru obţinerea de mai multă libertate, să scapi de unele obligaţii casnice, sau de promisiunile făcute într-o relaţie. Tot sâmbătă ai ocazia să-ţi îndeplineşti o dorinţă mai veche. Dorinţele tale sunt la fel de legitime ca şi ale celor din jur, ale prietenilor şi familiei. Eşti puţin mai încăpăţânat decăt de obicei, dar asta poate fi şi o dovadă de personalitate. Duminică întâlneşti pe cineva, aproape din întâmplare, ceea ce te face să-ţi aminteşti de lucruri plăcute.
RAC O parte din zodie se pregăteşte pentru frig, iarnă, ger, zăpadă. Programul tău se tot schimbă, dar nu lăsa treburile importante pentru nimicuri urgente. Un weekend aglomerat, dar plăcut. În acest weekend te găseşti în postura plăcută nativilor zodiei să se simtă bine şi să fie într-un anturaj favorabil, mai ales dacă că este vorba de o petrecere. Foarte bune rezultate la cumpărături, la piaţă sau supermarket. Depăşeşti planul, la cheltuieli, dar nu ştiu dacă este de bine, sau de rău. Sâmbăta îţi este favorabilă, dar nu trebuie să-ţi supraapreciezi forţele. Stai acasă sau învârteşte-te prin apropiere. Perioada este, de asemenea, favorabilă pe plan emoţional pentru începerea unor proiecte sau relaţii noi, dar numai după ce reflectezi, te gândeşti, măcar un pic. Duminică este dedicată micilor aranjamente în camera, căminul, apartamentul, casa, vila, palatul tău. Unde locuieşti!
LEU O zi de sâmbătă mai deosebită, în care tot ceea ce spui poate fi important. Nu te lăsa purtat de vorbe, fii organizat în discurs, adună argumente şi dovezi. Fii generos doar cu cine merită într-adevăr! Totuşi, nu exagera cu activitatea, odihneşte-te! În această perioadă, mai ale sâmbătă, trebuie să dai dovadă de o oarecare hotărîre în ceea ce spui şi mai ales în ceea ce faci. Duminică, stelele te favorizează în achizitionarea unor obiecte de îmbrăcaminte călduroasă de sezon pe care o să le porţi cu placere, pentru că iţi stau bine.
FECIOARA Conjunctură favorabilă în domeniul sentimental. Sâmbătă, o zi plină, densă, dar nu neplăcută. Poţi ameliora confortul vieţii zilnice, pentru că eşti într-o stare senină şi în formă bună. Drumurile nu sunt avantajate. Sâmbătă, probabil una sau câteva surprize plăcute. Sufletul tău bun te împinge azi spre facerea de bine şi ajutorarea prietenilor. Este şi aşa bine, dar fii generos cu cine merită. Duminică, norocul iti este prietenul cel mai bun, care te ajuta să treci peste obstacole si dificultaţi fara sa faci prea mult efort. Dar atenţie la ce-ti doresti!
BALANŢA Sâmbătă eşti avantajat de conjunctura astrologică. Cu toate că nu eşti foarte încântat de ceea ce ţi se întâmplă, eforturile făcute până acum încep să-şi arate rezultatele. Continuă pe drumul ales. Atenţie la cumpărături. Limitează cheltuielile la strictul necesar. Duminică poate la un film, nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă se referă la prieteni! Duminică seara se poate să ai de luat o decizie. Atenţie, însă, aparenţele trebuie intotdeauna salvate, este regula jocului pe care trebuie să o respecţi daca vrei să fii apreciat mereu de anturajul tău, de familie, prieteni şi colegi. Şi tu doreşti armonie!
SCORPION Datele din presă sunt contradictorii. Eşti dezorientat şi de veştile primite de la prietenii din străinătate. Conjunctura zice că nu-i nimic, să continui cu programul tău obişnuit de weekend! Sâmbătă, zi favorabilă călătoriilor, mai ales cele scurte. O zi obişnuită de sâmbătă, plată, poate plictisitoare. Sănătatea nu-ţi este afectată, dar este bine să fii prudent, mai ales la frig, la schimbările bruşte de temperatură. Duminică, posibile schimbări în anturaj şi veşti plăcute de departe. În registrul mediu spre neinteresant. Nimic foarte important nu pare că se întâmplă în această perioadă!
SĂGETĂTOR În acest weekend ai probleme cu cumpărăturile. Adică, cu banii! Tu, însă, ca un centaur isteţ, trebuie să foloseşti cu iscusinţă resursele de la părinţi, fraţi, surori, unchi, mătuşi... Vorbeşte mai puţin şi ascultă mai mult, zâmbeşte – este sâmbătă şi trebuie să te relaxezi. Weekend-ul te ajută să te înţelegeţi mai bine cu cei apropiaţi. O veste te influenţează mult. Afacerile personale şi sentimentale sunt aspectate favorabil. Nu da crezare tuturor zvonurilor, mai ales dacă sunt de la televizor. Nu te repezi imediat ce auzi o intrigă. Uneori, adeseori poate, centaurii cei rapizi, dar nesăbuiţi, ascultă pe primul venit fără să mai verifice. Reflecteaza!
CAPRICORN Cu toate că ţi-ai programat din timp ziua aceasta pentru cumpărături, ceva neaşteptat, din fericire nu negativ, te face să-ţi schimbi planurile. Seară culturală, la un spectacol bun. O zi placută, bine aspectată. Majoritatea planurilor de viitor, mai ales în viata personală, suferă din cauza întârzierilor produse, probabil, de Saturn. Sâmbătă poţi avansa în rezolvarea problemelor sentimentale. Duminică, din nou ai de ales intre mai multe posibilităţi si ca intotdeauna te pierzi în analize păguboase şi procese de conştiinţă. Cere un sfat de la Leu sau de la un Geamăn.
VĂRSĂTOR La cumpărături, asta sâmbătă! Însă, nu mai fi risipitor, nu mai arunca banii pe o mulţime de lucruri mărunte, dar seducătoare. Fii chibzuit şi cumpăra obiecte importante, mărfuri de bună calitate! Sâmbătă informaţiile contradictorii creează probleme. Configuratia astrologică iţi indică să nu te repezi sa tragi concluzii greşite, să ai suficientă răbdare, pentru ca lucrurile se vor lămuri, ca de la sine. Cu relaţiile sentimentale, cu dragostea stai bine dar poţi sta şi mai bine dacă eviţi reprosurile şi discuţiile în contradictoriu. Duminică, lucruri aproape fără importanţă, detalii cotidiene iţi vor arăta că eşti un norocos şi un rasfăţat în cursa vieţii. Pe total, aproximativ doua zile bune!
PEŞTI În acest weekend poţi convinge cu uşurinţă. Dar, evită semnele de foc, pentru că nu vei cădea de acord, în niciun fel, nici asupra fondului, nici asupra formei. Perioadă de culturală şi artă! Vorbeşte, explică, motivează şi poţi avea succes! Magnetismul personal este în creştere. O persoană influentă pentru tine, un „naş” sau un protector din familie, sau din anturajul tau de weekend, Leu sau Vărsător, (zodii de foc, sau aer, în general) te va ajuta, probabil sâmbătă. Este o perioadă splendidă ca să începi proiecte noi, să legi noi prietenii. Nu te lăsa impresionat de ceea ce se discută. Investeşte în relaţii de prietenie şi în dragoste. Dividende garantate!