Editura Evenimentul si Capital

Persepolis, Orașul Perșilor. Doctorul Benjamin Spock nu a fost un capitalist cuminte. HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR

Tabăra de corturi de la Persepolis
Autor: | | 0 Comentarii | 16618 Vizualizari

Horoscop Vă invit, pentru câteva minute, în HOROSCOPUL LUI DOM’ PROFESOR, un univers extins. Nu este un horoscop oarecare, repet, este ”horoscopul lui Dom’ Profesor”. Un altfel de horoscop, în care vă povestesc multe, multe amintiri adevărate, aventuri nepereche în 54 de țări, folclor, mitologie, știri adevărate din surse de încredere, unele confidențiale, curierul de la Bruxelles, astrologie popularizată, teorii, știință, inginerie, pilde cu Nastratin Hogea, umor, normalitatea și moralitatea mic burgheză dintre cele două războaie, atât de dragi mie - pe scurt, viața unui om al păcii care a trecut prin multe, prin prea multe, iubitor de adevăr și de sinceritate, mereu în luptă cu răul și cu ticăloșii. Vă salut, după cum vă salutam acum mulți ani, când, mulți ani de zile am fost pe sticlă în fiecare zi, la televiziuni diferite: Servus, zodiilor!

2 mai

Horoscop Pe 2 mai s-au născut: Benjamin Spock, Bing Crosby, Hedda Hopper, Axel Springer, Manfred von Richthofen, Novalis, Serge Reggiani, Philippe Herreweghe, A.M. Rosenthal, David Suchet, Nicolae G. Iorga (artistul plastic).

Horoscop Pe 2 mai sunt în calendarul creştin ortodox fix aducerea moaştelor lui Sf. Atanasie cel Mare. Sf. Ier. Atanasie al III-lea Patelarie.

În ”Kalendar”, tradiţia cea veche arată că după Arminden, era Ziua Tinerilor. Sub diverse forme a fost recunoscută de mai toate sistemele politice.

Acum două, trei mii de ani aveau loc la Marea cea Mare Serbările Tinerilor, care făceau parte din Misterele Afroditei, doar ne aflăm în zodia guvernată de ea. Zodia Taurului este guvernată, este sub protecția lui Venus, numele roman pentru Afrodita. Dansul, cântecul, dragostea... Dar şi vesele întreceri. Se pecetluiau prietenii, se jurau iubiri şi se promiteau căsătorii, înrudiri şi alianţe...

Această sărbătoare fusese adusă de colonii greci, poate de la pelsagi, sau cabiri, dar a coincis, aproape, cu ziua în care strămoşii noştri se spălau ritual de păcate în Mare. Ne-am înţeles bine, întotdeauna, cu grecii, cei care au „inventat” logica, civilizaţia europeană şi democraţia.

Şi astăzi se mai serbează, parcă se numeşte Ziua Naţională a Tineretului, stabilită prin lege. Dar...

Sunt obiceiuri, lucruri, tradiţii la care nu se poate renunţa! Iau altă denumire, sunt creştinate, dar continuă să existe. Din aceste tradiţii, ritualuri, chiar alimentare, este format spiritul unui popor. Distrugeţi tradiţia şi aţi distrus un popor!

Doamnelor și domnilor, dragi lupi, padawani și hobbiți am primit ceva corespondență, mulți mă întrebați despre Persepolis, pomeneam de el ieri. Fotografia din titlu este de la Persepolis, Orașul Perșilor. Am ajuns acolo exact acum 35 de ani, pe 2 mai 1984. Este o poveste întreagă. Eram de un an în Iran, ca sa construim un baraj în dublu arc de 127 de metri înălțime, la Vafreghan-Saveh la vreo sută și ceva de kilometri de Teheran. Am făcut multe greșeli în viață, am să-mi reproșez multe. Una dintre greșeli a fost că mi-a trebuit un an de zile ca să descoper că, de fapt, iranienii nu doreau să le facem noi barajul. Erau mai multe grupuri de interes, foarte puternice, o parte nu dorea să se facă deloc barajul. Considerau că alimentarea cu apă a Teheranului se putea face prin colectarea apei topite în Nordul Teheranului de pe zăpezile muntelui vulcanic Alborz-Damavand și prin puțuri de mare adâncime.

Era un grup puternic, format din proprietarii pământurilor din Nord, unde urmau să se facă lucrările, mai multe bănci, câțiva generali, vreo doi miniștrii și firmele constructoare care urmau să facă lucrările. Vreo câteva zeci de mii de oameni cu o putere financiară estimată le peste zece miliarde de dolari. O altă partidă dorea să se facă barajul, dar nu de noi, nu de români, ci de firma iraniană de stat SABIR. Erau mai mulți popi, guvernatorul din Saveh și bineînțeles, compania de construcții SABIR.

Abia în martie 1984, când am avut două săptămâni ”libere” era Anul Nou iranian, am putut să studiez tot contractul, 28 de volume și situațiile de lucrări de la șantier și bilanțul, balanța de fapt, financiar contabilă.

Concluzia era clară și deprimantă: la șantier se lucra prost, contractul încheiat era defavorabil, urma să intrăm în blocaj financiar în circa un an de zile. Am făcut un raport foarte negativ pe care l-am trimis la București, cerând măsuri urgente, renegocierea contractului.

Miniștrii de la MEE și MCE văzând că le fac ”probleme” mi-au trimis în Iran soția și pe un consilier, fostul meu șef, un om extaordinar, ca să mă potolescă, să mă liniștească, să nu mai trimit rapoarte care să le facă probleme, să-i pună la muncă și la găsit soluții. Am primit ordin prin Ambasadă să iau un concediu de două săptămâni ca ”să-mi revin”. Așa că împreună cu soția mea, cu consilierul prezidențial, cu șeful șantierului și cu șoferul iranian Doroskar, cu toate aprobările luate, era țară în război, am făcut o călătorie într-un Land Rover până la Bandar-Abas, la Golf. Toată ziua de 2 mai 1984 am petrecut-o la Persepolis. Este un loc magic, cineva care vrea să știe trebuie neapărat să se compare cu locul acela.

În fotografia mea, lucru rar, se vede în colțul din stânga sus, tabăra de corturi făcută în anul 1971 de ilustrul șahinșah Mohammad Reza Pahlavi, cu prilejul sărbătoririi a 2.500 de ani de la fundarea statului persan, iranian. Și Ceaușescu a fost invitat, i-am vizitat cortul, destul de aproape de cel central, al șahinșahului.

Concediul a fost extraordinar, am fost și la Tabriz, Mashad și Yazd - eu m-am liniștit. După un an de zile s-a intrat în blocaj financiar, după alt an s-a anulat contractul, prin eforturi mari, amiabil, fără penalități. Dar eu eram liniștit, nu?

Este adevărat, nu v-am mai povestit nimic de ceva timp. De ieri! Poate nu mi-am facut datoria de sufi, de Bătrân din Munte, aceea de a scrie pilde și povestioare cu tîlc. Mă revanşez - nu mai îmi aduc aminte dacă v-am povestit, sau nu, despre doctorul Spock, tot îl pomenim în ziua de astăzi.

Citește și ia aminte, vorba străbunicii mele, Sheherazada!

Povestioară aceasta am auzit-o chiar din gura împricinatului, în timpul celei de a doua vizite în State. Este vorba de celebrul doctor Benjamin Spock. Tipul acesta avea o capacitate speculativă și o intuiție absolut fantastice, în domeniul său de activitate. Capacitate folosită în pediatrie, pentru că Benny era doctor în medicină în respectivul domeniu. Mai mult ca sigur ca să aibă o hârtie înrămată atârnată pe peretele cabinetului de consultaţii. După un debut incert, Dr. Spock „s-a prins” că toată creşterea şi educaţia sugarului şi a copilului nu mai corespundea cu nivelul tehnologic şi psihologic al jumătăţii secolului XX, al societăţii de consum. Aşa că, în anul 1946, a scris o carte revoluţionară pe principiul „răsfăţului” şi al acordării atenţiei pruncului, copilului, adolescentului.

Cartea a devenit cea mai vândută în America şi apoi în întreaga lume, după Biblie. A mai scris, în timp, o duzină de alte cărți, pe aceiași melodie. Şi dr. Benny Spock s-a trezit miliardar în dolari. Totul era foarte bine dacă dr. Spock ar fi fost un „capitalist cuminte, adică unul bun”. Un „capitalist bun” este unul care respectă regulile jocului impuse de societatea respectivă. Adică reinvesteşte banul lui în tot felul de drăcii care produc locuri de muncă pentru masele populare şi mai ales taxe şi impozite pentru stat.

Benny a fost toată viaţa lui un nonconformist. Când l-am cunoscut avea bine spre 75 de ani, dar umbla în blugi ieftini, cu cămaşă înflorată pe dinafară de la Mark şi pantofi de sport, converși. Locuia cu a doua soție, Mary Morgan, cu 40 de ani mai tânără, într-o șalupă. Avea două iachturi, ”Carapace” și ”Turtle”. Ultimii 22 de ani de viață a locuit pe șalupă. Nonconformist! Tot aşa a procedat şi cu averea sa. A dat-o cui voia el. În special ca să scape tineri de înrolare în timpul războiului din Vietnam şi să sprijine fenomenul hippy și mișcarea pentru pace. Din cele aproape două miliarde de dolari nu a pus la bancă, sau la bursă, „în circulaţie” decât căteva mii de dolari. Nu a pus un cent la banci. Banii şi-i ţinea prin boxele de bagaje din gări şi autogari, sau în păstrare la notari, sau preoţi. Invidia şi frustrarea capitaliștilor şi a nefericitului de Edgar Hoover, şeful FBI, au fost imense. O grămadă de bani, neinvestiți! Dr. Spock a început să fie atacat, nevinovat, de ziare şi i s-au înscenat o mulţime de măgării.

Nici nu ştii, mister Rado, ce nebunie a fost când au început să-mi curgă banii în buzunar. Eram vânat fără cruţare de tot felul de ciudaţi, unii trimişi chiar de guvern, care îmi propuneau tot felul de afaceri şi investiţii: să fac un nou port în New York, un pod peste Manhattan, o rafinărie în Texas şi un centru comercial în Washington!” Benny s-a ţinut tare şi nu şi-a dat banii aiurea. El a cheltuit miliardele pe Woodstock, pe petreceri hippy, pe cărţi şi magie, pe hinduism şi tantrism, pe droguri, LSD şi elixire de dragoste. Și contra războiului din Vietnam și pentru pace, în general. Asta dorea el. Ziarele, asmuţite, îl făceu imoral şi amoral, un exemplu prost pentru tineret, cereau insistent să fie adus în faţa justiţiei pentru „subminarea modului de viaţă american” şi „activitate antiamericană”.

Dr. Spock şi-a chemat singurul prieten, un negru, care ori vindeca, ori omora oamenii prin magia voodoo. „Eram sigur de trei lucruri: de Moarte, de Soare şi de Charley!” – mi-a spus Benny. Charles Demosthene Darlene, din Sud, din New Orleans, a murit de cancer prin anii 70. După ce şi-a îndeplinit misiunea dată de Benny.

Dr. Spock l-a chemat la el şi i-a dat o cutie mare de carton plină ochi cu chei de la seifurile din gări şi aeroporturi. Toate cu o etichetă în care se explica, doftoreşte, cum trebuie să se prelungească perioada de „închiriere” şi codul respectivei boxe. „Charles, ştii că eu vreau să dau banii cu mâna mea. De aceea nu pot să fac nici o structură cu buget, scopuri şi alte aiureli din astea. Nu ştiu câţi bani sunt aici. Scapă-mă de gurile alea împuţite şi să nu uiţi să-mi aduci restul!”

Aşa au apărut mai multe organizaţii ale negrilor, pe atunci nu se spunea afro-americani, care luptau pentru „drepturi civile”. Ziariştii care se luau de Benny primeau tone de scrisori pe protest, de pe tot cuprinsul SUA. Dacă respectivul nu se potoleau, pentru că era, cu siguranță, plătit, sau încerca un șantaj, începeau telefoanele de ameninţare. Apoi, ca din întâmplare, primea o bursă neașteptată, sau câştiga la „loteria negrilor din cartier”. Dacă nici asta nu era suficient, maşina îi era ușor tamponată de un taxi galben, condus de un bătrân negru zâmbitor şi plin de scuze: „Massa’, maşina este asigurată, nu? Mii de scuze! Aaaa, dar sunteţi o personalitate, sunteţi ziaristul X care scrie de rău despre bunul doctor Spock. Massa’ nu este bine, nu este bine deloc, vă spune un om bătrân!”.

În 99% din „cazuri” ziariștii înţelegeau despre ce este vorba, pentru că, vorba lui Mark Twain, americanii nu pot să-şi permită să fie proşti, toți și pe termen lung şi îşi găseau alt subiect de mâncat rahat.

CTP il face PRAF pe Gica Hagi! Cel mai dur ATAC la Rege! Ce l-a scos din minti pe jurnalist

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Horoscop

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI