Horia-Roman Patapievici: "Batalia pentru opinia publica (VII)"

Deschideam acum sapte saptamani lungul serial pe care il inchei azi cu sentimentul ca trecem prin momente exceptionale si ca trebuie sa incercam sa fim la inaltimea lor, intelegandu-le.

Am pornit de la cateva fapte: (a) coalizarea guvernului cu opozitia din parlament; (b) formarea unei coalitii transpartinice si transideologice („Coalitia celor 322”), care controleaza executivul (prin faptul ca guvernul este minoritar), domina legislativul (prin majoritate) si poate da putere de lege vointei sale politice prin simpla putere a votului, in mod discretionar (ceea ce a si facut, in cateva randuri: modificarea legii referendumului etc.); (c) tentativa de a-l demite pe presedinte printr-o decizie pur politica (nesocotind, adica, verdictul Curtii Constitutionale, care nu a constatat incalcarea Constitutiei).

Aceste trei fapte sunt, toate, exceptionale. Din doua motive: intai, pentru ca sunt fara precedent; in al doilea rand, pentru ca au introdus in viata noastra politica principiul imoderatiei. Moderatia consta in acceptarea faptului ca noi (toti la un loc si fiecare in parte) trebuie sa ne abtinem de la gesturi, actiuni si decizii care nesocotesc ceea ce Edmund Burke numea equality of restraint. Moderatia este un consens in privinta abtinerii de la imoderatie.

Principiul moderatiei afirma, in esenta, ca nici o masura nu trebuie luata doar pentru motivul ca este in puterea ta sa o faci. Altfel spus, posesia puterii nu trebuie niciodata sa constituie un argument in vederea exercitarii ei nelimitate. Principiul moderatiei este cel mai important principiu nescris al oricarei constitutii acceptabile. Or, la noi, acest principiu a fost incalcat. Faptele (a) si (b) au oferit conditiile; fapta (c) a constituit cea mai vizibila punere a lui in practica.

Analiza mea a plecat de la aprecierea ca nesocotirea principiului moderatiei este cel mai grav lucru care s-a petrecut in viata noastra politica, de la mineriade incoace. Asa cum ideea ca puterea are dreptul sa terorizeze societatea cu ajutorul unor detasamente muncitoresti devotate a avut efecte catastrofale (ne-a pocit sufletele; a invalidat justitia si a schilodit statul de drept; a exclus, pentru un deceniu, Romania din Europa), ideea ca e suficient sa ai puterea ca s-o si folosesti la maximum va avea, in viitorul apropiat (daca nu vom lua masuri), urmari deloc neglijabile si deloc placute. Seria aceasta de articole a fost inspirata de sentimentul ca in anul acesta s-a produs un derapaj politic deosebit de grav.

Alte doua constatari veneau sa intareasca aceasta apreciere. (i) Prima constatare se refera la imprejurarea ca sistemul nostru politic, asa cum s-a constituit si stabilizat dupa 17 ani de tranzitie, se bazeaza in mod esential pe alianta dintre lumea politicii si lumea afacerilor. (ii) A doua constatare se refera la intrarea in joc, ca actor politic activ si ca partener de afaceri privilegiat, a celui mai redutabil instrument de modelare a opiniei publice - presa. Am sa explic succint aceste doua afirmatii. 

(i) In linii mari, mecanismul care a permis construirea marilor averi din Romania a fost (si, deocamdata, este) utilizarea statului ca furnizor nelimitat si incontrolabil de privilegii private: in acest mod, banul public e folosit pentru a finanta producerea de bani personali. Acest lucru nu se poate realiza decat cu complicitatea oamenilor politici, la adapostul unui anumit aranjament institutional (care este actuala republica, a doua dupa cea comunista).

Afacerile mergand, economia prosperand si institutiile democratice functionand, acest tip de aranjament institutional a capatat legitimitate in ochii societatii. In acelasi timp, pentru alianta dintre lumea politicii si lumea afacerilor el a functionat (si functioneaza) ca o sursa de venit practic nelimitata, sustrasa oricarui control public.

E important sa intelegem ca actualul sistem politico-economic de la noi se bazeaza atat pe existenta unui parteneriat ilegal, oneros si oligarhic intre lumea politicii si lumea afacerilor, in care statul este discretionar pus la dispozitia afacerilor, cat si pe existenta unui anumit tip de aranjament institutional, care, sub fatada legitimitatii democratice (caci clasa politica e furnizata prin alegeri), permite acest lucru.

(ii) Acest sistem politic, ca oricare altul, nu poate functiona fara consimtamantul opiniei publice. Ceea ce ne aduce, in fine, la cea de-a doua constatare, privind intrarea in joc a presei. Existenta aranjamentului institutional pe care l-am expus mai sus nu putea fi ascunsa la nesfarsit. Si pentru ca opinia publica deja daduse semne ca incepe sa retraga actualului sistem politic sprijinul de incredere, presa a fost mobilizata in vederea intaririi sistemului.

Cum? Prin cointeresare: oameni influenti din presa au fost cooptati parteneri in afacerile care produc, reproduc si maresc marile averi. De la un anumit moment, in presa au inceput sa intre foarte multi bani. A fost semnalul ca largi sectoare din presa au intrat in parteneriatul politica-afaceri. Din acel moment, presa a devenit principalul instrument (voluntar) al aliantei politica-afaceri in batalia pentru opinia publica.

Acest mecanism functioneaza dincolo de persoane, in chiar miezul sistemului nostru politic. Nu e nevoie de nume ca sa intelegem despre ce este vorba. Iar daca in episoadele precedente am construit analize pornind de la situatii concrete, acum, la final, am incercat sa exprim insesi principiile care au stat la originea acelor analize.