Hora din Mamaia „i-a încins” pe polițiști. Ce decizie a luat conducerea IPJ Constanța

Hora din Mamaia „i-a încins” pe polițiști. Ce decizie a luat conducerea IPJ Constanța

Tot în acest context, în noaptea trecută, în intervalul orar 22.00-07.00, polițiști din cadrul Serviciului Rutier Constanța, împreună cu cei ai formațiunilor rutiere din cadrul IPJ Constanța au organizat o acțiune pe depistarea șoferilor care conduc autovehicule sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

”În urma activităților au fost controlate 893 de autovehicule, fiind aplicate 45 de sancțiuni contravenționale, dintre care 24 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, fiind reținute 26 de permise de conducere”, informează IPJ Constanța.

De asemenea, au fost constatate 7 infracțiuni, dintre care 4 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice, 1 pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive și 2 pentru conducere fără permis. Astfel de activități vor continua pe toată perioada sezonului estival.

În ultimele 48 de ore, la Constanța, 31 de persoane au fost depistate pozitiv la testul pentru noul coronavirus, fiind internate la Spitalul de Boli Infecțioase din oraș.

La Vama Veche, o terasă a fost închisă, pentru puțin timp, după ce barmanița, o tânără din București, a fost confirmată pozitiv. Potrivit apropiaților, în weekendul trecut, tânără s-a simțit rău și luni a plecat acasă. La mijlocul săptămânii starea ei s-a ameliorat, dar a insistat să își facă testul PCR la o clinică privată din Capitală. Rezultatul a fost pozitiv.

La aflarea rezultatului, administratorul terasei din Vama Veche i-a trimis acasă, în izolare pe toți colegii de muncă ai barmaniței. S-au dezinfectat toate spațiile. Activitatea terasei a fost reluată în scurt timp, cu alți angajați. Sâmbătă seara a fost organizat un spectacol de muzică folk.

(Foto-Captura Video)

Ne puteți urmări și pe Google News