Nu sunt nicidecum un adept al lui Marx, nu cred nici în lupta de clasă, nici în egalizarea veniturilor, dar o societate în care cei puțini câștigă din ce în ce mai mult de pe seama celor mulți nu poate rezista la infinit. Acest paradox al democrației liberale, care în vreme ce propovăduiește egalitatea, creează în fapt numai inechitate, a fost remarcat de academicianul britanic John Gray, profesor emerit la Școala de Economie din Londra. Analiza pe care o face profesorul Gray se referă la Marea Britanie, dar poate fi aplicată fără prea mari probleme în tot vestul Europei, ba chiar și la noi, în fostele state comuniste.

Ce spune Gray este că democrația liberală a creat o clasă de stăpâni. Pe care am putea-o numi Homo Politicus Occidemtalis, atât de străină este de masa populației. “Multe dintre elitele noastre trăiesc în câteva cartiere luxoase din Londra, își trimit copiii la aceleași școli și se amestecă aproape exclusiv în acest cerc restrâns. (…) Cei care ne guvernează, în marea lor majoritate, au o idee sumară despre modul în care trăiesc cei mai mulți oameni din țară. (…)
Locuri precum Stoke-on-Trent și Sunderland ar putea fi (în opinia lor n.r.) într-o țară îndepărtată". Ca să-și convingă cititorii că are dreptate, profesorul Gray dă un exemplu concret. În 1945, când laburiștii au reușit să formeze, în baza alegerilor generale, primul lor guvern majoritar, o treime dintre parlamentari proveneau din familii muncitorești. Astăzi, când toată lumea vorbește despre egalitatea șanselor, numai 4 la sută dintre parlamentari provin din clasele de jos ale societății. În opinia academicianului britanic, în prăpastia dintre guvernanți și guvernați trebuie căutată explicația votului pentru părăsirea Marii Britanii care a șocat atât de puternic elitele. Gray susține însă că acesta este abia începutul și că plebeii vor aplica șocuri și mai mari establishmentului britanic și mai ales Partidului Conservator.
Membrii obișnuiți ai partidului și suporteri Tory au votat pentru Brexit în 2016, dar dintre parlamentarii partidului cei mai mulți sunt Remainers/ Tot împotriva ieșirii din Uniune sunt și cei mai mulți miniștri ai Cabinetului Theresa May –în frunte cu primul ministru. Ca urmare, Theresa May a amânat ieșirea din UE și vrea să impună un acord negociat cu UE pe care mulți dintre adepții Brexit îl consideră vătămător pentru interesele Regatului Unit. Rezultatul? Partidele tradiționale (Conservator și Laburist) scad în sondaje, iar noul Partid Brexit crește văzând cu ochii.

"Conservatorii sunt pedepsiți pentru că nu livrează Brexit-ul, iar laburiștii pentru că au întors spatele clasei muncitoare. Le pleacă alegătorii și ei se joacă cu un al doilea referendum". Nici Partidul Change UK- format din parlamentari care se opun ieșirii Marii Britanii din UE- nu are nicio șansă, potrivit lui Gray: "Nu este deloc clar că un partid care dorește să inverseze Brexit-ul are vreun viitor. Cu tot numele pe care și l-a ales, Change UK, acest partid se angajează să se întoarcă spre trecut – spre status quo-ul european, împotriva căruia milioane de britanici au protestat când au votat plecarea".
Ultimele sondaje par să-i dea mare dreptate lui Gray. Nu numai că Partidul Brexit e în topul intenției de vot, peste laburiști și conservatori, dar scena politică e în plină schimbare, mai ales în partea dreaptă a eșicherului politic. Astfel, un sondaj publicat duminică de Conservative Home arată că, mare atenție, 62 la sută dintre membrii Partidului Conservator vor vota la alegerile europene cu Partidul Brexit și doar 23 la sută cu propriul partid. Un alt sondaj arată că revolta i-a cuprins și pe aleșii locali ai conservatorilor. Astfel, 4 din 10 consilieri locali își vor da, de asemenea, votul pentru Nigel Farage. Poate că, așa cum urlă de ani de zile politicienii și presa progresistă, Brexit-ul nu e cea mai bună soluție pentru Marea Britanie. Numai că societățile democratice se conduc după cum crede (chiar greșit) majoritatea. A nesocoti voința celor mulți este nu numai nedemocratic, ci și foarte costisitor din punct de vedere electoral. E un lucru pe care îl vor învăța foarte curând actualii conducători ai partidului conservator. Și ar mai fi ceva: exemplele, mai ales în Europa, sunt contagioase. Politicienii care nu se aliniază voinței alegătorilor își riscă viitorul.

 

 

Te-ar putea interesa și: