De la „Lambada” la „Caterinca”

Astfel, rând pe rând, românii s-au dezlănţuit pe vag indecentul „Lambada”, au visat ca la „20 de ani” alături de Voltaj, au fost „bombastici” ca Shaggy sau „Bagabonţi” ca Paraziţii, au spus „Ti Amo”, precum Gina G., s-au simţit „Liberi la mare” ca Andre, sau au făcut „Caterincă”, la fel ca Sotto Inteso. Toate aceste piese,  şi multe altele, au fost incluse într-un top 100 al melodiilor care „au rupt România în două”, în ultimii 20 de ani, clasament realizat de televiziunea U.

LAMBADA

„Criteriul principal după care ar fi trebuit să se ghideze acest top ar fi fost vânzările, dar cum în România ultimilor 18 ani mare parte din piaţă este piratată, cifra oficială a vânzărilor nu putea să fie singura de luat în calcul. Prin urmare, pasul doi a fost să se apeleze la subiectivismul colegilor, care au fost rugaţi să voteze dintr-o listă de 500 de melodii nominalizate.

Ulterior, aceste voturi au fost combinate cu cifra vânzărilor şi s-a stabilit clasamentul final”, spun reprezentanţi ai postului de televiziune. Chiar dacă este mai degrabă un top nostalgic decât unul stabilit pe criterii bine definite, clasamentul întocmit de echipa site-ului U TV readuce „la lumină” multe dintre melodiile-emblemă ale ultimilor 20 de ani. Melodiile din vremea când bătea „vântul schimbării”.

WIND OF CHANGE

TUPEU DE BORFAŞI

Lumea băieţilor de cartier, o poveste fără sfârşit

BUG Mafia avea deja cinci ani în ’98 când albumul “De cartier” a făcut din băieţii răi din Pantelimon modelele contestate ale liceenilor români. Ţara s-a umplut cu pantaloni cu turul jos, a la Uzzy, iar “Poveste fără sfârşit” răsuna la toate colţurile de bloc din radiocasetofoane mari cu CD. Trupa “La Familia” a întregit peisajul cu LP-ul “Nicăieri nu-i ca acasă”, de pe care “Tupeu de borfaş“ a ridicat şi Sălăjanul în rândul cartierelor unde nu e chiar bine să-ţi creşti copiii. Au urmat “Paraziţii” cu “Bagabonţi ‘99” şi coordonatele stilului “viaţă de cartier” erau complet definite: alcool – sex – tutun – fetiţe bune – bătăi cu alţi “băieţaşi” – şi (pe riscul consumatorului) droguri.

TUPEU DE BORFAŞ

Despre succesul acestei piesei şi fenomenul hip-hop, care începuse să ia amploare în acea perioadă, vorbeşte George Zafiu, director muzical Europa FM: ” Barajul dintre generaţii sau diferenţele de cultură s-au rupt la apariţia acestei piese, fiecare regăsind ceva din realitatea lui în această poveste. Cred că noţiunea de “şmecher” îi uneste pe fani. România e o ţară de şmecheri. De la cei aleşI, până la cei cu bani, trecând prin cei cu relaţii şi terminând cu restul, şmecheri şi ei pentru că aşa s-au născut”.

Combinaţii inedite

În '98-'99, pe când moneda euro nu exista, Verdikt “devaliza” piaţa muzicală autohtonă cântând despre dolari şi mărci. “Vine poliţia / Îmi ia toată marfa / Ascund dolarii şI mărcile / Să nu-mi facă negre zilele”, răsuna de la toate tarabele care vindeau casete piratate, devenise imnul valutiştilor şI al vânzătorilor de maşini furate din Târgul Vitan, al “băieţaşilor” de cartier care ascultau piesa în faţa scării şi se visau mari gangsteri. Combinaţia de hip-hop şI manele le-a atras celor de la Verdickt oprobiul rapperilor “adevăraţi”.


VINE POLIŢIA

“Vreau să văd paharele în aer / Cine nu bea cu noi e un fraier”, proclamau, în 1999, cei De la Sotto Inteso, iar toată România, cuprinsă de un spirit bahic, cânta alături de ei. Cu un melanj de hip-hop româno-italian (un pic în stilul Giovanotti, un rapper italian în vogă la acea vreme), Sotto Inteso a scris o pagină importantă de hip-hop românesc, chiar dacă a rămas numai una. 

De la textele “hard” care developau greutăţile oamenilor din spatele “blocurilor gri”, hip-hop-ul românesc şi-a asumat, treptat, un rol justiţiar, înfierând corupţia generalizată din societate. Moda “borfaşilor” a mai trecut după ce un contingent masiv a emigrat din ţară. Esenţa tristă a rămas: pe străzile despre care ne-a cântat Mafia niciun senator n-a coborât încă, iar soarele răsare tot dacă îl plăteşti.

POVESTE FĂRĂ SFÂRŞIT

LIBERE LA MARE

Vremea când fetele nu mai erau cuminţi

Trupa Andre s-a format la timp: în toamna anului 1998. Copiii născuţi la începutul anilor ’80 se făceau mari şi începeau să-şi ia porţia de libertate. Ploieşteanca Andreea Bălan şi gălăţeanca Andreea Antonescu au ajuns un fenomen pop-dance pentru că publicul aştepta exact ceea ce au oferit ele: două puştoaice dezinhibate care imitau, stângace dar perseverent, “muzica de afară” şi plusau cu idei originale. Îmbrăcate sumar, cocoţate peste nişte tocuri tip “şenilă”, cele două copile-femei seduceau şi prin explozia de energie din dansul lor cu unduiri devenite clasice.

Debutul a fost melodia “La întâlnire”. Primul mega-hit al Lolitelor României a fost însă o piesa care pedala pe forţa sexualităţii incipiente – “Liberă la mare” (şlagărul anului la secţiunea dance a “Festivalului Mamaia 1999”). Versurile (de textele fetelor se ocupa tatăl Andreei Bălan, de partea “administrativă” a afacerii tatăl Andreei Antonescu) definesc perfect intrarea brutală în adolescenţă a unei generaţii.

Era vremea frumoasă când fetele nu mai erau cuminţi, când românii tineri şi foarte tineri erau fascinaţi de dolari, slipurile cu aţă şi sutienele prea mici: “Am plecat la mare, fată, cu dolari în buzunar/ Am uitat de teză, profi, de dirigă şi orar/ De-abia aştept să mă distrez, să mă simt bine/ Să o fac cu cine-mi place, să mă iubească doar pe mine/  (…) am tatuaj şi slip cu aţă/ Sutienul mi-e prea mic, dar asta nu mă deranjează/ Cu atât mai bine, sunt mai sexy, am figuri în cap/ Mă uit în jurul meu, un băiat să-agăţ aş vrea/ Cu el mă voi juca, ne vom distra (…)/ Ne iubim pe nisipul fierbinte, nu mai sunt o fată cuminte”.

Au fost trei ani nebuni pentru Andre, au vândut peste 1.200.000 de albume, apoi totul s-a terminat, româneşte, cu scandal. Cele două au continuat să aibă succes şi în cariere solo, însă vraja a rămas acolo, în timpul minunat de la sfârşitul mileniului II.

„Maturizare forţată”

„Dacă asculţi cu atenţie versurile melodiei – "Am plecat la mare, fată cu dolari în buzunar", "Vreau s-o fac cu cine vreau eu" sau "Ne iubim pe nisipul fierbinte, nu mai sunt o fată cuminte" – îţi dai seama că minorele de la Andre reprezentau cu succes toate fanteziile sexuale ale „dirijorilor” de la casele de discuri din România. Era un proiect şoc al anului 2000 (coincidenţă sau nu, un alt celebru cântec spunea "noi în anul 2000, când nu vom mai fi copii”), în care producătorul muzical Dan Popi şi-a investit cea mai mare atenţie şi cele mai mari pârghii de promovare media, ştiind că va rupe gura târgului şi vânzările din acea perioadă”, este explicaţia acestui succes în viziunea compozitorului Cristian Faur, autorul hitului „Let Me Try”.

„Probabil că directorilor de programe de la radiourile care au susţinut acest proiect, neavând fete de 14 anişori care „s-o facă cu cine vor, pe nisipul fierbinte”, nu le păsa de mesajul melodiei, un mesaj de maturizare forţată a minorelor din România. Oricum, Andre a fost unul dintre cele mai reuşite proiecte muzicale. A fost însă un val, a trecut, vine altul”, mai spune Faur.

LIBERĂ LA MARE


LE VOM IUBI MEREU

Evergreen-uri şi „lovituri” de-o vară

În 1992, Whitney Houston era cam ce este Rihanna astăzi. Vedeta pop numărul 1 a lumii. „I Will Always Love You” a urcat-o pe Houston pe piedestalul rezervat cântăreţilor care fac lucruri nemuritoare (evergreen-uri). „Chiar dacă a fost lansată de Dolly Parton în 1973, piesa „I Will Always Love You” a atins apogeul în 1992, când Withney Houston a dat o altă culoare interpretării, fiind sprijinită, în mod evident şi de imaginile filmului „Bodyguard””, spune Cristian Faur. „Această melodie va fi ascultată, cântată şi refăcută cu mare dragoste şi de generaţiile următoare. Este un evergreen de marcă, o piesă care a rămas în memoria oamenilor”, completează compozitorul.

I WILL ALLWAYS LOVE YOU

Poate mai mult ca orice altă piesă, „Casablanca”, a domnişoarei Jessica Jay, poartă cu ea o epocă. A „explodat” în vara anului 1995, iar dacă intraţi pe youtube să o reascultaţi găsiţi acolo (în toate limbile pământului) comentarii care rezumă totul: „Asta e piesa pe care m-am îndrăgostit prima oară. Aveam 13 ani, şi mersesem, întâia dată într-o tabără şcolară…”. „Casablanca” e o piesă atât de frumoasă încât nu putea fi uitată doar pe primele poziţii ale topurilor de demult. La fiecare nouă ascultare reînvie acea magie ciudată care îi strânge la un loc pe nostalgicii de toate vârstele.

CASABLANCA

Chiar dacă în alt registru, „I’ve Got the Power”, a celor de la Snap şi „Can’t Touch This”, semnată de MC Hammer, două piese „grele” ale rap-ului de şcoală veche, vor rămâne cu siguranţă în memoria fanilor care, la începutul anilor ’90, îşi materializau devotamentul purtând un „bandaj” de pirat, pe ochi, la fel ca Turbo B, sau „şalvari” a la MC Hammer.

„Lambada” Revoluţiei

Lansată exact în anul în care românii au scăpat de comunism, „Lambada” a fost primul hit al libertăţii. La doar câteva zile după ce Ceauşescu fusese îndepărtat de la putere, printre intervenţii ale lui Mircea Dinescu sau imagini cu „terorişti” capturaţi în direct, Televiziunea Română Liberă difuza videoclipul – aproape şocant, pe-atunci – al piesei „Lambada”, cântată de trupa Kaoma.

“”Lambada” nu e doar o melodie, ci un fenomen strict legat de momentul 1989. Era altceva decât lucrurile cu care eram obişnuiţi în acele vremuri, atât muzical, cât şi vizual. În principiu, e genul de piesă de sezon, însă cred că a trecut testul vremii pentru că a intrat în viaţa românilor într-un moment special”, explică George Zafiu.

Anii ’93-’95 au fost amprentaţi de melodii de-o vară pe care le ştim şi acum pe de rost, deşi nu ne mai amintim mereu cine le cânta. Cine a uitat „Coco Jambo”? Sau refrenul „ra-ra-ra-ri-ra-ra” de la „Be My Lover” (La Bouche) sau la fel de celebrul „Mr. Vain”? Cu siguranţă, multora le place şi-acum „to move It, move it”, versul care a rulat aproape obsedant, în 1993.

KILLING ME SOFTLY

1996 a fost anul marii lovituri pentru Fugees. Trupa în care strălucea frumoasa Lauryn Hill a dat loviura cu un remake după Roberta Flack, tulburătorul „Killing Me Softly”, melodia în care se refugiau melancolicii agasaţi de „Macarena”. Piesa spaniolilor Los del Rio a cunoscut un succes uluitor în acelaşi an, un succes atât de mare încât prima poziţie din topul U TV este, cumva, inconstestabilă. Chiar dacă pe „Dale a tu cuerpo alegria Macarena / Que tu cuerpo es pa' darle alegria y cosa buena / Dale a tu cuerpo alegria, Macarena / Heeeeey Macarena / AAAhAA!” nu s-a dansat decât o vară. Ce vară!

MACARENA

În 2001, două adolescente rusoaice care pretindeau că se iubesc, cucereau Europa şi România cu hitul „Nas ne dogonyat” (cu varianta în engleză „They’re Not Gonna Get US – Nu ne vor prinde). t.A.T.u.  au înfierbântat la maximum imaginaţia românilor, dar şi ringurile de dans din cluburi, sau undele fm, unde piesa lor era difuzată în heavy-rotation. Un an mai târziu, nici măcar sărutul de pe scena Cerbului de Aur, unde au susţinut un recital, nu a salvat playback-ul ruşinos al fetelor, care au plecat de pe scenă – şi duse au fost – atunci când le-a sărit CD-ul. Iar strategia de marketing cu accente de iubire safică, atât de bine pusă la cale de managerul lor, Ivan Şapovalov, a durat, ca şi marele lor hit, puţin. Prea puţin. Lipsesc, inexplicabil, din topul U Tv multe dintre melodiile clasice ale rock-ului mondial.


Găsiţi aici întregul top realizat de U Tv:

http://www.uonline.ro/index.php/section/biznews/subsection/details/idNews/3642/star/5/vote.html