Bagdad, 8 aprilie 2003. În conferință de presă, ministrul Informațiilor, Mohammed Saeed al-Sahhaf, se dezlănțuie: americanii „fie se vor preda, fie vor arde în tancurile lor!”. În acel moment, unul dintre jurnaliștii străini îl îndeamnă să arunce o privire pe fereastră: tancurile americane trec prin fața Ministerului Informațiilor.

Primul Cerc.

Ancheta ulterioară, efectuată de col. Steve Boltz din Corpului V Armată al SUA, a stabilit că al-Sahhaf nu mințea. El chiar credea ”informațiile” pe care le furniza: comandanții militari îi raportau că atacul american fusese respins, numeroase tancuri fuseseră distruse și sute de americani, uciși. Dar de fapt generalii lui Saddam inventau false victorii, fiindcă nu mai aveau informații din teren.

În doctrina NATO, capacitatea de luptă a unei armate este definită de C3I: Comandă, Control, Comunicații și Informații. Elementul central sunt, evident, Comunicațiile: prin sistemele de comunicații se transmit ordinele, se primesc rapoartele și informațiile. De aceea, în doctrina Forțelor Aeriene ale SUA, Comunicațiile constituie ”primul Cerc al țintei”. În 2003, principalul sistem irakian de comunicații – telefonia – a căzut din primele minute de război. Apoi a căzut televiziunea. Au rămas funcționale sistemele militare de comunicații – dar după trei săptămâni de război, au fost distruse și ele, iar regimul nu mai putea comunica cu mare parte a țării. Marele Stat Major irakian nu mai știa ce se întâmplă, ceea ce zădărnicea orice planificare. Așa că raporta năzbâtii conducerii politice.

Sfârșitul dramatic al regimului Saddam Hussein a constituit o lecție. Toate forțele armate din regiune au luat măsuri deosebite pentru a-și proteja comunicațiile. Sub influență nord-coreeană, organizația HEZBOLLAH, declarată teroristă de Liga Arabă, a dezvoltat un sistem mixt de telecomunicații, bazat pe rețele de telefonie militară.

Spre deosebire de cele civile, rețelele militare nu sunt alimentate cu electricitate de la un punct central: fiecare aparat telefonic are propria sa baterie. Iar apelul se face învârtind de o manivelă. Semnalul pornește pe o pereche de fire – împletire de oțel și cupru – întinse pe trasee bine protejate: canalizări, tuneluri. Semnalul ajunge la o centrală telefonică, de unde este dirijat manual spre altă centrală, care face legătura cu postul telefonic cerut. Ca pe vremea străbunicii! Rudimentar, dar eficient: după luni de bombardament, sistemul telefonic similar construit de organizația teroristă HAMAS continuă să funcționeze.

Moștenirea Securității.

Problema este că un asemenea sistem te leagă efectiv de telefon: trebuie să stai pe-aproape. În România anilor 1980, Securitatea a rezolvat problema instalând un sistem rudimentar de pager. Ofițerii aveau în buzunar un mic receptor radio, în banda de 160 MHz. Printr-un emițător situat pe Hotel București (actualul Radisson), la nevoie receptoarele erau activate. Când simțea că aparatul vibrează în buzunar, ofițerul căuta cel mai apropiat telefon public și suna la unitatea militară.

O bună parte din generația mai veche de ofițeri palestinieni au studiat în România Socialistă – de aceea, transmisioniștii HEZBOLLAH s-au gândit să flexibilizeze sistemul de telefonie, folosind pagere. Sunt ceva mai complicate decât cele ale securiștilor: permit nu numai apelul individual, ci și transmiterea unor parole. Când intri în subsolul unde te așteaptă telefonul de campanie, știi pe cine trebuie să suni și care va fi subiectul discuției.

Asta rezolvă problema în cazul liniilor defensive: poziții de artilerie, de rachete. Primești mesajul pe pager, alergi în adăpostul comandamentului și pui mâna pe telefon. Primești țintele și, tot prin telefon, le transmiți la bateriile de artilerie. Dar HEZBOLLAH e o adevărată armată, cu tancuri T-55 și T-72, cu transportoare blindate. Cum comunici cu coloanele blindate în mișcare, cum controlezi manevra de forțe? În zilele noastre există stații radio portabile, care sunt totodată și pagere. Pot primi mesaje text, dar – în funcție de mesaj – știi pe cine trebuie să apelezi prin stație.

Rețeaua.

Ca și în cazul pagerelor, apelul este individual. Fiecare stație are un număr de ”chei DTMF”: vei auzi numai apelurile lansate de o stație cu cheie valabilă; vei fi auzit numai de cei care trebuie să te audă, de-a lungul ”verticalei comenzii”. Și, evident, Comandantul Suprem are o cheie universală, astfel încât mesajele sale sunt auzite de toată lumea.

HEZBOLLAH nu are acces la tehnică militară de comunicații occidentală, așa că s-a orientat spre piața de radioamatori. Dintre cele patru firme care domină această piață, numai ICOM nu e controlată de americani și are nivelul tehnic necesar. Au cumpărat deci de la ICOM, o firmă japoneză cu o istorie de 70 de ani, un model mai vechi, V-82. Pot fi programate cu 16 chei diferite de apel (DTCS), astfel încât Comandamentul poate apela selectiv o stație individuală, sau stațiile unei anume companii sau a unui anume batalion. Viceversa, folosind cheile de apel, poți chema selectiv o anume stație: a comandantului direct, de batalion, regiment sau chiar a șefului de Stat Major.

Apelurile de la stațiile individuale (bătaie 3 – 5 km) sunt retransmise la distanțe mult mai mari prin repetoare, situate pe clădiri înalte sau dealuri. Iar repetoarele – tot de la ICOM – sunt legate între ele prin linii radioreleu în banda de 10 GHz: de la Statul Major din Beirut semnalul pleacă spre repetorul de pe blocul alăturat și, de acolo, prin linie radio în 10 GHz, spre releul din Valea Bekaa sau din orașul Tir, care retransmite semnalul stației individuale pe care comandantul vrea să o apeleze. Acesta e sistemul ICOM D-STAR.

Problema e că sistemul D-STAR are o ”ușă din spate”: repetoarele fixe sunt comandate prin calculator și sunt legate între ele nu numai prin linii radioreleu în banda de 10 GHz, ci și prin Internet. Evident, e de presupus că HEZBOLLAH a avut prudența să nu folosească Internetul, dar această facilitate poate fi numai blocată, nu dezinstalată. Iar ce-i blocat poate fi și deblocat de o mână pricepută...

*Institutul.

Să presupunem că o organizație adversă dorește să dea peste cap rețeaua de comunicații a HEZBOLLAH, exploatând  această vulnerabilitate a sistemului D-STAR. La manevre, ”inamicul” primește o denumire convențională. Să presupunem deci că această organizație adversă se numește *Institutul (eng.: Institute; fr. Institut; ivrit: Mossad; sp.: Instituto). *Institutul recrutează deci o sursă secretă umană retribuită care, la primirea unui semnal convențional, conectează la Internet sistemul D-STAR al repetoarelor HEZBOLLAH. Din acea clipă, *Institutul poate transmite instrucțiuni de armare fiecărei stații radio în parte, unui grup de stații radio sau tuturor stațiilor radio în cauză.

Un sistem de armare? Păi nu e vizibil? Sigur că e vizibil, ba chiar e menționat în manualul de utilizare a stației V82, la pagina 36: Pocket beep operation (PBO). Dacă te cheamă o altă stație cu un anume DTCS, și nu răspunzi imediat că nu ești prin preajmă, stația ta va emite bip-uri sonore timp de 30 de secunde. Restul montajului este similar cu cel al telefoanelor mobile, folosite de decenii ca detonator radio, de către teroriștii din regiune. Soneria PBO armează un detonator  –  iar funcția PBO nu poate fi dezactivată.

Deci *Institutul a avut grijă să programeze cele 1500 de stații V82 comandate de HEZBOLLAH cu o anume cheie DTCS, care activează PBO, soneria acestuia armând detonatorul. Iar detonatorul este ”deghizat” în bateria stației. Concret, stațiile radio V82 folosesc baterii cu Litiu – Ion BP-210N sau BP-211N, cu doi elemenți serie. Ca la toate blocurile de acumulatori Li-Ion, încărcarea/descărcarea elemenților este controlată de un mic circuit electronic, BMS. *Institutorii au înlocuit însă BMS-ul original cu unul ”ameliorat”. Asta deși manualul stației precizează: „Incendii și/sau explozii pot rezulta dacă se folosesc baterii produse de alte firme sau contrafăcute. ATENȚIE! NICIODATĂ să nu scurtcircuitați bornele bateriei.” Chiar așa: BMS-ul contrafăcut de *Institut scurtcircuitează bateria atunci când primește semnalul de la soneria PBO.  Nu se știe încă precis dacă ”institutorii” au adăugat și ceva explozibil ca să ”amelioreze” bateriile – dar în principiu explozia unei baterii cu litiu este în sine devastatoare.

Tocmai de aceea, pentru a preveni contrafacerile, firma ICOM atașează la stații și la baterii sigilii holografice. Când cumperi o baterie ICOM, primul lucru verifici sigiliul. Pe Internet circulă destule fotografii cu resturile stațiilor explodate – dar niciunde nu se văd sigilii. Dacă radioamatorii știu de sigilii, cum se face că tehnicienii HEZBOLLAH și instructorii lor iranieni nu le-au verificat înainte de a distribui stațiile? Mai mult ca sigur, aceia care au recepționat stațiile sunt, și ei, parte a dispozitivului informativ-operativ al *Institutului.

Strategia.

Fiecare armă are o strategie de folosire, pentru a maximaliza distrugerile. În cazul de față, agentul *Institutului scoate din buzunar un dongle wireless: e cât unghia și poate fi cumpărat de la orice magazin. Îl bagă în USB-ul computerului D-STAR, care se conectează la Internet. *Institutorii accesează sistemul D-STAR și trimit un apel scurt cu cheia DTCS potrivită, care activează soneria PBO a stației apelate. O mie cinci sute de cadre HEZBOLLAH duc mâna la centură, scot stația din suport și o duc în fața ochilor, să vadă cine apelează. Mișcarea durează cinci secunde – tocmai timpul necesar ca bateriile scurtcircuitate să se încingă și să explodeze, lăsându-i fără degete, chiar fără față.

Inițial, *Institutul a detonat într-un mod similar circa 3.000 de pagere folosite de cadrele HEZBOLLAH. În mod ciudat, cei vizați nu și-au dat seama ce s-a întâmplat – iar a doua zi au fost detonate, prin procedeul descris, și 1500 de stații radio. De-abia după ce numărul cadrelor rănite și mutilate a trecut de 3.000, conducerea HEZBOLLAH a ordonat să fie aruncate imediat pagerele și stațiile radio rămase. De acum încolo, ”ofițerii” organizației fie vor rămâne la manivelă, lângă telefoane, fie se vor plimba târând în urmă un cablu.

Efectele.

Dacă în 2006 aripa militară a HEZBOLLAH avea 1000 de cadre și 6 – 10.000 de voluntari, în prezent efectivele sunt de peste 60.000 de paramilitari. Numărul cadrelor nu a crescut însă proporțional, fiindcă HEZBOLLAH a recrutat prioritar din rândul palestinienilor din taberele de refugiați, unde rata de analfabetism e de peste ¾. Puțini dintre recruți au nivelul de instruire care să le permită să devină ”ofițeri” ai organizației.

Precum am văzut, folosirea sistemului de comunicații al organizației este destul de complexă, iar dotarea este destul de costisitoare (circa 275$ fiecare stație radio). Este de presupus că stațiile și pagerele au fost distribuite aproape exclusiv cadrelor organizației. S-a reușit, deci, prin acest dublu atentat, decapitarea unei părți însemnate din middle managementul aripii militare a HEZBOLLAH: fără degete nu mai poți lupta, fără vedere nu mai poți comanda. Iar cadrele pierdute vor fi greu de înlocuit: nu numai că numărul candidaților corespunzători e redus, dar formarea lor nu se poate face peste noapte.

Deci, operațiunea *Institutului – care va rămâne fără îndoială în Istorie – nu numai că a distrus mare parte din rețeaua de Comunicații a HEZBOLLAH, ci a și decimat componenta de Comandă – Control – Informații a organizației. Reluând terminologia USAF, o bună parte din ”primul cerc al țintei” a fost distrusă. Iar efectele nu se opresc aici!

Conform ”Artei Operative” - teoria sovietică asupra esenței războiului modern, întemeiată acum un secol de Vladimir Kiriakovici Triandafillov – eficiența în luptă a trupelor e determinată de trei elemente care țin de ”starea de spirit”: 1. Motivația militarilor; 2. Încrederea militarilor în armele lor; 3. Încrederea militarilor în capacitatea comandanților lor. Fără îndoială, palestinienii sunt motivați să lupte împotriva Israel. Dar după ce au văzut cum tehnica lor de comunicații se dovedește a fi o capcană mortală, paramilitarii HEZBOLLAH se întreabă dacă nu cumva și obuzele, și rachetele au fost ”ameliorate” de *Institut și vor exploda la lansare, în mod similar cu pagerele. Iar după ce și-au văzut comandanții distribuind tehnică ”lucrată” de *institutori, ba mai mult, neretrăgând-o după primul val de atentate, fără îndoială că mulți dintre luptătorii organizației se îndoiesc de discernământul și capacitatea de judecată a celor ce-i conduc. În schimb, ca urmare a atentatelor, militanții HEZBOLLAH sunt convinși că managementul organizației este infiltrat de trădători, iar comunicațiile – câte mai sunt – sunt interceptate de *Institut.

”Starea de spirit” a luptătorilor HEZBOLLAH a fost serios zdruncinată, iar priveliștea miilor de răniți mutilați e de natură să reamintească peste ani de naivitatea liderilor organizației, care au tot cumpărat pagere și stații radio din surse dubioase, fără ca măcar să verifice sigiliile. Ar fi fost suficient ca un lider al organizației să sune la reprezentanța ICOM din Turcia, iar întreaga operațiune ar fi fost deconspirată: de zece ani firma japoneză nu mai fabrică respectivul model, nu aveau de unde să apară pe piață 1500 de exemplare noi-nouțe. Dar din prostie sau lene, nu au sunat, nu au verificat...

Viitorul.

Capacitatea ofensivă a HEZBOLLAH este serios afectată de incident: fără comunicații mobile nu poți coordona un atac de amploare asupra Statului Israel, de fapt nu poți planifica sau derula nicio manevră de forțe. HEZBOLLAH se află în situația în care se găsea Comandamentul irakian în aprilie 2003: dezarmată în fața unui atac.

Capacitatea defensivă a HEZBOLLAH este și ea afectată, dar organizația are în continuare posibilitatea de a executa manevra de foc, pentru a-și apăra pozițiile de la granița cu Israel.

În opinia mea, Israel va încerca să fructifice la maxim situația, abordând al doilea, respectiv al treilea ”cerc al țintei”:  depozitele de combustibil și muniție; căile de acces. Vom asista deci la o intensificare a atacurilor israeliene, cu aviația, artileria și rachetele, împotriva bazelor HEZBOLLAH din Libanul de Sud, iar răspunsul organizației teroriste va fi limitat, pe fondul problemelor de comunicare – control – coordonare - informații. După ce capacitățile organizației vor fi fost astfel îndelung ”măcinate”, e foarte posibilă o nouă intervenție terestră în Liban, pentru a instaura, prin ocupație, o ”zonă de securitate” care să permită revenirea la casele lor a celor 100.000 de refugiați din nordul Israelului.

În ce privește reacția Iranului, nu mă aștept la declanșarea unui război pe scară largă. Iranul e la peste 1.000 de kilometri depărtare de Israel și, ca urmare a lichidării HAMAS și a știrbirii puterii vasalului său HEZBOLLAH,  poate riposta numai cu drone și rachete, cu șanse limitate de succes. Riposta israeliană ar fi, în schimb, devastatoare și profund compromițătoare pentru regimul teocratic de la Teheran.

Dar să vedem cum vor evolua lucrurile: evenimentele sunt în plină desfășurare.

Editorialul în format video, AICI