Henry Kissinger ne-a părăsit. Lecțiile marelui om de stat și istoric al relațiilor internaționale

Henry Kissinger ne-a părăsit. Lecțiile marelui om de stat și istoric al relațiilor internaționale Sursa foto: Dreamstime.com

Henry Kissinger ne-a părăsit! Lecțiile marelui om de stat și istoric al relațiilor internaționale! Cum a contat România în planurile americane cu marele diplomat la cârma politicii externe americane?

Henry Kissinger ne-a părăsit! Lecțiile marelui om de stat și istoric al relațiilor internaționale! Cum a contat România în planurile americane cu marele diplomat la cârma politicii externe americane?

Heinz Alfred Kissinger s-a născut în Germania, la 27 mai 1923, când aceasta era cunoscută drept Republica de la Weimar. Locul nașterii sale a fost orașul bavarez Furth.

În 1938, familia sa, în contextul prigoanei naziste, ajunge în SUA, unde familia primește azil politic.  Devenit Henry Kissinger, tânărul Heinz Alfred a devenit cetățean al SUA la 19 iunie 1943.

Ne puteți urmări și pe Google News

Henry Kissinger - de la veteran al OSS la vârful diplomației americane

Anul 1943 este unul de vârf în Al Doilea Război Mondial. Americanii au nevoie de serviciile lui Henry Kissinger care cunoștea germana perfect și OSS, precursoarea CIA, creată de generalul William Wild Bill Donovan avea nevoie de translatori. Kissinger studiase la Liceul George Washington din Manhattan New York la seral și lucrase într-o fabrică de pămătufuri.

După război, în 1950, a obținut licența la Harvard, iar în 1954, doctoratul.  A fost preocupat de istoria relațiilor internaționale, teza lui de licență tratând construcția politicii mondiale între 1812 și 1822.

A fost considerat cel mai bun consilier pe care politica SUA l-a avut în intervalul în care la Washington s-au aflat președinții americani Richard Nixon și Herald Ford. A fost artizanul reluării relațiilor diplomatice sino-americane. I s-a spus mereu „adevăratul președinte al SUA”, cât  a lucrat la Casa Albă.

Kissinger - România - stat cheie

Henry Kissinger  a sesizat potențialul emergent al României socialiste pe scena internațională și a susținut ca lider al campaniei lui Richard Nixon ca acesta să viziteze România, atât în calitate de candidat la prezidențialele din SUA cât și ca Președinte al SUA.

Henry Kissinger în însemnările sale memorialistice a precizat mereu că a folosit pentru deblocarea relației cu China lui Mao tze Dun atât diplomația din România cât și pe cea din Bangladesh fiindcă se temea ca sovieticii să nu fi penetrat Ministerul Român de Externe.

În anul 1973, Kissinger a primit Nobelul pentru Pace. Era momentul critic al începutului dezastrului pentru americani în Vietnam. Henry Kissinger a părăsit politica mare în 1976, când la Casa Albă, a venit Președintele Jimmy Carter.

Henry Kissinger

Dieta lui Henry Kissinger. A trăit 100 de ani datorită stilului său de viață. Sursa foto Arhiva EVZ

-  „Diplomația” și lecțiile sale

 

Henry Kissinger a trăit în lumina reflectoarelor în poziții discrete, a publicat cartea sa cea mai cunoscută, Diplomația în 1994. A lucrat ca lider al unei firme proprii de consultanță pentru Ronald Reagan și George Bush Sr. George Bush jr. l-a numit în comisia care ancheta circumstanțele atentatelor din 2001, ca președinte al comisiei, dar Kissinger a demisionat pentru că era criticat mereu din cauza oferirii informațiilor pentru public. El spunea mereu: „publicul trebuie să știe atât cât este nevoie”.

Când trupele SUA s-au retras din Afghanistan în 2021, la două decenii de la momentul ofensivei, Kissinger a spus că e a doua cea mai dureroasă lecție după Vietnam și că americanii ar fi trebuit să înțeleagă faptul că problemele cu arabii și regimurile din lumea arabă nu trebuiau tratate la Casa Albă precum căderea comunismului în Europa de Est în 1989,

Henry Kissinger despre războiul din Ucraina

Deși a fost considerat artizanul cooperării sino-americane, Kissinger a fost acuzat în 2022 că ar avea poziții pro-Rusia, atunci când afirmase clar că Ucraina dacă ajunge la ideea de pace, ceea ce el ar fi dorit sincer, atunci, Ucraina trebuia să aibă ca plan B și satisfacerea unor pretenții teritoriale ale Rusiei. Acum, la aproape 2 ani de la debutul războiului (24 februarie 2022), cam toți liderii lumii încearcă să se învârtă în jurul acelei declarații a lui Kissinger dând și ei de înțeles lui Zelenski faptul că nereușind cu celebra sa contraofensivă și o pace în pierdere este o soluție geopolitică.

În 1998, a fost numit Cetățean de Onoare al orașului german Furth.

Henry Kissinger a fost căsătorit de două ori (cu Ann Fleischer 1949-1974 și Nancy Maginnes din 1974 până la moarte), a avut 2 copii cu prima soție. Cu a doua soție a trăit în Kent Connecticut, unde a murit pe 29 noiembrie 2023. În mai 2023, împlinise un secol de viață, dând interviuri care arătau luciditatea sa, în ciuda vârstei centenare.

Henry Kissinger se odihnește în Cimitirul Național Arlington.