Rămâne orfan şi sărac, dar de mic e deştept şi cu o memorie extraordinară.

Grigore Alexandrescu urmează Colegiul Sfântul Sava din Bucureşti, uimindu-şi colegii prin cunoştinţele în literaturile clasice (greacă şi franceză). E găzduit, la Bucureşti, între alţii, de Tache Ghica (tatăl memorialistului Ion Ghica) şi de Ion Heliade-Rădulescu, care-l ajută să debuteze ca scriitor, în 1832, însă un conflict iremediabil va izbucni ulterior între cei doi, separându-i pentru totdeauna.

Ion Heliade-Rădulescu îi va publica prima poezie, „Miezul nopţii”, în „Curierul Românesc”, urmată de elegia „Adio. La Târgovişte”.

Fabula, elegia, epistola, satira şi meditaţia au fost printre speciile literare cultivate cu predilecţie de scriitor.

În anul 1834 intră în armată şi, după o scurtă trecere prin vama din Focşani, îşi înaintează demisia şi intră slujbaş la Secretariatul Statului.

În 1840 este arestat pentru trei luni, probabil sub învinuirea de complicitate cu participanţii la conjuraţia lui M. Filipescu.

A fost membru al Asociaţiei literare a României, iar în timpul Revoluţiei de la 1848, redactor la „Poporul Suveran”; director al Eforiei spitalelor civile, director al Cultelor şi membru al Comisiei centrale de la Focşani.

În 1860, se căsătoreşte cu Raluca Stamatin, dar după puţină vreme e lovit de o boală mintală neiertătoare, pricinuită, se pare, de o otrăvire.

Obligat să se retragă din viaţa publică şi să abandoneze activitatea literară, reluată intermitent şi cu rezultate neconcludente, Alexandrescu va supravieţui încă 25 de ani.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric