Unul dintre foştii „băieţi răi” ai Hollywood-ului, Rutger Hauer (62 de ani), a fost invitatul special al Festivalului de Film B-EST. Duminică seara, la Cinema Scala, acesta a oferit trofeul festivalului filmului „Breath”, în regia lui Kim Ki-Duk. Ieri, le-a ţinut studenţilor de la Universitatea Teatrală şi Cinematografică şi o scurtă lecţie de cinema.

„Cel mai bun actor olandez al secolului” (titlu primit în 1999) a jucat în peste 100 de filme, majoritatea de acţiune, şi şi-a câştigat celebritatea cu „Blade Runner” (1982) al lui Ridley Scott. S-a întâlnit pe platou cu toate celebrităţile Hollywood-ului, de la Sylvester Stallone, la Michelle Pfeiffer şi Harrison Ford. Recent, a apărut în „Sin City” şi „Batman Begins”, deşi e de părere că „nu e nimic mai sentimental decât să faci filme de acţiune când te-au lăsat puterile”.

„Am venit la «shopping»”

EVZ: Aţi lăsat un timp Hollywood-ul pentru un proiect în Europa, inclusiv în România. Despre ce e vorba?
Rutger Hauer:
Fac nişte valuri în Europa pentru a coaliza mai mulţi regizori şi acesta e unul dintre motivele pentru care mă aflu aici. Sunt la „shopping”.

Cine v-ar interesa, mai exact?
Cei mai buni cineaşti români, interesaţi să colaboreze cu mine la acest proiect, în aprilie 2009. Am o listă cu 6-7 dintre ei şi trebuie să-mi fac lecţiile întâi, să aflu mai multe despre fiecare. E ultrasecret, nu pot sufla un cuvânt despre el deocamdată.

Mungiu, Cristi Puiu, Nae Caranfil…

Exact, despre ei e vorba. Cu unii mă voi înâlni aici, cu alţii la Cannes. Vreau o coproducţie cu cel puţin două state dintre acestea: Olanda, Austin – Texas, România, Africa de Sud. Vor fi regizate câteva filme, pe care le vom conecta prin Internet şi le vom lansa astfel. E un proiect foarte interesant. Înainte de asta însă, peste o lună voi filma la Castel Film pentru o producţie italiană numită “Barbarosa”, despre expansiunea Imperiului German. E de fapt a patra oară când mă aflu în România şi de fiecare dată când revin, îmi dau seama că s-au mai făcut nişte progrese. Aici am filmat “Nostradamus”, “Dracula”, “Never Enough”, sunt destul de familiar cu locurile. „Am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să nu fiu ca părinţii mei”

Plănuiţi să treceţi de partea cealaltă, la regie. Ce veţi povesti în primul dv. film, „Changing Fortunes”?
E un proiect pe care-l tot amân de vreo doi ani. E un film despre rezistenţa din Olanda din timpul celui de-al doilea război mondial, despre un erou necunoscut, pe care l-am descoperit acum câţiva ani, o istorie despre umanitate şi libertate şi ce trebuie să faci ca să le păstrezi. E un film de care avem nevoie, pentru că ne pierdem libertatea şi intimitatea.

De ce nu exploataţi o istorie personală foarte interesantă: aţi fugit la 15 ani de acasă şi aţi lucrat pe vapor. N-ar fi un scenariu tentant?
Nu, ar fi un film mult prea scump! Nu-l văd pe marele ecran, e filmul meu personal. Călătorind atunci, am văzut lucruri incredibile, dar asta nu înseamnă că o să-l transform într-un scenariu.

Aţi jucat teatru în tinereţe, în Olanda. Saltul la filme de acţiune n-a fost prea brusc?
Nu, mi-am luat adio de la teatru, pentru că nu mă simţeam în largul meu. Când am început să joc în filme am făcut tot ce mi-a stat în putinţă să nu fiu ca părinţii mei, care se mişcau foarte încet pe scenă, aproape în slow-motion, gesticulau larg, vorbeau extrem de tare, apăsau cuvintele. Totul părea mult prea exagerat. Cu aparatul de filmat a fost dragoste la prima vedere, filmul e mult mai aproape de realitate, mai plin de viaţă. În filme de acţiune am început să joc pentru că aveam o condiţie fizică foarte bună. Cred că am jucat intensiv până în 1987, apoi mi-am dat seama că ar trebui să fac mai multă actorie decât acţiune şi le-am abandonat. Când am vrut să revin, am realizat că sunt prea bătrân şi nu e nimic mai sentimental decât să faci filme de acţiune când te-au lăsat puterile.

„Faci în aşa fel încât să nu cazi la fund”

Aţi jucat în peste 100 de filme. La un prim calcul, nu sunteţi foarte pretenţios când vine vorba de roluri şi scenarii…
Ai câteva lucruri de cântărit: ok, cine mai joacă în filmul ăsta, ce fel de poveste e, ce se vrea de la tine, unde se filmează. Partea grea e când ai două-trei propuneri foarte bune şi nu ştii ce să alegi. Eşti pus tot timpul în postura de a face un balans între filmul artistic şi cel de supermarket, e o permanentă încercare de supravieţuire. Faci în aşa fel încât să nu cazi la fund.

Aproape întotdeauna aţi fost “băiatul rău” în film. Vă simţiţi cel mai confortabil în pielea unui astfel de personaj?
N-aş putea spune exact în pielea cui mă simt cel mai în largul meu. E foarte ironic, pentru că dacă tu te simţi bine cu personajul tău, nu înseamnă că şi filmul iese bine, nu vei şti asta decât la final, după ce-l vezi. Eu sunt doar un actor, o piesă mică într-un puzzle în care fiecare are o funcţie. Distincţia asta cu “băiatul bun”, “băiatul rău” mi se pare o prostie. Ştiu că oamenii fac diferenţa asta foarte des, însă eu pur şi simplu nu pot. Sunt doar un actor şi joc de plăcere. Şi asta-i tot. u Încă un rol negativ ar fi deja rutină? Nu există rutină în meseria asta. Dacă ar fi fost, eram mort, m-aş fi oprit. Cred că asta e partea cea mai interesantă în actorie, nimic nu e la fel, niciodată.

„Dacă vrem să fim tâmpiţi, ar trebui să ni se permită asta”

Rămâneţi în istoria cinemaului probabil pentru “Blade Runner”. E imaginea care vă convine?
“Blade Runner” va rămâne întotdeauna cel mai tare film în care am jucat. Îmi e foarte drag însă şi filmul lui Ermanno Olmi („The Legend of the Holy Drinker”), apoi “The Room”, “Blind Fury”, “The Hitcher”, “Eureka” a fost şi ea o experienţă grozavă. Ca actor, nu ştii niciodată dacă ce ai făcut tu în filmul acela şi felul în care te-ai simţit se transmite şi pe ecran, nici dacă filmul ca întreg e unul bun. Dar nu mi-e ruşine cu nici unul dintre filmele în care am jucat. Încerci şi dai lovitura sau pierzi, aşa funcţionează.

Sunteţi ecologist, printre altele…
Mă preocupă foarte mult climatul, pentru că natura e cel mai preţios lucru pe care-l posedăm, ne păstrează sănătoşi, întregi la minte. Acum încerc să fac un documentar despre ADN, a cărui concluzie e una extraordinară, o s-o vedeţi. Nu pot ignora şi rolul pe care l-ar avea cineaştii în problema aceasta. Făcând filme despre asta, i-am putea trezi pe oameni.

Şi fumător înrăit…
Unul enervat de campania anti-fumat. Cred că guvernul ar trebui să se preocupe de treburi mai importante. Dacă vrem să fim tâmpiţi, ar trebui să ni se permită asta.

ÎN ACŢIUNE

De la actorie la regie

Rutger Hauer a fost distribuit în filmele unora dintre cei mai apreciaţi regizori, începând de la Paul Verhoeven („Turkish Delight” -1973 „Soldier of Orange”), Ermanno Olmi („The Legend of the Holy Drinker”), Nicolas Roeg („Eureka”) la Ridley Scott, Quentin Tarantino. În 1988, a primit Globul de Aur pentru un rol în filmul TV „Escape from Sobibor”. Anul trecut, şi-a publicat biografia, „All Those Moments: Stories of Heroes, Villains, Replicants, and Blade Runners”. Are în plan filmul său de debut, „Changing Fortunes”. E un eco-activist recunoscut şi are propria fundaţie pentru sprijinirea copiilor bolnavi de SIDA.

GALĂ

B-EST şi-a premiat câştigătorii

Pelicula "Breath/ Soom", în regia sud-coreeanului Ki-duk Kim a obţinut trofeul Festivalului Internaţional de Film B-EST, în valoare de 8000 de dolari. Premiul pentru regie i-a revenit lui Christian Petzhold pentru filmul "Yella" (Germania), iar cel pentru scenariu lui Nae Caranfil pentru "Restul e tăcere". O altă producţie românească, "Război pe calea undelor" de Alexandru Solomon, a fost desemnată cel mai bun documentar. Imaginea a fost premiată la "I am from Titov Veles", de Teona Strugar Mitevska, o coproducţie Macedonia-Slovenia-Belgia-Franţa, în timp ce trofeul la scurtmetraj a fost obţinut de "Hey ho, comrades", în regia lui Gregor Bozic (Slovenia). Trofeul "Opera Prima" i-a revenit filmului „Jellyfish/ Meduzot" de Shira Geffen şi Etgar Keret. La finalul galei de duminică, de la Cinema Scala, două premii speciale le-au fost oferite regizorului Liviu Ciulei şi actriţei Ioana Bulcă.