Au fost proteste în Rusia, duminică, în ciuda faptului că mitingurile respective nu au avut autorizații din partea autorităților. Poliția a făcut uz de forță pentru a-i intimida pe oamenii care au ieșit să-și strige nemulțumirea.
În Rusia au avut loc, duminică, în mai multe orașe, proteste împotriva războiului din Ucraina. Manifestanții au fost abuzați de forțele de ordine, iar unii au fost arestați. Polițiștii au făcut uz de bastoane cu șocuri electrice pentru a domoli spiritele.
Proteste masive la Moscova și în mai multe orașe din Rusia
Mitingurile au fost ilegale. Autoritățile de la Moscova au respins cererile pentru demonstraţii, ce au fost depuse de cei care se opun invaziei armatei ruse în Ucraina. În Piața Manezhnaya din Moscova, oamenii au fost arestați în masă, conform NEXTA.
Mulțimea a scandat „Nu războiului”, în timp ce polițiștii au citit la portavoce textul legii care instituie pedepse grele cu închisoarea pentru oricine „discreditează acțiunile militare ale Rusiei”.
Manifestaţii de mari dimensiuni au avut loc şi în alte oraşe din Rusia. Reprezentanții Ministrului de Interne au avertizat că organizatorii unor astfel de demonstraţii vor fi sancționați exemplar.
Legea promulgată la sfârșitul acestei săptămâni de președintele Rusiei, Vladimir Putin, stipulează pedepse pentru „apeluri la impunerea de sancţiuni Rusiei”.
S-au luat măsuri dure pentru a preîntâmpina mulțimile care nu sunt de acord cu sistemul
Pedepsele, care pot să ajungă în cazuri extreme până la 15 ani de detenţie, le vor fi aplicate celor care difuzează „informaţii mincinoase” ce antrenează „consecinţe serioase” pentru forţele armate ruse.
Peste o mie de persoane din 35 de oraşe au fost arestate în ultimele ore, pentru că au ieșit la proteste. Opozantul rus Alexei Navalnîi i-a îndemnat pe ruşi să iasă pe străzi să protesteze faţă de invazia rusească în Ucraina.
A avut loc și un accident, duminică, la Moscova, după ce o dubă a poliției, în care se aflat 9 protestatari arestați s-a răsturnat. Ea a fost lovită de o altă mașină, iar cei implicați în această coliziune s-au ales cu răni importante.
Accident cu o dubă în care se aflau arestați
Imaginile surprinse de camerele de filmat cu momentul în care o dubă plină cu protestatari arestați la Moscova s-a răsturnat au apărut în spațiul public.
În filmare se poate observa cum duba încearcă să evite un accident în mijlocul intersecției, dar șoferul pierde controlul volanului și se lovește de un parapet și se răstoarnă.