Haga permite livrarea armelor germane în Israel

Haga permite livrarea armelor germane în Israel

Haga permite livrarea armelor germane în Israel, după ce a respins o cerere în acest sens depusă de regimul dictatorial din Nicaragua, un vechi aliat al palestinienilor și susținător al agresiunii lui Putin din Ucraina, potrivit Euronews.

Germania poate exporta arme în Israel

Curtea Internațională de Justiție de la Haga a respins cererea făcută de Nicaragua, care solicita interzicerea trimiterii de ajutoare militare din partea Germaniei către Israel, precum și de a restabili finanțarea agenției Națiunilor Unite pentru refugiații palestinieni (UNRWA).

De altfel judecătorii au explicat că, în opinia lor, nu au fost întrunite condițiile legale pentru emiterea unui astfel de ordin și prin urmare au respins cererea cu 15 voturi pentru și unul împotrivă.

Cererea depusă de Nicaragua, fără temei

„Pe baza informațiilor de fapt și a argumentelor de drept prezentate de părți, Curtea concluzionează că, în prezent, împrejurările nu sunt de natură a necesita o intervenție”, a declarat Nawaf Salam, președintele Curții.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, completul de 16 judecători nu a arhivat cazul în totalitate. Sentința Curții de Justiție a vizat de fapt doar posibile ordine imediate, în timp ce analiza completă a cazului va necesita probabil ani de muncă.

Tunel Hamas sub spitalul din Gaza

Tunel Hamas sub spitalul din Gaza / Sursa Foto: Twitter/X

Salam a mai precizat că instanța „rămâne profund preocupată de condițiile catastrofale de viață ale palestinienilor din Fâșia Gaza, în special în lumina privării prelungite și larg răspândite de alimente și alte necesități de bază, la care au fost supuși”.

Germania a exportat foarte puține arme în Israel

În timpul audierilor Germania a susținut că aproape nici nu a exportat arme în Israel de când a început ofensiva din Gaza.

Nicaragua, dictatura care este un aliat vechi al palestinienilor, susține că Berlinul ajută și încurajează așa-zisul genocid al populației civile prin trimiterea de arme și sprijinirea în alt mod a Israelului.

La rândul său, Tel Avivul (care nu este implicat în dosarul în cauză) respinge aceste acuzații și explică faptul că operațiunea militară aeriană și terestră din Gaza s-a bazat pe autoapărare, după atacul teroriștilor palestinieni din gruparea Hamas din 7 octombrie anul trecut, aplaudat de majoritatea populației civile din enclavă.

(Traducerea: Oana Avram, RADOR RADIO ROMÂNIA)