Răscoala de pe Titanic e surprinzătoare, impresionantă și puternică. Pasagerii care vor să impună noi reguli ce prevestesc zorii unui nou regim nu sunt tăcuți, după cum le era obiceiul până acum. Ei dau dovadă de o vigilență, implicare și hotărâre admirabile. Ei s-au deșteptat brusc, după îndelungații ani de comă în care nu le-a păsat de nimic, cu excepția desfătărilor epicuriene de la bord.
Vechiul nou căpitan și noul lui echipaj au decis să schimbe regulile jocului, iar o parte apreciabilă a pasagerilor se opune cu înverșunare acestui lucru. Sunt în principal pasagerii de pe punțile superioare. (Ca toate vasele de pasageri, și Titanicul are o clasă a doua, o clasă a treia și o cală.) Ei au hotărât să pornească o răscoală gălăgioasă care refuză să se stingă.
Această răscoală nu ar trebui neglijată, tot așa cum nici schimbările pe care noul echipaj le-ar vrea introduse nu trebuie tratate superficial. Ele ar urma să schimbe Titanicul într-atât încât nu va mai putea fi recunoscut. Vasul care era cunoscut în întreaga lume pentru stilul de viață liber, cabinele moderne și normele de siguranță avansate, ar putea fi preschimbat în altceva. Lumea, care până acum l-a considerat unul dintre vasele cele mai de seamă, ar putea să se sature de el, scrie Gideon Levy, într-un editorial pentru haaretz.com.
Titanicul s-ar putea trezi fără permise de intrare în porturile în care și-ar dori să ajungă, iar aprovizionarea cu produse de lux i-ar putea fi și ea perturbată. Pasagerii de pe punțile superioare sunt hotărâți să nu permită să se întâmple așa ceva. Nu pentru aceste schimbări au investit ei atât de mult în vas, nu pentru ele s-au urcat la bord.
Și totuși, până la acest punct viața pe Titanic a fost incomparabil de bună. Vinul curgea precum apa, mâncarea era fără seamăn, spectacolele erau exemplare, libertatea era sublimă și pasagerii, mai ales cei de la clasa I, erau mereu voioși. Toată lumea era vag conștientă că în cala navei se întâmplau și alte lucruri, lucruri rele și sumbre, dar nu s-au lăsat deranjați de așa ceva. Erau concentrați pe ei înșiși, foarte mândri de vaporul lor. Altul ca el nu se mai găsește, gândeau ei, un far plutitor a cărui lumină străbate mari depărtări.
Apoi a venit noul echipaj, condus de vechiul nou căpitan, al cărui caracter e controversat: cam jumătate din pasageri îl venerează și tot cam jumătate îl detestă, cu o forță nemaivăzută până acum. Noul echipaj a schimbat tabloul: a căutat să introducă noi reguli care ar transforma caracterul vasului. Unii pasageri, mai ales de la clasele a doua și a treia, au crezut că schimbările sunt bune, ori cel puțin nu atât de însemnate, însă pasagerii de la clasa întâi și unii de la clasa a doua sunt convinși că ar fi o schimbare funestă. Ei nu mai sunt dispuși să navigheze pe un vapor cu asemenea reguli. Nu va mai fi vaporul lor, iar altul nu au. Vor lupta până la ultima picătură de sânge pentru a împiedica schimbarea și a păstra nava așa cum este, adică, în ochii lor, cea mai bună navă care a existat vreodată.
Lupta a fost eroică. E adevărat, Titanicul n-ar mai fi fost același dacă schimbările ar fi fost introduse. Dar, chiar și înainte de sosirea noului echipaj, din cala navei răbufneau urlete groaznice de durere, care deveneau tot mai puternice chiar și atunci când echipajul făcea tot posibilul să le amuțească, iar pasagerii le ignorau pentru a nu le tulbura liniștea. Atât ei, cât și lumea care venerează Titanicul, și-au acoperit urechile. Au acceptat explicațiile echipajului cum că urletele ar fi de fapt zgomotul motoarelor, că nu sunt chiar atât de groaznice precum par și că nu există altă variantă.
Atunci când răscoala a izbucnit pe punțile superioare, ea n-a avut nici un efect asupra situației din cală. Viața celor prinși acolo a rămas insuportabil de grea. Acolo nu răzbește lumina zilei; acolo nu există deloc libertate. Răsculaților nu le-a păsat de ei, așa cum nu-i pasă nici lumii. Toată lumea e supărată din cauza celor întâmplate pe punțile superioare.
Când Titanicul s-a izbit de aisberg și s-a scufundat, toată lumea a spus că s-a întâmplat din cauza delăsării echipajului și a orbirii pasagerilor în fața primejdiei. Nici unul dintre ei nu a înțeles că un vas care poartă în pântece o asemenea nedreptate e un vapor al răului, a cărui soartă a fost pecetluită de orbirea care i-a împiedicat pe pasageri să vadă realitatea. (Rador)