Guvernul susţine uniformele obligatorii pentru elevi și vrea să dea banii pentru asta. Sunteți de acord cu reintroducerea uniformelor în școli?
- Andreea Ciulac
- 4 aprilie 2012, 19:55
Executivul sprijină iniţiativa legislativă a mai multor parlamentari de introducere a obligativităţii uniformelor în şcoli.
Garderoba elevilor din România este pe cale să se îmbogăţească cu o ţinută-simbol în timpul regimului comunist, după ce Guvernul a anunţat, ieri, că susţine iniţiativa legislativă a mai multor parlamentari de introducere a ţinutei şcolare obligatorii. Inclusiv în școli private și la profesională Proiectul de lege vizează învăţamântul general, liceal, profesional obligatoriu de stat şi privat. " Nu discutăm de uniforme precum cele existente înainte de 1989", a dat asigurări purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu. De altfel, iniţiativa legislativă dă mână liberă comitetelor şcolare şi părinţilor în alegerea ţinutei pe care copiii lor o vor purta la ore. În instituţiile unde nu se ajunge la unanimitate în privinţa uniformei, există şi varianta "elementelor de identificare". "Poate fi o uniformă, pot fi elemente de uniformă, un sacou, un anumit pantalon, o anumita ţinută, deci nu este unformă standard impusă ca atare. Obligativitatea este de a introduce elemente de identificare", a arătat Dan Suciu. El a menţionat că şcolile ar putea primi subvenţii pentru ca şi elevii cu venituri mici să beneficieze de haine. Copiii, între "Da" şi "Ba"
Siguranţa elevilor în şcoli, tratamentul egal pentru toţi elevii sau evitarea situaţiilor neplăcute din cauza diferenţelor sociale sunt doar câteva dintre avantajele invocate de Guvern în favoarea acestei iniţiative.
Ce cred copiii? “Unii sunt de acord, alţii nu", recunoaşte Mihaela Gună, preşedintele Federaţiei Naţionale a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar. Ea spune că elevii trebuie să acorde mai puţină atenţie alegerii ţinutei şi să se concentreze mai mult pe ceea ce au de studiat. În plus, "nu toate cadrele didactice îşi permit ţinute costisitoare, ca unii dintre elevi, iar aceştia din urmă au tendinţa să afişeze un aer de superioritate", explică Gună.
Mai greu pentru profi Singurele obiecţii privind uniformele şcolare obligatorii au venit, curios, din partea profesorilor. “Sunt activităţi extracuriculare, dar tot ei vor trebui să se ocupe de asta şi ştim că au avut şi aşa de suferit de pe urma reducerilor salariale. Sperăm la mai multă implicare din partea părinţilor", încheie Mihaela Gună. CITIȚI ȘI:
- Uniforma în şcoli. "Elevii trebuie să se obişnuiască să respecte reguli şi legi"