Guvernul lovește în pensionari? Planurile pentru 2021 sună groaznic

Guvernul lovește în pensionari? Planurile pentru 2021 sună groaznic

Lipsa resurselor financiare la bugetul de stat face ca Guvernul României să studieze în aceste zile, la înghețarea pensiilor de stat pentru anul 2021.

Informația este cât se poate de reală și a transpirat de la Ministerul Muncii, care, în aceste zile, trebuie să trimită cifrele oficiale la Ministerul de Finanțe, unde se realizează bugetul pentru anul 2021. De altfel, spune ministrul Cîțu, bugetul va fi prezentat după alegerile generale din decembrie 2020, dacă acestea vor mai avea loc.

Potrivit altor surse, citate de Antena 3, variantele de lucru pentru pensii, sunt fie înghețarea acestora la nivelul de acum, fie majorarea cu zece la sută, dar abia în 2022.

Cu alte cuvinte, dacă acum punctul de pensie este de 1,442 lei, dacă va crește cu 10%-15% (în 2021), atunci punctul de pensie va ajunge la 1,586 lei, respectiv 1,658 lei. Concret, un pensionar care are, de exemplu, 0,7 puncte de pensie, are acum o pensie de 1,008 lei/lună. În cazul scenariului 1, în care pensiile ar îngheța, acesta ar rămâne cu 1,008 lei.

Dacă Guvernul ar opta pentru scenariul 2, și punctul de pensie ar crește cu 10%-15%, atunci pensia va crește până la 1,100 lei/lună, respectiv 1,160 lei/lună. Acesta va primi astfel în plus între 92 de lei/ lună și 152 lei/lună.

Creșterea de 40 la sută doar un vis frumos

La finalul lunii octombrie, ministrul Muncii din Guvernul Orban, Violeta Alexandru spunea despre pensii, că acestea nu s-au putut majora decât cu 14 la sută, și că acest procent de mărire este de șapte ori mai mare decât rata inflației. Guvernul se uită spre CCR, de la care așteaptă un verdict favorabil, și spune că o majorare de 40 la sută nu este posibilă, deoarece nu există bani în bugetul de stat.

Violeta Alexandru dă vina pe PSD, care a votat în Parlament proiectul de lege prin care pensiile au fost majorate cu 40 la sută. „Dacă PSD avea determinarea să o facă, când a guvernat într-o situaţie economică incomparabilă cu cea pe care noi am guvernat-o, cu siguranţă putea să o facă, dar nu a dorit acest lucru. V-am subliniat mai devreme diferenţa dintre noi şi PSD, este că noi suntem responsabili. Cu siguranţă, o creştere este justificată şi repet este cea mai delicată perioadă economică. Noi am făcut această creştere, PSD nu … Diferenţa este că noi nu promitem, ci facem lucrurile cu chibzuinţă şi cu un raţionament de a-i fi bine României şi pensionarilor noştri şi acum şi în perioada următoare. Nu se poate imagina o creştere a pensiei care să nu poată fi susţinută în buget”, a spus ministrul Muncii, legat de pensii.