Guvernul de la Chișinău, bani pentru dezvoltarea localităților din Zona de Securitate

Guvernul de la Chișinău, bani pentru dezvoltarea localităților din Zona de Securitate Şedinţa Guvernului RM/ Sursa foto: gov.md

Republica Moldova. Guvernul de la Chișinău alocă resurse suplimentare pentru dezvoltarea localităților din Zona de Securitate. Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul curent va fi completat cu cinci proiecte noi. Acestea vizează modernizarea și consolidarea mai multor instituții de învățământ, edificii pentru prestarea serviciilor sociale și medicale, situate în localitățile aflate în perimetrul Zonei de Securitate.

Proiectele realizate cu suportul financiar al Guvernului

Inițiativa a fost prezentată în ședința de Guvern de către viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrean.

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian

Viceprim-ministrul pentru reintegrare, Oleg Serebrian/Sursa foto: gov.md/ro

Potrivit documentului, vor fi suplinite alocațiile pentru două proiecte aprobate anterior. Astfel, pe lângă cele 26 de proiecte aprobate anterior, va fi reparat capital blocul alimentar al Gimnaziului Oxentea, raionul Dubăsari. Totodată, va fi pavată curtea Gimnaziului „Vasile Alecsandri” din satul Copanca, raionul Căușeni. La fel, va fi reparat Oficiul de Sănătate din satul Curătura, comuna Alcedar, raionul Șoldănești.

Proiectul mai prevede că, în comuna Mateuți, raionul Rezina, va fi construit un teren de sport. În satul Chircăiești, raionul Căușeni, va fi amenajat un spațiu de comemorare a eroilor.

Ce prevede Programul activităților de reintegrare a țării 

Programul activităților de reintegrare a țării pentru anul 2024 a fost aprobat de Guvern pe 15 mai, anul curent. Acesta prevede finanțarea a 26 de proiecte de dezvoltare durabilă, de modernizare infrastructurală, de suport instituțional și de interes comunitar ce urmează a fi implementate în localităţile din Zona de Securitate.

Localitate Republica Moldova

Localitate Republica Moldova/Sursa foto: midr.gov.md

Proiectele incluse în program au fost evaluate și selectate de către o comisie. Totodată, autoritățile administrației publice centrale și locale, beneficiarii programului, au obligația de a valorifica resursele financiare conform destinației, până la sfârșitul trimestrului IV 2024. Ulterior, aceștia vor prezenta Cancelariei de Stat raportul privind rezultatele implementării și impactul obținut.

În anul curent, prin intermediul programului activităților de reintegrare a ţării, au fost finanțate, în total, 31 de proiecte, în valoare totală de 15 milioane de lei (circa 750 mii de euro).

În perioada 2011-2023, au fost implementate 13 programe guvernamentale de reintegrare a țării. Acestea au prevăzut alocații pentru 544 de proiecte, în valoare de peste 170 milioane de lei (circa 8,5 mil de euro). Inițiativele au drept obiectiv soluționarea problemelor stringente din Zona de Securitate, dezvoltarea comunitară durabilă, realizarea dezideratului de reintegrare a țării.