Grav afectată de pandemie, industria Horeca va beneficia de un set de noi măsuri economice stabilite de Guvern. Oficialii speră că vor fi o gură de oxigen în sprijinul Horeca.
Guvernul a adoptat joi scutirea de la plata impozitului specific datorat de operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul Horeca. Scutirea va fi prelungită pentru încă o perioadă de 90 de zile, calculată începând cu 1 aprilie 2021, informează un comunicat al Ministerului Finanţelor.
"Guvernul României a adoptat în şedinţa de astăzi, 25 martie 2021, proiectul Ministerului de Finanţe, care vizează o serie de măsuri menite să vină în sprijinul mediului de afaceri, precum: scutirea de la plata impozitului specific şi reglementări în domeniul procedurilor fiscale. Scutirea de la plata impozitului specific unor activităţi datorat de operatorii economici care desfăşoară activitate în domeniul Horeca, pentru încă o perioadă de 90 de zile calculată începând cu data de 1 aprilie 2021", se menţionează în comunicatul transmis Agerpres.
Cum vor recalcula contribuabilii impozitul specific datorat
Contribuabilii care datorează acest impozit pentru anul 2021 recalculează impozitul specific datorat, în mod corespunzător, prin scăderea suplimentară din numărul de 365 de zile calendaristice a numărului de 90 zile aferent perioadei care începe cu 1 aprilie 2021. Aceştia au beneficiat deja de scăderea unui număr de 90 de zile calendaristice de la 1 ianuarie 2021.
Ministerul Finanțelor mai precizează că măsurile adoptate joi prevăd prorogarea (n..r. - amânarea) termenului pentru depunerea cererii de restructurare, de la 30 iunie 2021 la 31 ianuarie 2022.
Se amână termenul pentru care contribuabilii pot beneficia de rambursarea TVA
De asemenea, instituția menţionează că se prorogă termenul pentru care contribuabilii pot beneficia de rambursarea taxei pe valoarea adăugată. Efectuarea, ulterior, a inspecţiei fiscale, va avea loc de la 31 martie 2021 la 31 ianuarie 2022.
Potrivit MF, se continuă aplicarea acestor măsuri fiscale prin prorogarea termenului de depunere a cererii de anulare de la 31 martie 2021 la 31 ianuarie 2022. Contribuabilii pot beneficia de ştergerea accesoriilor fiscale (cum ar fi dobânzile şi penalităţile). Cu condiţia plăţii debitelor principale şi a îndeplinirii celorlalte criterii menţionate în legislaţie, precizează comunicatul.
În plus, MF menţionează eşalonarea la plată, în formă simplificată, a obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central. Astfel, se prorogă termenul de acordare a acestei facilităţi de la data de 31 martie 2021 la 30 septembrie 2021. Contribuabilii pot beneficia de eşalonarea obligaţiilor bugetare datorate după data declarării stării de urgenţă, administrate de organul fiscal central, în condiţii de accesare simplificate şi în procedură accelerate, menționează instituția.