Guvernul, criticat din interior. Cât de mici sunt redevențele față de alte impozite

Guvernul, criticat din interior. Cât de mici sunt redevențele față de alte impozite

Statul încasează din cele mai importante resurse ale țării mai puțin decât din „taxa pe stâlp”, din cauza nivelului redevențelor.

Decizia Guvernului de a amâna până în 2016 aplicarea noilor redevențe pentru petrol și gaze, precum și regândirea sistemului de impozite speciale pe hidrocaruri nu a rămas neatacată în spațiul specialiștilor, inclusiv al celor care fac parte din actualul Guvern.

Deși reglementările în vigoare privind sistemul de redevențe expiră la începutul lui 2015, zilele trecute, premierul Victor Ponta anunța că noul sistem de dări impus celor care exploatează resursele țării va intra în vigoare de abia în 2016. „Noua lege a redevențelor va merge în Parlament în prima sesiune de anul viitor, dar ce va decide Parlamentul va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2016”, a spus Victor Ponta.

Statul trebuie să câștige mai mult, de la anul

În schimb, ministrul pentru Energie, Răzvan Nicolescu, atrage atenția că această problemă nu trebuie amânată. Nicolescu a adresat la finele lunii noiembrie o scrisoare Ioanei Petrescu, ministrul Finanțelor, în care îi atrage atenția că problema redevențelor trebuie tranșată încă de la 1 ianuarie 2015, deoarece orice amânare înseamnă atât intrarea într-un vid legislativ, cât și că statul pierde bani la buget. În scrisoare, acesta cere Finanțelor „introducerea unui nou sistem de taxare/redevențe începând cu 1 ianuarie 2015”. În același document se precizează că „prin viitorul sistem este firesc ca statul român să încaseze mai mult decât încasează acum cumulat din sistemul de redevențe, suprataxa pe gaz și taxa pe resurse minerale”.

Nivel de cinci ori mai mic

Privit în contextul celorlalte taxe și impozite, redevențele achitate în prezent de companiile care exploatează resursele de petrol și gaze ale României par destul de scăzute în ochii specialiștilor, dar și ai autorităților. În urmă cu doi ani, chiar premierul Victor Ponta declara că are de gând „ca, în perioada imediat următoare, să modificăm sistemul redevențelor, pentru că să ai în România o medie de 4% în condițiile în care media europeană este peste 20%... Nu pot avansa încă o cifră”.

Agricultorii, mai „taxați” decât petroliștii

Economista Andreea Paul a realizat o analiză comparativă din care reiese că încasările statului din exploatarea resurselor țării sunt cu mult sub cele provenite din alte taxe:

● România încasează anual la buget cu circa 50 milioane euro mai mult din taxa clawback (circa 330 milioane euro) decât din redevențele aplicate la petrol si gaze (sub 280 milioane euro)”.

● Impozitul agricol, pe norme de venit, aplicat agricultorilor, aduce la buget cu 13 milioane de lei mai mult decât taxa specială pentru exploatarea resurselor naturale.

● Taxa pe stâlp, aplicată sub forma unui impozit de 1,5% pe construcțiile speciale, aduce la buget cu 15 milioane de lei mai mult decât ceea ce câștigă statul din redevențe.