Gata cu gențile burdușite. Guvernul îi scutură de bani pe Șor, Plahotniuc și Cavcaliuc

Ilan Șor/ Sursa foto: captură video

Republica Moldova. Guvernul a blocat toți banii persoanelor sancționate internațional, începând cu 2022. Este vorba despre Ilan Șor, Vlad Plahotniuc și Gheorghe Cavcaliuc, dar și acoliții acestora la Chișinău.

Vor plăti la propriu după ce au organizat destabilizări

Sursa foto: Facebook/Vladimir Plahotniuc

Consiliul interinstituțional de supervizare, care a luat decizia, este responsabil de aplicarea legii Magnitsky în Republica Moldova. Structura este condusă de premierul Dorin Recean, care semnează toate actele emise. Documentul a fost aprobat pe 1 august și a fost deja publicat în Monitorul Oficial.

„Se blochează fondurile și resursele economice care se află în proprietate, sunt deținute de subiecții restricțiilor sau se află sub controlul direct sau indirect al acestora și informează imediat Serviciul Fiscal de Stat despre aceasta, dar nu mai târziu de 24 de ore”, menționează decizia.

Conform documentului, toate fondurile și resursele economice care aparțin sau sunt controlate de 11 persoane sancționate internațional au fost blocate. Printre acestea, liderul blocului Victorie, Ilan Șor, refugiat la Moscova, fostul lider democrat Vladimir Plahotniuc, deputata Marina Tauber, dar și fostul șef adjunct al Inspectoratului General al Poliției și lider al partidului PACE, Gheorghe Cavcaliuc.

Printre persoanele care rămân fără bani se numără cele din anturajul acestora. Este vorba despre Arina Corșicova, candidata lui Ilan Șor la funcția de primar al municipiului Bălți, Dumitru Chitoroagă, administratorul posturilor tv TV6 și Orhei TV, care aparțineau oligarhului. În listă se regăsesc alți doi acoliți ai săi – Maria Albot și Victor Petrov. Ultimul s-ar face responsabil de acțiuni de destabilizare în regiunea găgăuză.

Gheorghe Cavcaliuc, lider PACE/ Sursa foto: captură video

Doi ruși, în lista neagră a Guvernului de la Chișinău

În listă se regăsesc și doi ruși. Este vorba despre Igor Chaika, un om de afaceri rus, care ar sponsoriza proiectele FSB-ului rusesc. Vor fi blocate orice tranzacții care îk au în spate pe Dmitri Miliutin, un șef de la FSB, care ar fi responsabil de operațiunile secrete ale Rusiei în Republica Moldova.

Marina Tauber/ Sursa foto: captură video

Sancționați internațional încă în 2022

La sfârșitul anului 2022, Departamentul Trezoreriei al Statelor Unite a impus sancțiuni, în baza Actului Magnitsky. Au fost vizate 21 de persoane și entități implicate în acte de corupție și de organizare a acțiunilor de destabilizare în Republica Moldova.

„Orice active și interese ale lor, aflate în SUA, sau deținute din SUA sunt blocate”, spune Kent Logsdon, ambasadorul SUA. Acesta și-a încheiat între timp misiunea în Republica Moldova.

În data de 30 mai 2023, și Uniunea Europeană a aplicat sancțiuni pentru cinci persoane. Este vorba Ilan Șor, Marina Tauber, Vlad Plahotniuc, Gheorghe Cavcaliuc și omul de afaceri rus, Igor Ceaika.

Marea Britanie, Canada și Norvegia, de asemenea, au aplicat sancțiuni în privința mai multor politicieni și oameni de afaceri din Republica Moldova.