Guvernul are bani, dar nu măreşte salariile

Guvernul are bani, dar nu măreşte salariile

Executivul a adoptat astăzi o ordonanţă de urgenţă prin care a fost amânată, până în primăvară, creşterea salarială pentru cadrele didactice.

Guvernul a luat această decizie în aşteptarea elaborarii unei legi a salarizării personalului bugetar. "Astfel de măsuri populiste nu au decât un orizont electoral pentru că peste cinci săptămâni avem alegeri", a afirmat premierul Călin Popescu-Tăriceanu, subliniind că nu doreşte ca, după un parcurs bun, România să sufere o cădere economică. Premierul a recunoscut că există bani la buget, însă este mult mai important ca aceştia să fie investiţi în infrastructură.

"Guvernul nu este lupul cel rău, dar nici zână fermecată cu baghetă magică. Sunt bani la buget, da nu putem să-i aruncăm numai pe salarii. Nu putem să facem minuni",a afirmat Tăriceanu la finalul şedinţei de Guvern.

Şeful Executivului a mai afirmat că a cerut autorităţilor locale să indice la ce investiţii doresc să renunţe.

Tăriceanu s-a referit şi la scrisorile trimise către Cotroceni şi la comentariile făcute de şeful statului.

"Preşedintele nu numai că nu a luat în seamă aprecierile făcute, ba chiar le-a luat în derâdere", a afirmat prim-ministrul. El a mai precizat că "există bani, dar nu putem cheltui tot bugetul pe salarii", subliniind că "nu este împotriva majorărilor salariale".

Premierul le-a spus de ieri colegilor din PNL că înclină către varianta unei ordonanţe de urgenţă. Tăriceanu va lipi de prorogare şi ideea reeşalonării, vorbind despre faptul că profesorii primesc oricum 9%, că toţi bugetarii vor primi 10% de la 1 ianuarie şi că în cursul anului 2009 pot veni alte majorări salariale, mergând până la 50%. (Cristina Botezatu) Radicalii au cerut asumarea răspunderii

În schimb, pe o poziţie contrară s-au situat vicepreşedinţii Crin Antonescu, Ludovic Orban şi Norica Nicolai, care au pledat pentru asumarea răspunderii guvernului ca o „soluţie de forţă“. Ei au susţinut că asumarea ar urma să se producă pe un act normativ în care să fie precizat că guvernul nu va acorda decât majorările „sustenabile“. De altfel, Crin Antonescu şi-a exprimat rezervele faţă de ideea unei ordonanţe de urgenţă, fiind de părere că este anormal ca guvernul să anuleze, în acest fel, o lege votată în unanimitate în parlament.

Tăriceanu, însă, ar fi replicat că asumarea răspunderii pe blocarea legii este o invitaţie la depunerea unei moţiuni de cenzură în parlament. Pe de altă parte, premierul nu ar fi de acord nici cu asumarea răspunderii pe o lege a salarizării a bugetarilor. Elaborarea acestui act normativ va dura câteva luni de zile, iar scenariul asumării pe legea deja elaborată de Gheorghe Barbu (PDL), pe vremea când democraţii erau în executiv, nu este agreat de Tăriceanu.

Până la urmă, liberalii au decis că mandatează guvernul să nu majoreze salariile profesorilor cu 50%, urmând ca modalitatea concretă să fie decisă de guvern, fapt anunţat oficial chiar de vicepreşedintele Ludovic Orban. El a explicat că o majorare salarială pentru profesori, de 9%, se aplică de la 1 octombrie, fiind bazată pe creşterea economică, în timp ce altele, nesustenabile, vor genera inflaţie. Liderul liberal a adăugat că guvernul nu îşi va da demisia, pentru că PNL este „singura ancoră a bunului-simţ şi a normalităţii“. „Să-şi dea demisia Băsescu, care în ultima vreme instigă toate categoriile de sindicate să solicite majorări salariale care nu au fundamentare economică, să- şi dea demisia parlamentarii PSD, dintre care mulţi sunt profesori universitari şi care şi-au majorat cu mâna pe sus cu 74% nişte salarii care şi aşa erau mari“, a comentat Orban.

Orban a adăugat că guvernul va anunţa decizia oficială după ce legea privind majorarea salariilor profesorilor va fi publicată în Monitorul Oficial - cel mai probabil astăzi.

De altfel, şi preşedintele Camerei, Bogdan Olteanu, susţine că legea va fi publicată cel mai târziu astăzi. După ce Federaţia Educaţiei Naţionale, condusă de Cătălin Croitoru, candidat PDL la alegerile parlamentare, l-a acuzat că nu ar fi trimis legea la Monitorul Oficial, Olteanu a replicat că a trimis-o şi că procedurile de publicare sunt în desfăşurare.   APOCALIPSA DUPĂ TĂRICEANU

Sute de mii de disponibilizări şi explozia inflaţiei

300.000 de şomeri, deteriorarea încrederii investitorilor, reducerea creşterii economice şi explozia inflaţiei sunt câteva dintre previziunile sumbre cu care Tăriceanu a încercat să-l convingă pe preşedintele Băsescu să nu promulge Legea de majorare a salariilor profesorilor. Guvernul a calculat şi a transmis în analizele pentru Cotroceni că pentru creşterea lefurilor dascălilor ar fi nevoie de 711 milioane lei în 2008 şi 4,2 miliarde lei în 2009. Însă, susţine Tăriceanu, şi restul bugetarilor vor cere majorări de 50% şi se va ajunge la „creşterea inevitabilă“ a salariilor acestora (total 21 de miliarde lei, adică 4% din PIB) şi la creşterea punctului de pensie cu aproape 40%. Aceste măsuri vor avea ca efect reducerea creşterii economice de la 6% la 2%, creşterea importurilor cu 5 miliarde de euro, o creştere a inflaţiei cu 5% şi disponibilizarea a 300.000 de salariaţi din companii.

Băsescu pune piciorul în prag

ANALIŞTI   PDL reintră în cărţi, PNL pierde pentru moment   Dezbaterea politică pe tema majorării salariilor profesorilor urmăreşte, mai degrabă, beneficii electorale de moment, susţin analiştii politici contactaţi de EVZ, însă pe termen mediu şi lung PNL ar putea câştiga puncte de pe urma poziţiei refractare faţă de măririle salariale decise de parlament.

Promulgarea legii de către Traian Băsescu a „rebăgat PDL în cărţi“, democrat-liberalii fiind excluşi din meciul electoral PSD-PNL pe tema măririi salariilor, crede Bogdan Teodorescu.

„Pe de o parte era PNL, care zicea «nu măresc», pe de altă parte era PSD care zicea că «măresc», şi toată disputa politică se ducea între aceste două partide. PDL era în afară, iar acum Băsescu încearcă să-l bage la masa electorală“, a comentat Teodorescu.

Cât îi priveşte pe liberali, analistul crede că, deşi aceştia pierd puncte „mergând pe soluţia foarte recalcitrantă“ de a se opune majorărilor, îşi conservă nucleul dur al electoratului. „Din acest punct de vedere, câştigă puncte“, spune analistul. Strategia „v-am spus eu“ va avea rezultate după alegeri

Nici Cristian Pârvulescu nu crede că bătălia este pierdută pentru liberali, PNL având însă de câştigat politic pe termen mediu, atunci când va veni nota de plată a majorărilor decise înainte de alegeri de parlament.

„Are şanse să câştige după alegeri, când vor putea zice «v-am spus eu»“, a spus Cristian Părvulescu.   Nici Bogdan Teodorescu nu ignoră măsura electorală a poziţionării PNL. „Liberalii încearcă să încingă spiritele, să sperie cât mai mulţi oameni şi să spună «fraţilor cade economia peste voi, dacă nu ne alegeţi pe noi, ne ia mama dracu’ pe toţi». La fel cum şi ceilalţi au interes să spună «fraţilor, dacă nu mă alegeţi pe mine, ăştia nu au de gând să vă mărească salariile»“, a spus Teodorescu.   Cu toate acestea, Pârvulescu a apreciat că „liberalii au căzut în propria lor capcană“, crezând că o atitudine foarte dură le va asigura electorat. „PNL devine acuma ţinta atacurilor PDL şi PSD din toate direcţiile şi este obligat la defensivă. Asta după ce a început campania cu oarecare avans şi se aşezase pe o oarecare tendinţă. PNL nu va mai câştiga, iar dacă înainte îşi propuseseră un 20%, cred că în momentul de faţă este imposibil“, a estimat analistul politic.   Majorarea salariilor este mai mult decât relativă Cât priveşte punerea în practică a majorărilor salariale cu 50%, Bogdan Teodorescu consideră că aceasta este „mai mult decât relativă“, indiferent de discursul politic susţinut în perioada preelectorală şi electorală mai ales de PDL şi PSD. „«Haideţi să câştigăm alegerile şi vedem noi ce facem după aia», este viziunea cinică şi tipică politicianului român“, a explicat analistul, precizând că oamenii politici de la Bucureşti sunt mai degrabă orientaţi către trecut. (Andi Manciu)

OPTIMISM. Pârvulescu crede că PNL va câştiga electoral pe termen mediu şi lung

MOŢIUNE DE CENZURĂ PRM, „fără şovăire“ în jocul PDL   Contraofensiva PDL pentru o ordonanţă de urgenţă care să blocheze „în orice mod“ majorarea salariilor profesorilor este moţiunea de cenzură cuplată cu o plângere penală la adresa premierului Călin Popescu-Tăriceanu, a anunţat, ieri, liderul democrat-liberal Emil Boc. Deşi a ieşit cu varianta moţiunii de cenzură, PDL nu are numărul suficient de parlamentari care să o susţină şi nici nu doreşte, potrivit lui Boc, să îşi asume „guvernarea pe ultimele zile“. Democrat-liberalilor li s-a alăturat doar PRM, care şi-a anunţat, prin vicepreşedintele Lucian Bolcaş, susţinerea „fără şovăire“, după ce democrat-liberalii i-au salvat acum două luni lui Corneliu Vadim Tudor scaunul de vicepreşedinte al Senatului. În tabăra PSD, demersul democratliberalilor este însă considerat unul „pur electoral“. Liderul PSD, Mircea Geoană, a declarat pentru Mediafax că „cea mai simplă şi expeditivă formulă“ în cazul unei ordonanţe de urgenţă ar fi convocarea imediată a parlamentului care „poate să voteze împotrivă“. (Anca Simina)

ŞTIRE ACTUALIZATĂ LA ORA 16:20

Citiţi şi:

Preşedinţia: Guvernul creează o imagine "apocaliptică" economiei

Băsescu vrea salarii mai mari şi în sănătate

De ce amână Tăriceanu majorarea salariilor

Funcţionarii şi sanitarii vor 50%, ca profesorii Impozite mai mari, preţul majorărilor salariale

Ne puteți urmări și pe Google News