Guvernul acordă un rol extins pentru Inspecția Muncii într-un domeniu potențial periculos
- Iulia Moise
- 28 mai 2026, 16:46
Echipament electronic / sursa foto: dreamstime.com
Guvernul a aprobat joi modificări legislative privind introducerea pe piață a mașinilor și a echipamentelor utilizate în atmosfere potențial explozive, în contextul transpunerii unei directive europene care stabilește măsuri speciale pentru perioade de criză.
Executivul a adoptat o hotărâre pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 1029/2008 privind condițiile introducerii pe piață a mașinilor și a Hotărârii Guvernului nr. 245/2016 referitoare la echipamentele și sistemele de protecție destinate utilizării în atmosfere potențial explozive.
Noile prevederi urmăresc să permită reacții mai rapide în situații de urgență care afectează lanțurile de aprovizionare și disponibilitatea unor produse considerate esențiale.
Noi reguli pentru bunurile relevante în situații de criză
Potrivit Guvernului, actul normativ introduce proceduri speciale care se vor aplica doar în cazul în care Comisia Europeană activează regimul de urgență pe piața internă și desemnează anumite produse drept „bunuri relevante în situații de criză”.
Executivul precizează că măsurile adoptate transpun parțial prevederi din Directiva UE 2024/2749, respectiv articolele 2, 7 și 11 alineatul (2). În acest context, legislația românească definește pentru prima dată noțiunile de „bunuri relevante în situații de criză” și „regim de urgență pe piața internă”.
Procedurile speciale vor putea fi aplicate exclusiv pe durata stării de urgență declarate la nivel european și numai pentru produsele incluse în actele de punere în aplicare adoptate de Comisia Europeană.
Evaluările de conformitate vor avea prioritate
Una dintre cele mai importante modificări vizează activitatea organismelor de evaluare a conformității. Acestea vor fi obligate să trateze cu prioritate cererile pentru produsele considerate esențiale în perioade de criză, înaintea altor solicitări aflate deja în analiză.
În plus, Comisia Europeană va putea extinde valabilitatea unor autorizații naționale la nivelul întregii Uniuni Europene, prin acte de aplicare. Tot Comisia va avea posibilitatea să stabilească standarde tehnice și specificații comune pentru aceste produse.

Ilie Bolojan. Sursă foto: gov.ro
Guvernul susține că măsurile sunt necesare pentru a accelera disponibilitatea unor bunuri importante în perioade critice și pentru a reduce blocajele administrative care pot întârzia introducerea acestora pe piață.
Rol extins pentru Inspecția Muncii
Noile prevederi acordă atribuții suplimentare și Inspecției Muncii. Instituția va trebui să acorde prioritate activităților de supraveghere a pieței pentru produsele incluse în regimul de urgență și să colaboreze cu autoritățile similare din celelalte state membre ale Uniunii Europene.
Executivul mai arată că producătorii vor putea introduce pe piață loturi sau serii inițiale de produse înainte de finalizarea completă a procedurilor de evaluare a conformității, ceea ce ar putea contribui la creșterea rapidă a ofertei în situații excepționale.
Termenul-limită pentru transpunerea directivei europene este 29 mai 2026, iar noile prevederi adoptate de Guvern urmează să intre în vigoare începând cu 30 mai 2026.