Update. Naționalizarea Pilonului 2 de pensii. Cine a pus ochii pe banii românilor

Update. Naționalizarea Pilonului 2 de pensii. Cine a pus ochii pe banii românilorMarcel Ciolacu / Sursa foto: Razvan Valcaneantu EEC

Guvernul condus de Marcel Ciolacu a vrut să naționalizeze Pilonul 2 de pensii, adică cele private, pentru a acoperi astfel gaura de la buget produsă de cheltuielile foarte mari cu banii de pensie.

Update 2 - Cine este autorul amendamentului prin care banii de pensii ai românilor erau „naționalizați”

Florin Roman, deputat PNL și fost ministru, spune că amendamentul privitor la naţionalizarea mascată a Pilonului 2 de Pensii a fost pusă la cale de la secretarul de stat Daniela Pescaru, din partea PSD.

„În timpul şedinţei de vot final, am primit pe grupul deputaţilor PNL o situaţie cu amendamentele pe care urmau să le susţină liderii de grup ai PNL şi PSD. Aici era şi un articol 7, care pentru noi a fost o surpriză totală, prin care practic se propunea o naţionalizare oarecum mascată a Pilonului 2 de Pensii, o propunere care vine de la secretarul de stat al PSD, doamna Daniela Pescaru şi doar vigilenţa noastră a făcut să observăm acest lucru”, a declarat Roman, citat de News.ro.

Ideea lui Liviu Dragnea, ușor edulcorată

„PNL a luptat timp de patru ani cu regimul Dragnea, pentru a apăra Pilonul doi de Pensii. Acum era o formă mai diluată în sensul în care nu mai era obligativitate, era o opţionalitate, în schimb, modul în care era redactat acest amendament era unul extrem de periculos, în sensul în care cei care nu optau, în scris, pentru a continua Pilonul 2 de Pensii se trezeau că peste noapte, tot ceea ce au agonisit practic merge într-o naţionalizare mascată”, adăugat Florin Roman.

„Ca să fim siguri că nu este loc de întoarcere, am depus şi un amendament împreună cu preşedintele comisiei de buget-finanţe, Bogdan Huţucă. Acest lucru s-a mai discutat pe la colţuri, nimic asumat, tocmai de asta astăzi am fost vigilenţi pentru că ne aşteptam ca o asemenea surpriză, în ghilimele, să apară.

(...) Eu nu am spus că domnul Boloş ştie sau nu ştie, vă spun că autorul acestui amendament este doamna secretar de stat. Asta trebuie să lămurim şi cu dânsul. Ca să fie un amendament transformat în lege trebuie să fie asumat de un parlamentar”, încheiat deputatul PNL, care a precizat că „autorul acestui material trimis la Parlament este doamna Pescaru”.

Update - Premierul Marcel Ciolacu susține că nu a discutat despre naționalizarea Pilonului 2 de pensii, că nu a discutat cu liderul PNL Nicolae Ciucă așa ceva și nici Marcel Boloș nu i-a propus un astfel de amendament.

Tensiuni uriașe au loc pe scena politică din România chiar în acest moment. La mijlocul acestui context ar fi anumite amendamente care fac referire la reforma fiscal-bugetară. Primul ministru al României, Marcel Ciolacu împreună cu Nicolae Ciucă, liderul PNL, alături de ministrul de Finanțe Marcel Boloș precum și de liderul UDMR Kelemen Hunor, se află în acest moment în cadrul unei ședințe de urgență la Guvern. Oficialii discută vizavi de schimbările aduse Legii cu privire la reforma fiscal-bugetară. Printre acestea se numără și naționalizarea Pilonului 2 de Pensii.

Tensiuni între partide din cauza Legii care schimbă sectorul fiscal-bugetar

Se pare că membrii PNL și-au exprimat nemulțumirea vizavi de anumite amendamente aduse de PSD. Astfel liberali ar încerca să schimbe anumite aspecte în acest sens.

Amendamentul care a stârnit deja controverse face referire la angajații cu vârsta de până la 45 de ani. Conform prevederii, aceștia ar trebui ca până la data de 31 decembrie 2023 să decidă dacă vor dori sau nu să cotizeze la fondul de pensii private.

De menționat este că în cazul persoanelor care nu își vor exprima opinia în acest sens,  suma va fi direcționată către Pilonul l de pensii, respectiv către pensiile de stat.

Pe scurt, contribuțiile vor fi plătite în orice caz, însă nu în pensiilor privat. Cel mai probabil, într-un astfel de context,  vor ajunge mai mulți bani pentru acoperirea cheltuielilor pensiilor de la stat.

Naționalizarea Pilonului 2 de Pensii provoacă tensiuni la Guvern. Controverse uriașe între partide

Sursa foto: Arhiva EVZ

Ce prevede amendamentul introdus "pe repede" înainte în Lege

 

Art. X - Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 482 din 18 iulie 2007, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:

1. Articolul 30 se modifică și va avea următorul cuprins:Art. 30 - Persoanele în vârstă de până la 45 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000*) privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii, pot să adere la un fond de pensii.

2. La articolul 32, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) O persoană devine participant la un fond de pensii prin semnarea unui act de aderare individual, din proprie iniţiativă.”

3. Articolul 33 se abrogă.

4. La articolul 35, alineatul (1) se modifică și va avea următorul cuprins:

”(1) După exprimarea opțiunii de aderare potrivit legii, participanții sunt obligați să contribuie la un fond de pensii și nu se pot retrage din sistemul fondurilor de pensii administrate privat pe toată perioada pentru care datorează contribuția de asigurări sociale la sistemul public de pensii, până la deschiderea dreptului la pensia privată.”, arată o parte a amendamentului.

Reprezentanții partidului PNL nu sunt de acord cu introducerea acestui amendament. Mai mult aceștia susțin că într-o asemenea situație se naționalizează de fapt Pilonul ll de Pensii.