Un guvern străin este suspectat de lansarea atacului cibernetic din luna mai asupra Bundestagului, a afirmat un important oficial guvernamental, relatează DPA. Deşi multe speculaţii s-au vehiculat în mass-media germană referitoare la Rusia, nicio ţară nu a fost menţionată în cadrul anchetei.
Există mai multe întrebări decât răspunsuri în acest caz, în timp ce autorităţile germane încearcă să găsească responsabilii pentru atacul cibernetic care ar putea forţa parlamentul Germaniei să refacă de la zero sistemul său informatic.
Preşedintele Biroului Federal pentru Protecţia Constituţiei, Hans-Georg Maassen, a declarat, în marja unei conferinţe de securitate cibernetică, că este convins "că este vorba despre un atac cibernetic lansat de un serviciu de informaţii extern".
"Biroul meu a confirmat în mod repetat faptul că atacurile cibernetice lansate de serviciile ruse sunt extrem de sofisticate şi reprezintă un motiv de serioasă îngrijorare", a spus el, fără a acuza în mod direct Rusia pentru atacul asupra sistemului informatic al Bundestagului pe care l-a calificat ca fiind "formidabil".
Biroul său a alertat Bundestagul asupra atacului de pe 12 mai, însă nu a mai fost implicat în această chestiune de atunci, a spus el.
Experţii Bundestagului au confirmat pentru DPA că hackerii au introdus viruşi de tip cal troian (Trojan) în sistemul informatic al parlamentului Parlakom şi că viruşii sunt încă activi. Ei nu au putut exclude posibilitatea ca malware-ul în cauză să reapară chiar şi după închiderea o perioadă de timp a sistemului.
Informaţii oferite de posturile NDR şi WDR, precum şi de publicaţia Sueddeutsche Zeitung, arată că atacul a fost atât de sever încât Bundestagul va trebui să-şi refacă complet sistemul său informatic.