Gruparea jihadistă Statul Islamic revine cu noi explicații despre atacul de la Moscova

Gruparea jihadistă Statul Islamic revine cu noi explicații despre atacul de la Moscova ISIS Sursa foto; X

Gruparea jihadistă Statul Islamic (SI) a declarat sâmbătă că patru dintre luptătorii săi au comis atacul lansat vineri seara asupra unei săli de concerte de la periferia Moscovei, atac soldat, potrivit unui nou bilanţ, cu cel puţin 130 de morţi.

Gruparea jihadistă „SI” revine cu noi explicații despre atacul de la Moscova

Gruparea jihadistă  Statul Islamic revine cu noi explicații despre atacul de la Moscova. În comunicat spun că atacul din Rusia a fost comis de patru luptători ai SI.

„Atacul a fost comis de patru luptători ai SI înarmaţi cu mitraliere, un pistol, cuţite şi bombe incendiare”, a susţinut SI pe unul dintre conturile sale Telegram.

SI a mai adăugat că atacul a survenit „în contextul războiului furibând” dintre grupare şi „ţările care luptă împotriva Islamului”.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ce spune Vladimir Putin despre atacatori

Preşedintele rus Vladimir Putin a dat asigurări că „toţi cei patru autori” ai atacului comis vineri seara la periferia Moscovei au fost arestaţi în timp ce „se îndreptau spre Ucraina”.

„Se îndreptau spre Ucraina unde, conform datelor preliminare (ale anchetatorilor), le fusese pregătită o fereastră pentru a trece graniţa”, a afirmat Putin, dând asigurări că „cei care se află în spatele acestor terorişti vor fi pedepsiţi” şi că „nu vor avea un destin de invidiat”.

Cei patru presupuşi autori ai atacului au fost arestaţi în regiunea Briansk, care se învecinează cu Ucraina şi Belarus. FSB a afirmat că suspecţii aveau „contacte corespunzătoare de partea ucraineană” şi intenţionau să fugă în Ucraina.

Autorităţile ruse nu au oferit nicio dovadă a acestor presupuse legături, a căror natură nu a fost specificată.

Kievul respinge acuzaţiile Rusiei că ar avea vreo legătură cu gruparea jihadistă

Reamintim faptul că bărbaţii au luat cu asalt sala de concerte Crocus City Hall cu puţin timp înainte de începerea unui concert în suburbia Krasnogorsk a Moscovei şi au deschis focul asupra mulţimii, a declarat Procuratura Generală a Rusiei.

„Ne-am aşteptat ca versiunea oficialilor ruşi să fie pista ucraineană. Declaraţiile serviciilor speciale ruse cu privire la Ucraina sunt absolut de neconceput şi absurde. Ucraina nu are nicio legătură cu incidentul”, a scris consilierul prezidenţial ucrainean Mihailo Podoliak.