Pacat ca in 1990 s-a aflat in redactia fostei "Scinteia" si nu in Piata Universitatii!

Am scris ieri despre „Mineriada mea”, rememorand cele mai dure secvente la care am fost martor, ca student, pe 14 iunie 1990, in Piata Universitatii. Si cu asta credeam ca, gata, am pus punct. Dar un comentariu din „Gandul” m-a pus pe ganduri. Asa s-a nascut „Mineriada lui CTP”.

Pe cei care vor sange ii avertizez din start: acest text nu este un atac la Cristian Tudor Popescu.  E doar rezultatul unei constatari triste: un om cu o inteligenta ascutita, precum presedintele Clubului Roman de Presa, este incapabil sa-si recunoasca un moment jenant din viata.

Ieri, cand s-au implinit 17 ani de la cea mai mare barbarie a sfarsitului de secol si de mileniu, m-as fi asteptat ca domnul Popescu, din decenta, sa nu scrie nimic despre 13-15 iunie 1990.

Nu am indraznit sa sper mai mult. De exemplu, ca va iesi cu un mesaj public asteptat de 17 ani, in care sa deplanga atat vremurile de atunci, cat si prestatia ziarului la care lucra, „Adevarul”, si lasitatea sa personala la inceputurile carierei de jurnalist.

Ce a ales sa faca distinsul domn Popescu? A atins, tangential, ororile mineriadei orchestrate de Ion Iliescu, a expediat in patru cuvinte „manipularea hidoasa din „Adevarul”„, dar nu a simtit nevoia sa se descarce de apasarea acelor zile in care a fost complicele „hidoseniilor” gestionate de Darie Novaceanu, Sergiu Andon si ceilalti politruci de la fosta „Scinteia”.

Chiar si aceasta omisiune ar fi putut fi trecuta cu vederea. Dar Cristian Tudor Popescu, probabil dintr-un impuls greu de stapanit, a tinut sa mai dea cateva bate morale pe spinarea „golanilor” de atunci.

Aflam, de exemplu, ca relatarile despre ceea ce s-a intamplat in „Zona libera de neocomunism” sunt mai degraba „mituri”, nu adevaruri. Si ca, astfel, „dupa 17 ani, Piata Universitatii (...) s-a transformat intr-un soi de Tien an Men al Romaniei, cu „ilegalistii” si activistii ei, gata sa sfartece pe oricine nu e de aceeasi parere”.

Ei bine, ca un participant la manifestatia-maraton din Piata Universitatii, il asigur pe domnul Popescu ca putea trece linistit pe la „Kilometrul zero al democratiei”. Nu se simtea acolo nici prezenta „ilegalistilor”, nici cea a activistilor.

Erau doar oameni dornici sa respire libertate si, mai ales, cetateni care nu acceptau „democratia originala” a „despotului luminat” Ion Iliescu. Ca oamenii aceia au intuit corect ruinarea tarii de catre Ion Iliescu si banda sa de hoti, nu mai incape indoiala. Iar spiritul acela curat, justitiar a ramas intact pana astazi.

Imi pare rau sa aflu ca domnul Popescu s-a temut, si se teme, de spiritul Pietei Universitatii. Se insala amarnic: nu vrea nimeni sa-l „sfartece”, dupa cum nu l-ar fi „sfartecat” nici daca venea acolo, chiar daca nu era „de aceeasi parere”.De altfel, in cele 52 de zile ale protestului n-a avut parte nimeni de o asemenea razbunare apocaliptica.

Si - il asigur pe distinsul confrate - au fost destule provocari din partea „oamenilor muncii” instigati de FSN-ul lui Ion Iliescu, in aplauzele ziarului „Adevarul”.

Cred ca destinul i-a jucat o farsa domnului CTP: acestui condeier taios i-ar fi stat mai bine in Piata, alaturi de „golani”, decat intr-o redactie ticsita de politruci. Acum n-ar mai privi chioras spre Piata Universitatii!

Cititi si: Planul de la Scrovistea