Editura Evenimentul si Capital

Haos pe Aeroport! Zeci de zboruri au fost anulate. Breaking news

Haos pe Aeroport! rn
Autor: | | 0 Comentarii | 1599 Vizualizari

Vineri, piloţii companiei aeriene SAS din Norvegia, Suedia şi Danemarca au intrat în grevă după ce discuţiile cu conducerea companiei au eşuat, ceea ce a determinat SAS să anuleze aproximativ 70% din zborurile sale, transmite Reuters.

O grevă în cele trei ţări scandinave ar putea afecta aproximativ 170.000 de pasageri în cursul acestui weekend, a avertizat SAS. Compania şi-a exprimat însă speranţa că negocierile vor fi reluate şi se va ajunge la un acord cât mai rapid posibil.

„Ca urmare a grevei, zborurile pe rutele interne, europene şi pe distanţe lungi au fost anulate iar mii de călători vor fi afectaţi” a informat SAS într-un comunicat de presă. Greva nu afectează zborurile operate de companiile partenere ale SAS, care reprezintă aproximativ 30% din totalul plecărilor, a adăugat SAS.

Luna aceasta sindicatele au cerut celor 1.500 de piloţi ai SAS din Norvegia, Suedia şi Danemarca să intre în grevă începând de vineri 26 aprilie, dacă nu se va ajunge la un acord cu privire la salarii şi alte aspecte.

„SAS este pregătit să continue să negocieze dar dacă solicitările piloţilor ar fi îndeplinite acest lucru ar avea consecinţe negative pentru companie”, a apreciat transportatorul aerian.

„Poziţiile celor două părţi sunt mult prea îndepărtate şi nu există motive să credem că se va ajunge la un compromise” se arată însă într-un comunicat al biroului mediatorului naţional din Norvegia.

CTP il face PRAF pe Gica Hagi! Cel mai dur ATAC la Rege! Ce l-a scos din minti pe jurnalist

Pagina 1 din 1





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Internaţional

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI