Grevă a unor muncitori români în Cipru. "Suntem trataţi ca sclavii"

Grevă a unor muncitori români în Cipru. "Suntem trataţi ca sclavii"

Mai mulţi români plecaţi să muncească în Cipru au intrat în grevă de o săptămână din cauză că sunt trataţi precum sclavii de către angajator. Ei susţin că autorităţille române din Nicosia nu le-au acordat niciun fel de ajutor.

Muncitorii români angajaţi la compania G.A.P Vassilopoulos Express Logistics Ltd. au intrat în grevă de o săptămână şi acuză compania de discriminare şi rasism şi de faptul că i-a obligat să lucreze minimum 11 ore în fiecare zi. Totul a început, povesteşte Vasile Voinea (de teamă, românul a ales să folosească un nume fictiv – n.r.) în momentul în care managerul companiei, George Gallus, le-a spus românilor: "Voi sunteţi sclavi veniţi din România şi trebuie să acceptaţi orice conditie impusă de noi". Dintre cei 20 de protestatari, 19 sunt români, iar unul este bulgar. Ei sunt angajaţi ca şoferi profesionişti, încărcători - descărcători şi supervizori la logistică. "Noi am muncit şi 16 ore pe zi"

Unii dintre muncitorii români şi-au luat familiile cu ei în Cipru, iar patru au copii cu vârste foarte mici. "Eu sunt mai nou angajat în companie, în general avem între trei luni şi doi ani vechime. În mod normal, salariul minim pentru un şofer profenionist, cum suntem noi, este de 1.350 de euro pe lună, la un program de muncă de opt ore zilnic. Legea europeană spune că poţi să munceşti maxim 45 de ore pe săptămână. Noi am muncit şi 16 ore pe zi. Putem proba că de când am venit aici am fost obligaţi să lucrăm între 12-16 ore pe zi. Practic am muncit, lunar, între 250 şi 290 de ore, în loc de maxim 173 cât prevede legea. Ca atare, joi (7 aprilie – n.r.), am decis să intrăm în grevă", ne-a declarat Voinea. Toţi cei 20 muncitori au "cartea galbenă", care le dă drept de muncă şi rezidenţă pe teritoriul Ciprului.

„Nu ne bagă nimeni în seamă"

De la demararea protestului, reprezentanţii companiei au avut o singură reacţie: i-a pus pe muncitori să decidă pe loc dacă acceptă să lucreze pe salarii micşorate. "Am avut un minut la dispoziţie să ne hotărâm dacă vrem să muncim pe 1050 de euro impozabili, adică 850-900 de euro în mână, la un program de minim 55 – 60 de ore pe săptămână. Asta e sclavie. Bătaie de joc la adresa tuturor oamenilor, români, bulgari sau ciprioţi", a mai povestit şoferul român. Muncitorii spun că au sperat că vor primi ajutor de la autorităţile româneşti de la Nicosia, dar că, deşi ambasada României din Nicosia a aflat despre această situaţie de vineri, nu a avut nicio reacţie. "Ambasada a primit înştiinţare oficială despre probleme şi grevă, de la conducerea sindicatului S.E.K. (sindicatul transportatorilor din Cipru – n.r.), la care muncitorii români sunt afiliaţi. Nu ne bagă nimeni în seamă", a mai povestit românul. Singurul care s-a interesat telefonic de soarta românilor a fost consulul Valentin Muntean. "Ne-a sunat zilnic să ne întrebe cum suntem şi să ne îmbărbăteze, spunând că avem toate atuurile să ne cerem un drept legal. Însă fără autoritatea ambasadei, el, ca şi consul, nu poate face nimic", conchide Vasile Voinea.

Ne puteți urmări și pe Google News