Grecii masează trupe la granița cu Turcia pentru a opri valul de imigranți!

Grecii masează trupe la granița cu Turcia pentru a opri valul de imigranți!

Surse din rândul forțelor armate i-au informat pe jurnaliștii greci că mai multe grupiri de refugiați și-au instalat taberele în apropierea punctelor pe unde se poate trece răul. Aceste grupuri sunt atent monitorizate de soldații greci, iar zona este patrulată de elicopterele armatei.

Situația de la granița terestră nu este, însă, singurul motiv de îngrijorare pentru autoritățile de la Atena. Potrivit presei turcești, alte sute de imigranți și refugiați s-au adunat și pe coasta turcească, în apropiere de Smyrna, așteptând prilejul de a traversa Marea Egee spre insulele grecești.

"Turcia nu poate suporta presiunea noilor refugiați, spunem acum că Turcia este la capacitate maximă", a declarat în cursul zilei Omer Celik, purtătorul de cuvânt al partidului președintelui Erdogan. Într-un interviu acordat CNNTurk, Celik a explicat că politica Turciei în ceea ce-i privește pe refugiați rămâne „aceeași”,  dar țara sa nu mai este în situația de a reține refugiații, pe fondul creșterii numărului oamenilor care fug din Siria în aceste zile.

Evident, decizia turcilor de a lăsa imigranții și refugiații să plece spre Europa  contravine acordului convenit în 2016 între Turcia și Uniunea Europeană. Potrivit analiștilor citați de presa greacă, însă, această decizie va exercita o mare presiune asupra țărilor UE. Mai precis, UE va fi silită să facă eforturi mari să oprească ofensiva siriano-rusă din regiunea Idlib, dacă vrea să-l convingă pe Erdogan să oprească asaltul asupra Greciei.

Ne puteți urmări și pe Google News