În partida de poker în care premierul grec joacă totul, referendumul ar putea să scoată la iveală fragilitatea majorității pe care se sprijină.

„Grecia, țara în care s-a născut democrația, trebuie să dea un mesaj răsunător către lume!”

În această declarație făcută la miezul nopții de vineri spre sâmbătă, la câteva minuite după ce își anunțase colegii europeni uluiți că va face apel la poporul grec, în loc să accepte pretențiile creditorilor, Alexis Tsipras a confirmat lucrul de care experții se temeau de mult: premierul grec, campion la răzgândiri, nu are în nici un fel de gând să accepte un compromis pentru a evita falimentul țării sale, scrie Le Point.

Sau, cel puțin nu (mai) are mijloacele politice de a impune compromisul unei majorități care, deși i-a permis să ajungă la putere, este mai divizată, mai ideologizată și mai neîncrezătoare la adresa Europei decât se credea inițial.

Așadar, Tsipras s-a jucat cu răbdarea oficialilor europeni, cu ideea că Europa nu își va asuma riscul de a exclude o națiune care este leagănul civilizației sale. Acesta este de altfel argumentul care i-a permis Greciei pe 28 mai 1978 să intre în Uniune, deși era departe de a îndeplini criteriile necesare admiterii.

Astăzi, aceeași țară care a ascuns sistematic datele sale contabile timp de treizeci de ani anunță că legitimitatea născută din ultimele alegeri îi permite nu doar să refuze reformele și regulile de bună gestiune care îi sunt cerute, dar și să impună Europei propriile reguli.

Nebuloasa politică

În realitate, Alexis Tsipras, care nu a încetat să denunțe „ultimatumul șantajist pe care vor să-l impună creditorii Greciei”, are mult mai puțină libertate de mișcare în Parlamentul de la Atena decât în Consiliul European.

Syriza, formațiunea care a câștigat alegerile, este un fel de nebuloasă formată din 19 partide de stânga și extremă stânga: troțkiști, maoiști, staliniști, feminiști, ecologiști și, ei bine, câțiva socialiști.

Tsipras este el însuși un fost comunist care s-a despărțit de partidul lui pentru că l-a considerat prea dogmatic. Însă a trebuit să accepte în coaliția „platforma de stânga” a lui Panagiotis Lafazanis, de 63 de ani, pe care l-a numit ministru al Reconstrucției, Mediului și Energiei. Acest matematician, a cărui formațiune deține 30% din comitetul central al Syriza, este un partizan al revenirii Greciei la drahmă, exemplificând cu Marea Britanie, care a rămas la lira sterlină și nu îi merge rău.

Tsipras se mai sprijină și pe Nikos Kotsias, 64 de ani, profesor de științe politice și ministru de Externe. Un diplomat care nu este adeptul diplomației, de vreme ce crede că societatea trebuie schimbată prin violență. Kotsias îl împinge pe Tsipras să se apropie de Putin și să întoarcă spatele Europei.

Din anturajul lui Tsipras nu trebuie uitat nici ministrul de Interne Nikos Voutsis, de 64 de ani. Fost sidicalist, el l-a împins pe premierul grec să reangajeze mii de funcționari care fuseseră concediați de guvernul precedent, care a aplicat măsurile de austeritate cerute de Bruxelles. Evident că noul plan european nu este pe placul său.

„Lovitura de bici”

În fine, Tsipras trebuie să țină cont de radicalizarea unora dintre apropiații săi, precum vivacele ministru al Finanțelor, Yanis Varufakis, căruia partenerii europeni au putut să-i admire puțina înclinație spre compromis.

Acesta a comentat anunțul referendumului astfel:

„Democrația din Europa merita o lovitură de bici. I-am dat-o.”

Tsipras a făcut deja apel la greci să spună NU la referendum măsurilor de austeritate cerute de creditorii internaționali.

De altfel, de la venirea sa la putere, premierul grec a părut întotdeauna dispus să sacrifice legăturile sale cu Europa, doar pentru a păstra unitatea fragilei sale majorități. Și chiar unitatea familiei sale, de vreme ce i-a mărturisit lui Hollande că nevasta lui l-a amenințat că îl părăsește dacă cedează în fața europenilor.