OBICEI. În weekend sau oricând au o zi liberă, românii se întrec în fripturi şi în mici, la iarbă verde.

Orice s-ar spune, fiecare român care a gătit măcar o dată la grătar are cel puţin un secret despre mici sau despre fleica de carne prăjită deasupra cărbunelui încins. Grătarul naşte dezbateri aprinse între politicienii care încearcă să afume electoratul, bucătarii care îşi dispută supremaţia asupra lui, prietenii care îl sting cu bere şi unii vecini de bloc care încă se mai ceartă dacă îi stă mai bine în faţa scării sau la iarbă verde. Despre mici, unii spun că au apărut pentru prima dată în Balcani, în Serbia şi apoi au fost preluaţi de turci, greci şi de bucătăria românească.

Alţii sunt de altă părere şi susţin, cu tărie, că primul mic a fost prăjit pe un grătar românesc, pe la 1900, la o cârciumă de pe Lipscani. Povestea spune că la cârciuma „Leul şi Cârnatul” se prăjeau cârnaţi la grătar, iar într-o zi bucătarul a rămas fără maţe şi carne tocată. Pentru că avea foarte mulţi clienţi, a amestecat şi carne de oaie, a făcut rulori, le-a prăjit pe grătar şi astfel s-a descoperit micul. Micul cere specializare în străinătate

Între timp, o parte dintre cârciumari s-au specializat şi au început să respecte cu sfinţenie toate regulile pe care trebuie să le respecte micii de când ies din maşina de tocat şi până ajung cu scobitoarea înfiptă pe farfurie, lângă muştar. Doar ca să mai desluşească din tainele grătarelor, Ion Oiţă, patronul restaurantului bucureştean „La Cocoşatu’”, a mers până în Germania, la specializare.

„La mici trebuie mare atenţie la respectarea reţetei cu stricteţe”, spune patronul Ion Oiţă. Pe lângă reţetă, în opinia sa, secretul micilor stă şi în cărbuni, mangalul românesc fiind de departe cel mai indicat. Inventatorii fripturii

Despre friptură pe grătar sau „barbeque”, se vorbeşte că îşi are rădăcinile în India, acolo unde „barbacoa” reprezintă o metodă de gătit pe cărbuni. Francezii revendică şi ei friptura la grătar şi sunt siguri că vine de la expresia „barbe a queue”, care se referă la o modalitate de a prepara o friptură de porc deasupra cărbunilor încinşi. Până la urmă, orice ar zice istoria gastronomiei, profesioniştii mâncărurilor pe grătar sunt tot în România. Încetul cu încetul, grătarul devine moştenire de familie, iar de la o generaţie la alta reţetele devin din ce în ce mai sofisticate.

BIG KENNEDY PE GAZ  CLASIC PE CĂRBUNI  DE GRĂDINĂ PE CĂRBUNI GRĂTARUL DE UNICĂ FOLOSINŢĂ Nu trebuie decât un chibrit, carnea pentru friptură şi micii

Atunci când vine vorba de grătar, Nicu Enulescu se gândeşte la bani, sănătate şi ecologie. De aproape trei ani, firma pe care o conduce distribuie în ţară grătare de unică folosinţă. Deocamdată nu e destul de popularizat, însă administratorul Enulescu speră ca produsul său să aibă tot mai mulţi clienţi. „Direct de la depozit costă în jur de 5 lei. Sunt foarte igienice şi spun acest lucru, gândindu-mă la faptul că, de cele mai multe ori, tradiţionalul grătar nu e curăţat după ce e folosit.

În plus, protejează mediul, dispar acele grămezi de cărbuni, pur şi simplu se strânge şi se aruncă la gunoi fără să lase nicio urmă”. Pachetul grătarului de unică folosinţă cuprinde o tăviţă de aluminiu, suporţi, cărbuni şi o hârtie specială care ajută la aprinderea focului şi „nu mai ai nevoie decât de un chibrit”. După un sfert de oră, când cărbunele s-a încins bine, se pune un rând de carne, iar apoi mai merge lejer şi o rundă de mici.

Cei care vor să facă o investiţie mai consistentă pot opta pentru grătarul premiun, pe gaz. La un preţ de 4.550 de lei se poate cumpăra un grătar nemţesc, dotat, printre altele, cu trei arzătoare, aprindere piezo-electronică şi termometru.