Granițele Ungariei, luate cu asalt. Peste 15.000 de persoane care au încercat să intre ilegal în țara vecină au fost arestate.
Granițele Ungariei, luate cu asalt. Autorităţile de la Budapesta au anunțat că, de la începutul acestui an, au reţinut peste 15.300 de migranţi ilegali la graniţele Ungariei. Anunțul a fost făcut de consilierul premierului ungar pentru securitate internă, citat de MTI, preluată de Agerpres.
Totodată, autoritățile ungare au lansat urmăriri împotriva a 174 de indivizi pentru trafic de persoane, a mai declarat, vineri seara, Gyorgy Bakondi, pe postul public de ştiri M1.
Granițele Ungariei, luate cu asalt de migranți
Majoritatea arestărilor menţionate de oficialul de la Budapesta au avut loc la graniţa dintre Serbia şi Ungaria.
Gyorgy Bakondi a precizat că guvernul ungar s-a „obişnuit” cu decizii ale instituţiilor Uniunii Europene care nu sunt în acord cu legislaţia ungară şi cu responsabilităţile guvernului ungar de a menţine securitatea ţării.
Acesta a amintit că executivul european a luat măsuri împotriva Ungariei în legătură cu pachetul de legi din 2018, care vizează sancţionarea celor care acordă asistenţă migranţilor ilegali. El a dat asigurări că Ungaria este pregătită să dezbată această problemă şi să-şi susţină poziţia.
Războiul cu UE
Joi, avocatul general al Curţii de Justiţie a UE Anastasios Rantos a considerat, într-o opinie fără caracter constrângător, că plasarea sub incidenţă penală a activităţilor de „organizare şi promovare a migraţiei ilegale”, aşa cum prevede pachetul de legi cunoscut ca „Stop Soros”, este contrară legislaţiei comunitare, ce garantează asistenţa pentru cei care solicită protecţie internaţională.
Joi, ministrul Justiţiei, Judit Varga, a anunţat că Ungaria va face toate eforturile pentru a împiedica crearea de coridoare internaţionale ale migraţiei. Remarcile sale reprezintă o reacţie la opinia avocatului general al CJUE cu privire la legislaţia ungară privind migraţia.
„Este clar că, indiferent cât de cooperant este Guvernul Ungariei, pentru elitele de la Bruxelles e mai uşor să iniţieze proceduri împotriva Ungariei, ascunzându-se după vechile mantre şi cuvinte magice”, a scris Judit Varga pe Facebook.