Încântătoarea gânditoare franceză Chantal Delson îi aduce lui Roger Scruton un omagiu în Valeurs Actuelles, pe care l-am tradus pentru cititorii Evenimentului zilei. Titlul și intertitlurile îmi aparțin.

La fel ca majoritatea conservatorilor de astăzi, Roger Scruton a trebuit să se elibereze de stânga progresistă pentru a-și forma propria gândire. În a doua jumătate a secolului XX, în Occident, tot ce gândește este marxizant.

Tatăl său, John Scruton, era un sindicalist de stânga, și, realizând unele incoerențe, Roger a început să reflecteze: marxiștii nu erau internaționaliști decât de fațadă, în realitate erau mai întâi „oameni de aici”, oameni de-ai casei, de-ai vetrei, de-ai țării. Azi, ai zice niște „somewhere”.

Mai târziu, Roger a mers să îngroașe rândurile șaișoptiștilor parizieni. Cu această ocazie, i-a găsit odioși, atât de puțin veridici, atât de plini de ei și vicioși. Pe scurt, puțin credibili.

Era mai mult un rol, pompos și arogant, decât o situație reală existențială.

Asistând la aceste spectacole dezonorante, a apărut gândirea unui conservator. Pentru că singurul lucru care îl interesa era adevărul lucrurilor.

Viața socială nu este o piesă de teatru unde oamenii să-și prezinte utopiile cu morgă.

Prima caracteristică a unui conservator este că e implantat în realitate și, deși nutrește multe speranțe, nu o scapă din ochi.

Apartenența și căminul

De aici, una din trăsăturile esențiale ale conservatorului: smerenia. El resimte fizic dependența. Este mai întâi om al unui loc și al unui cămin, și abia apoi al unei țări.

Chesiunea căminului este esențială pentru Roger Scruton, asupra căreia revine neîncetat. Aceasta vrea să spună că, deși suntem ființe autonome, ne formăm prin intermediul comunităților care, întreținute prin iubire mai degrabă decât prin contract, ne permit să creștem.

Roger este personalist și de aceea recuză constant liberalismul contemporan, care nu mai este liberalismul dintâi, încă înrădăcinat în virtuțile clasice, ci un anarhism al indivizilor suverani: „Nu există societate”, spune Thatcher.

Viața lui Roger s-a scurs în acel moment istoric în care gândirea marxistă dominantă, chiar monopolistă, a provocat pagubele. Și în momentul în care liberalism/libertarismul a înlocuit apoi marxismul ca gândire dominantă.

Procesul care a dus de la primul curent la al doilea este de înțeles: marxismul distrugând toate moralele precedente, când dezamăgește ne găsim pe un teren pârjolit – un comunist dezamăgit devine un oligarh, un bandit, ceea ce e cam același lucru.

Cele două curente, liberal și socialist, au numeroase rădăcini comune. În secolul XIX, și unul și celălalt doreau eliminarea Statului. Individualismul este cuvântul lor de ordine.

Gândirea conservatoare, căreia Roger i-a fost unul dintre inspiratorii contemporani, recuză individualismul. „Nici un om nu este o insulă, întreagă prin ea însăși” (John Donne, Meditația XVII).

Utopia marxismului și realitatea conservatorului

Individul-insulă al liberal/libertarismului și al marxismului este o utopie, o figură a dorinței himerice și barbare.

Dimpotrivă, conservatorul este cel care acceptă această lume și care o iubește, inclusiv pentru imperfecțiunea sa, chiar dacă ameliorând-o cu prudență și modestie.

Altădată, l-am comparat cu un grădinar, care este contrarul demiurgului. Acesta din urmă vrea să înlocuiască această lume rea cu alta. În timp ce grădinarul, departe de a crea ex nihilo, se identifică cu lumea și o ajută să se dezvolte.

Grădinarul contemplă, admiră și ameliorează. Demiurgul distruge pentru a reface plecând de la nimic.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE