Gorghiu: Nu exclud discuţii cu Monica Macovei sau Nicuşor Dan. Va fi cea mai MIZERABILĂ campanie

Gorghiu: Nu exclud discuţii cu Monica Macovei sau Nicuşor Dan. Va fi cea mai MIZERABILĂ campanie

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a afirmat, azi, că, în prezent, nu există niciun fel de acuzaţie la adresa candidatului liberalilor la Primăria Capitalei, Ludovic Orban, punctând că PSD duce o campanie "mizerabilă".

"Dl Ponta cred că spune despre trei sferturi din România că este hoaţă din pricina fricii umbrei domniei sale. În acest moment, nu există niciun fel de acuzaţie la adresa lui Ludovic Orban, dacă ar fi existat un capăt de aţă lucrul acesta ar fi fost speculat de PSD de o mie de ori", a spus Gorghiu, la Adevărul Live.

Campania pentru alegerile locale va fi, potrivit liderului PNL, cea mai "mizerabilă" de după prezidenţiale. "Va fi o campanie care, din păcate, nu va fi pe proiecte de substanţă, ci de atacare a candidaţilor. Este singura reţetă pe care PSD o ştie. Aleg de fiecare dată un mod de campanie agresiv, mizerabil, cu atacuri la persoană, care s-a dovedit a fi o carte pe care PSD pierde", a susţinut Gorghiu.

Ea a arătat că o mare parte a proiectului lui Cristian Buşoi pentru Capitală va fi preluat de Ludovic Orban.

Gorghiu a precizat că i-a propus lui Buşoi să-şi asume candidatura la Primăria sectorului 1, însă acesta a refuzat. "I-am propus candidatura la unul din sectoare, mi-ar fi plăcut să-şi asume candidatura la Primăria sectorului 1, însă a refuzat. Sunt absolut convinsă că ar fi câştigat", a adăugat liderul PNL.

În opinia acesteia, Gabriela Firea şi Şerban Nicolae ar fi candidaţi buni din partea PSD pentru Primăria Capitalei.

"Doamna Firea este un candidat bun, la care noi ne uităm cu foarte multă atenţie. Există un Şerban Nicolae care ar fi un candidat bun, în sensul în care merită toată atenţia noastră. Este un candidat care are emblema PSD pe el. (...) Dl Tăriceanu este la fel de PSD-ist precum Gabriela Firea şi Şerban Nicolae", a spus Alina Gorghiu.

Aceasta a afirmat că există deschidere pentru discuţii în vederea unor alianţe la locale cu M10, Partidul ''200 pentru Bucureşti'' şi cu Uniunea Salvaţi Bucureştiul a lui Nicuşor Dan.

"Nu am discutat nimic. Nici nu avem candidaţii desemnaţi. Se pot face discuţii. Cred că cel mai sănătos este să nu se poarte în public. Deschiderea mea există, o voi concretiza într-un viitor apropiat, după ce voi discuta cu colegii mei din conducere. Rămâne de văzut ce deschidere găsim în partea cealaltă, dacă putem face o construcţie în viitor sau nu", a arătat copreşedintele liberalilor.