Editura Evenimentul si Capital

Globalizarea hoţiei în România - Jurnalul unui personaj controversat

Autor: | | 0 Comentarii | 345 Vizualizari

Astăzi, 16 aprilie, la ora 18.30, la Hotel Novotel, va avea loc lansarea volumului Jurnalul unui personaj controversat - rememorări provocate de Vartan Arachelian, realizat pe baza unor ample interviuri cu scriitorul și dramaturgul Dinu Săraru

La eveniment vor lua cuvântul academician Ilie Bădescu, profesor universitar Valeriu Râpeanu, general locotenent Olimpiodor Antonescu, președintele Fundației Niște țărani, Ovidiu Enculescu, directorul Editurii RAO, jurnalistul și scriitorul Vartan Arachelian. Evenimentul, urmat de o sesiune de autografe cu maestrul Dinu Săraru, va fi moderat de jurnalistul Adrian Ursu.

Jurnalul unui personaj controversat

DINU SĂRARU

Cartea aceasta e de un tip deosebit, e o lungă suită de convorbiri cu afirmaţii deseori tulburătoare despre natura complexă, contradictorie, versatilă a relaţiilor interpersonale, realitate umană care s-a impus de-a lungul a peste jumătate de secol (...) Ce vreau şi cred că pot să apăr aici şi acum sunt oamenii cărora le suntem datori că ne-au fost şi încă ne sunt contemporani, oameni graţie cărora trecerea noastră nu a fost întotdeauna silnică sau plictisitoare... Dinu Săraru e un astfel de creator, dotat nu numai cu un excepţional har literar, care ne surprinde cu fiecare carte semnată, sau un excelent manager de teatru, ci şi o personalitate incitantă, incomodă multora, chiar sieşi, sau familiei, dar, mai ales, mediocrităţilor (...).“

Vartan Arachelian

APRECIERI CRITICE: Dinu Săraru se prezintă pe scena istoriei ca un protagonist. În multe situații a fost Protagonistul, temperând corul, plasându-i unde se cuvenea pe ceilalți actori, atent la direcția impecabilă, dar mai ales la mesaj, pentru că stăpânul său a fost – mai mult chiar decât muzele inspiratoare – publicul. Numai că publicul lui Dinu Săraru a fost și este poporul român, iar clipa sa se confundă cu veșnicia.” Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române

Teatrul Mic era exact ca Dinu Săraru atunci şi aşa cum e el de când se ştie. Un teatru ambiţios, care nu voia să fie niciodată pe locul al doilea.“ D.R. Popescu

DESPRE AUTOR: DINU SĂRARU este cunoscut în ipostaza de romancier, director și critic de teatru. A condus Teatrul Mic și Teatrul Foarte Mic, pe care l-a și înființat. De asemenea, a condus Teatrul Național „I.L. Caragiale“ din București. După romanele lui Dinu Săraru au fost realizate scenarii radiofonice, filme și piese de teatru.

Fragment

Când a venit colectivizarea, valul colectivizării, deşi la Slătioara, în satul Olari, unde e zonă de munte, nu s-a făcut colectivizarea, au intrat în panică toţi. Năiță avea şase copii şi cumpărase pământ pentru ei. Atunci l-a apucat această disperare, disperare care este pornirea românului, şi pe şase bucăţi de pământ a început câte o temelie de casă, căci aşa era rânduiala, aşa ştiau ei că e, şi anume că acolo unde puneai temelie, nu-ţi lua pământul la colectivizare. Aşa a început demenţa! Şi-a chinuit nevasta şi copii; o fugăreală, un cros dement, temelie după temelie, să se repeadă în luncă şi de acolo la altă sfoară de pământ, ca să pună altă temelie, să apuce unde avea curelele de pământ să sape o temelie, cum-necum. Într-adevăr, a înşirat şase temelii de casă, şi nu mai venea odată colectivizarea ca să nu apuce să se surpe temeliile astea! El era disperat că se dărâma temelia, fiindcă bani să ridice casele nu avea, dar era împăcat că dacă ar veni colectivizarea el ar scăpa de colectivizare!

Ei bine, această poveste m-a urmărit şi pe mine, tot timpul. Tot lui – pentru nu ştiu ce încurcătură – i-au făcut un proces şi trebuia să se judece la Horezu. A pus toţi copiii în car, cu nevastă cu tot, şi i-a dus la judecătorie, la Horezu. I-a spus judecătorului că, domnule, ce se hotărăşte nu contează, el se supune, e disciplinat, dar nevasta şi copiii îi lasă judecătorului, să facă ce o şti cu ei, până se întoarce el de unde îl trimit, dar ăştia mor de foame şi atunci el îi lasă judecătorului...

V.A.: Şi care era infracţiunea pe care o comisese?

D.S.: Tăiase lemne din pădure. Fapt obişnuit. Tăiase din pădurea care fusese a lui, dar acum era a statului. Vă daţi seama că nu l-au mai condamnat! Locuri care erau ale lui, dar acum erau ale statului... Domnule, ei nu considerau că furau din pădurea statului! El tăiase lemnele de la el din pădure... Din această confuzie între proprietatea statului şi proprietatea personală s-a iscat o tragică epopee, al cărei epilog îl trăiesc ei şi astăzi! Pe de altă parte însă, e bine să ne amintim că din această confuzie – dintre proprietatea individuală, devenită proprietate de stat, şi proprietatea de stat ca atare –, s-a născut şi liniştea cu care s-a generalizat orice problem din socialism, pentru ca furtul din avutul obştesc să nu fie un păcat, fireşte, din punctul de vedere al hoţului!

Aici, lângă casa mea, în spatele căsuţei de vară în care stăm noi acum, am făcut o fântână, într-o vară, în ’80 şi ceva; erau călduri mari de tot, nişte zile toride, o vară chiar năbădăioasă, şi lucrătorii de la fântână veneau pe la patru dimineaţa, cum se crăpa bine de ziuă, ca să poată lucra, că nu puteau de căldură, şi vorbeau tare, ca şi când ar fi strigat unul la altul, şi m-au sculat şi pe mine, că erau aproape, îi auzeam. Aveau un mod de a vorbi foarte tare, parcă era unul în Măgură, iar celălalt, în Măgurice, şi m-am sculat şi eu pe la patru şi jumătate şi m-am dus la ei. „Bună dimineaţa!“ „Bună dimineaţa, domnule Dinu!“ „Ce faceţi, măi, aici?“ „Ce să facem? Ne apucarăm de fântâna asta“. Unul era jos în fântână şi încărca cu hârleţul un cazan mare de tot, ca o oală, un ceaun imens, „hârdău“ îi ziceau ei, şi era altul care stătea pe buza fântânii, cu picioarele desculţe atârnând deasupra capului ăluia care săpa la vreo patru, cinci metri jos, şi fuma un chiştoc de ţigară, şi mai era unul care stătea lângă fântână, în picioare, cu pălăria trasă pe ochi şi cocăia în picioare. Ăsta era schimbul celui de jos. Cel din fântână trebuia să încarce hârdăul şi să strige „Gata, trage!“ şi ăştia doi de sus învârteau o roată de lemn ca la fântână şi trăgeau cu lanţul hârdăul plin de pământ, îl descărcau şi pe urmă trecea celălalt jos, şi aşa mai departe. „Şi tu ce faci, mă, tu, aici?“ „Păi, ce să fac, mai cocăi şi eu – zice ăsta cu picioarele atârnate deasupra celui care săpa – că n-am dormit, sunt rupt de oase, n-am dormit absolut deloc“. „Dar unde ai fost?“ „Am fost la furat de lemne, domnule! Mi-am terminat lemnele şi m-au trimis ai mei: «Du-te mă şi tu şi fură, că toţi au furat, toţi şi-au luat partea şi tu nu te-ai dus şi acum încep ăştia să cotrobăie iar!»“ Cam o dată pe lună veneau paznicii pădurilor, pădurarii, şi controlau pădurea şi muierile îi îndemnau pe bărbaţi să se ducă să fure lemne, să nu rămână mai prejos!

V.A.: Ca pe frontieră, când trece patrula?

Mircea Badea, mesaj suburban la adresa lui Augustin Lazar: Javra dracului!

Pagina 1 din 2





Stirile zilei

Alte articole din categoria: Social

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
fanatik.ro
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
playtech.ro
unica.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI