De 11 ani ocupă aceeaşi funcţie: este Director Corporate Affairs la Compania Japan Tabacco International (JTI). Traseul profesional al Gildei Lazăr a fost însă unul spectaculos, care a inclus canto, teatru, muncă în învăţământ şi în presă.

Dorinţa de a emigra

În copilărie a fost solistă a corului din liceu şi a urmat doi ani de actorie, însă nu a urmat Conservatorul sau actoria, ci filologia. „Pe atunci, la Conservator era un singur loc la canto. La fel şi la Institutul de Teatru. Mama nu şi-ar fi putut permite să mă ţină opt ani acasă. În termeni de business, aş spune acum că am făcut o evaluare a riscului şi am luat o decizie dificilă, dar responsabilă“, spune ea. Primul său loc de muncă a fost ca profesor de limba română la o şcoală din Sâncrăieni- Sântimbru, din judeţul Harghita. Cu câţiva ani înainte de Revoluţie, în 1986, a început demersurile pentru a emigra, împreună cu familia, în RFG. „Nu vedeam altă ieşire pentru familia mea. Am amânat cât s-a putut, am vrut să termin întâi facultatea şi să fiu pe picioarele mele. Cine n-a trăit vremurile acelea nu poate să înţeleagă: frig, foame, întuneric, securitate, suspiciune, minciună, toate sub numele epocii comuniste, «de aur». Să fii tânăr şi să nu ai nici o perspectivă, să n-ai şansa de a alege, iar viitorul copiilor tăi să fie şi mai sumbru“, spune aceasta. Nu a „apucat“ însă să plece, iar Revoluţia din 1989 a „prins-o“ pe Gilda Lazăr, pe rând, în Piaţa Universităţii, pe treptele Teatrului Naţional, la Arcul de Triumf şi la Poarta Televiziunii. „Puteam muri de o mie de ori, dar nimic nu se poate compara cu gustul libertăţii, cu energia copleşitoare şi cu sentimentul împlinirii de atunci“, rememorează Lazăr.

În blugi când
au venit minerii

În 1990, spune actualul Corporate Affairs Director de la JTI, şi-a descoperit vocaţia. „Simţeam că, dacă nu scriu, explodez. Dintr-o dată, aveam atât de multe de spus, încât devenisem cu totul altă persoană: matură, hotărâtă, puternică“. Debutul său în presă a fost la „Dreptatea“, pe al cărei frontispiciu scria: „Tribuna de luptă împotriva comunismului“. Cel mai important lucru pe care l-a învăţat în presă a fost „să dau ce-i mai bun din mine, fără tăgadă. Să fac cu plăcere ceea ce fac, dacă nu pot să fac ceea ce-mi place. Să împărtăşesc, să nu trişez, să nu mint, să nu înşel. Un alt lucru important – să pun întrebări în loc să-mi dau cu presupusul“. Cel mai greu moment pe care l-a trăit în presă a fost atunci când au venit minerii şi au făcut redacţia praf. „Eram în blugi şi aveam 25 de ani. Eugen Mihăescu m-a luat şi am fugit la Tipografie, să scoatem «Dreptatea». Am fost interzişi, am scos perii după pagini, pe care le-am învelit în «Dimineaţa» şi «Azi». Le-am ascuns în sân şi am mers cu ele, pe jos, de la Casa Scânteii până la Universitate, printre şiruri de mineri cu bâte“, îşi aminteşte aceasta. A plecat însă de la „Dreptatea“ pentru că nu mai exista democraţia pe care şi-o dorea. „Mi-am dat demisia de la «Dreptatea» şi din PNŢ, în direct şi la oră de vârf, de la «Europa liberă», din München. Am făcut-o din principiu şi din solidaritate: un ziar şi un partid care se pretindeau democratice nu puteau da afară liderii de sindicat aflaţi în grevă pentru plata acordului şi a orelor de tipografie în mediu cu plumb“.
 
„Plângeam că am omorât speranţa“

Ea a renunţat la presă în momentul în care Convenţia Democrată a câştigat alegerile. „În noaptea alegerilor fusesem responsabil de număr. Pe la trei dimineaţa, m-am întâlnit în Piaţa Universităţii cu Cornel şi Monica Nistorescu. Plângeam că am omorât speranţa. Anticomunismul n-a conferit competenţa automată. S-a văzut. Noi, jurnaliştii de la «România liberă», îi pusesem acolo, contribuisem la victoria lor, iar ziarul simţea nevoia să-i protejeze măcar o vreme. Aşa a început cenzura. La început, prin omisiune. Şi-am zis atunci că, dacă trebuie să ajut, s-o fac direct. Aşa am ajuns la Externe“, îşi aminteşte Gilda Lazăr. Această experienţă, de purtător de cuvânt la MAE, o consideră „de calibru“. „Cel mai valoros a fost stagiul la Departamentul de Stat. De la Nick Burns – purtătorul de cuvânt al dnei Albright, adjunctul de azi al lui Condoleezza Rice – am învăţat atunci, într-o săptămână, cât aş fi învăţat în patru ani de facultate de comunicare“, conchide Gilda Lazăr.

CARTE DE VIZITĂ


Fost jurnalist, actual Director Corporate Affairs


>
S-a născut pe data de 24 ianuarie 1964, în Bucureşti.

>
În 1986 a absolvit Facultatea de Filologie (română-rusă), la Universitatea din Bucureşti.

>
În 1986 a fost profesor de limba şi literatura română, la Sâncrăieni-Sântimbru, Harghita.

>
În anul 1990 a devenit jurnalist la cotidianul „Dreptatea“, departamentele social şi politic, apoi la „România Liberă“, precum şi corespondent „Radio Europa Liberă“.

>
A primit în 1995 distincţia pentru cel mai bun jurnalist femeie din România.

>
În 1996 a devenit purtător de cuvânt al Ministerului Român al Afacerilor Externe şi Consilier Special al Ministrului de Stat, Ministrul Afacerilor Externe.

>
Din 1997, Gilda Lazăr este Head of Corporate Affairs & Communications în cadrul JT International (fost R.J. Reynolds Tobacco); Membru în Comitetul Executiv al JTI România.

>
Din 2005 este vicepreşedinte al „Asociaţiei Române a Profesioniştilor în Relaţii Publice“, responsabilă PR Instituţional.

>
Membru fondator al Asociaţiei „Viva Opera“, menită să sprijine promovarea Operei Naţionale, prin organizarea de evenimente, acţiuni caritabile şi de fundraising, din ianuarie 2008.
 
> Este căsătorită şi are un copil, Mihnea.

Faţa
nevăzută

Tablouri şi călătorii

> Îi place foarte mult să călătorească. „Evadez cât de des pot. Măcar o dată pe lună. Acum câţiva ani am întâlnit un cuplu de americani, în vârstă, care a văzut 104 ţări. Ne-am făcut socoteala. Ca să-i ajungem din urmă, trebuie să călătorim în patru ţări noi în fiecare an. Anul acesta am fost deja în două, Argentina şi Libia. Urmează China şi Africa de Sud“.

>
„Îmi plac lucrurile vechi, cu suflet, cu stil. Încerc să nu-mi sufoc casa cu antichităţi, deşi e greu să rezist tentaţiei. Nu mi-am umplut nici pereţii cu tablouri, deşi am un frumos început de colecţie: pictori români dintre cele două războaie“, spune aceasta.

>
Gilda Lazăr îi admiră pe Anton Uncu, Florin Gabriel Mărculescu, Titi Fortunescu, Cornel Madru. „Primii doi au fost jurnalişti de marcă, al treilea – pilot de încercă ri şi autorul unui dicţionar (nepublicat) al înţelepciunii. Ultimul, profesorul meu de muzică, este cel care m-a făcut să am încredere în mine“.

>
Îi place foarte mult Lev Tolstoi. „În ierarhia mea, el nu poate fi detronat“, spune ea.

REREA UNUI SPECIALIST

„Sunt la modă demonizarea şi
denormalizarea industriei tutunului“  Gilda Lazăr, de 11 ani Director Corporate Affairs la Compania Japan Tabacco International (JTI).

EVZ: Ce presupune postul de
Director Corporate Affairs JTI? Care sunt responsabilităţile dvs?
Gilda Lazăr: Se spune că, dacă dintr-o afacere, dai la o parte financiarul, juridicul, marketingul, resursele umane şi producţia, ceea ce rămâne e Corporate Affairs. E greu de definit exact. Domeniul acoperă aspecte multiple şi diferă de la o industrie la alta şi de la companie la companie. Pe scurt, e interfaţa firmei. Protejează afacerea şi promovează compania. Relaţionează cu guvernul, parlamentul, ministerele, agen- ţiile, autorităţile în general. Asigură comunicarea cu presa şi comunicarea internă.

Sunteţi un pionier al programelor
de responsabilitate socială corporatistă derulate în România. Cât de eficiente s-au dovedit aceste programe?
Într-adevăr, primele programe au început în 1998 şi continuă şi astăzi. Eficienţa nu se măsoară prin cei trei „R“: reputaţie, recunoaştere, recunoştinţă. Să-ţi fie bine, făcând bine, să dai înapoi comunităţii, să fii un vecin de dorit. Satisfacţia că lucrezi pentru o companie responsabilă şi respectată, căreia îi pasă, e foarte importantă.

Cum vă afectează contrabanda
şi contrafacerea cu ţigări afacerea? Ce măsuri luaţi pentru a contracara efectele negative ale acestor fenomene?
Comerţul ilicit şi criminalitatea ne afectează pe toţi: producă tori, consumatori, guvern, autorităţi. Volumele legale, pentru care se plătesc taxe, sunt afectate, consumatorii plătesc mai puţin, dar nu au garanţia calităţii, bugetul pierde bani din taxe, autorităţile se confruntă cu fenomenul. Colaborăm strâns cu Inspectoratul General de Poliţie, Vama, Poliţia de Frontieră şi ANAF, am încheiat memorandumuri pe plan local, iar de curând, JTI a semnat un Acord cu Comisia Europeană, aplicabil tuturor statelor membre. Desfăşurăm traininguri pentru recunoaşterea ţigaretelor contrafăcute, acţiuni de educaţie şi mediatizare. Am făcut chiar şi o propunere de lege, pentru clarificarea definiţ iei contrabandei şi a competenţelor celor chemaţi să aplice legea.
 
Sunteţi fumătoare?
Nu. Am încercat în vremea studenţiei, dar nu mi-a plăcut.

Industria tutunului este una dintre cele mai sensibile din lume, la ora actuală. Legile devin din ce în ce mai prohibitive. Cum vedeţi viitorul afacerilor cu tutun în România?
E un domeniu din ce în ce mai reglementat. Profesional, este o provocare continuă. În fiecare zi e ceva nou, care trebuie rezolvat. De 11 ani lucrez în acest domeniu şi încă nu m-am plictisit. Sunt la modă demonizarea şi denormalizarea industriei tutunului. Ca orice modă, sper să se schimbe.

Ce părere aveţi despre creş
terea numărului de fumători în rândul tinerilor?
Fumatul este un obicei al adulţilor bine informaţi asupra riscurilor de sănătate asociate. E de datoria noastră să informăm consumatorii cu privire la aceste riscuri. Nu vindem ţigarete minorilor. Ordonanţa prin care, în România, s-a interzis vânzarea către minori a fost rezultatul unuia dintre primele mele proiecte de colaborare cu autorităţile, în 1999.