Anunțul morții lui Gigi Mulțescu l-a șocat. A plâns minute în șir la telefon

Anunțul morții lui Gigi Mulțescu l-a șocat. A plâns minute în șir la telefon Gigi Mulțescu. Sursa foto Youtube

Gigi Mulțescu, fosta legendă din perioada de glorie a lui Dinamo București a murit la vârsta de 72 de ani. El era internat de câteva zile, cu o pneumonie severă care agravase celelalte afecțiuni.

Fostul dinamovist s-a retras din activitate din cauza problemelor de sănătate încă din 2021. Chiar și așa, moartea sa i-a luat prin surprindere pe toți iubitorii fotbalului, care l-au cunoscut.

Gigi Mulțescu regretat de colaboratori

Unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai fostului tehnician a fost preparatorul fizic Yuksel Yesilova. Împreună cu Gigi Mulțescu, a lucrat la mai multe echipe, în ultimii 20 de ani, U Cluj, Ceahlăul, Petrolul, Astra Giurgiu sau Dinamo. La aflarea veștii, Yuksel Yesilova a plâns minute în șir, fiind în stare de șoc. El a relatat că regretatul tehnician i-a fost precum un tată, iar vestea morții acestuia l-a paralizat.

„Mi-a fost ca un tată! Am mers peste tot cu el, am colaborat în atâtea locuri. Nu pot să cred că e adevărat, mi s-a rupt sufletul! Simt că nu mai am mâini și picioare. Nu pot să trec peste asta!”, a spus Yuksel Yesilova

Fostul colaborator al lui Gigi Mulțescu a spus că va veni în România, la înmormântarea acestuia. Mai mult, a dezvăluit că înainte cu o noapte de tragedie, l-a visat. Împreună erau la antrenament, ca pe vremuri.

„O să-mi iau bilet, vin în România. Vin și pe jos dacă e nevoie! Noaptea trecută l-am visat, dar l-am visat într-un mod pozitiv. Eram la antrenamente, era totul atât de frumos. Și azi dimineață am primit vestea asta! Nu cred, nu pot să accept, nu este real ce se întâmplă!”, a mai spus Yesilova.

Yuksel Yesilova

Yuksel Yesilova Sursa foto: Captura video

Fostul tehnician i-a fost precum un tată

Preparatorul fizic a mai relatat că relația sa cu Gigi Mulțescu a fost specială. Acesta l-a ajutat nu doar în plan profesional, ci și personal. Ori de câte ori a avut nevoie, fostul antrenor i-a stat alături și i-a oferit ajutorul. Chiar și după ce colaborarea lor s-a încheiat, după retragerea lui Mulțescu, cei doi au mențimut legătura.

„De câte ori întâmpinam o problemă în viață, orice, imediat mă duceam la Gigi. Ne vizitam, mergeam prin parc, vorbeam, era lângă mine”, a mărturisit Yesilova pentru GSP.ro.

Fostul colaborator a rememorat momentele în care a fost alături de tehnician. Cei doi au lucrat vreme de 20 de ani, timp în care au fost precum o familie. Acum, spune Yuksel Yesilova, moartea fostului colaborator l-a copleșit, l-a lăsat fără putere. Yesilova a fost preparator fizic în staff-ul lui Gigi Mulțescu, dar a ocupat și postul de antrenor secund.

„Toată lumea l-a lăsat, eu nu l-am lăsat niciodată. Oriunde a mers, am mers cu el, am fost singurul care nu l-a lăsat. Nu-mi vine să cred, sunt copleșit, lipsit de orice putere. Mi-aș fi dorit din suflet să-l ajut! Mi-a fost tată, mamă, frate, mi-a fost familie. 20 de ani am lucrat numai împreună, am locuit amândoi împreună peste tot, în Cluj, în Arabia Saudită, în Turcia. Mă bucur că l-am visat noaptea trecută, era totul ca în înainte, a fost un semn”, a declarat Yuksel Yesilova.

Mesajul fostului colaborator de pe Facebook

Fostul preparator fizic și antrenor secund a făcut o postare pe contul său de socializare, la aflarea morții lui Gigi Mulțescu. Yuksel Yesilova i-a adus un omagiu, având doar cuvinte de laudă pentru acesta.

„Dascălul meu, tatăl meu, fratele meu mai mare. Tu m-ai ghidat! De ce te-ai dus atât de curând? Eram o echipă. Ai fost mentorul meu, ai fost mentorul nostru. Dragă domnule profesor, îți sărut încă o dată mâinile.

Să fii binecuvântat acolo unde mergi. Vreau să mulțumesc. Asta e tot ce vreau. Dumnezeu să te odihnească în pace, om frumos”, a transmis Yuksel Yesilova, pe Facebook.

 

Ne puteți urmări și pe Google News