Gigi Becali a comentat victoria meciului CFR Cluj cu Rapid, 2-1. Acesta a declarat că are mari speranțe pentru FCSB și nu crede că vor exista probleme în câștigarea campionatului. Cu toatea astea, afaceristul va lua măsuri drastice dacă va fi dezamăgit.
Formația din Gruia are un avans de 8 puncte față de FCSB, locul 2, dar Gigi Becali este convins că echipa lui Toni Petrea are șanse mari de câștig. Meciul CFR Cluj și Rapid i-a dat de gândit.
Gigi Becali a trecut și la amenințări și a promis că va tăia finanțarea clubului dacă echipa nu va aduce performanțe impresionante.
„Am avut speranțe mari că Rapid s-o poate încurca pe CFR. A fost ghinion. Important e ce mi-am dat seama că se poate. Aseară chiar m-am convins că putem luat campionatul. Nu spun de ce. Cred că v-ați dat seama de ce. Campionatul îl vom lua pentru că suntem mai buni că CFR. Suntem mai tari și îi vom bate pe de două ori.
Vom câștiga campionatul, dar nu asta contează. Că nu așa iei bani. Contează grupele europene. Dacă nu ne calificăm într-o competiție europeană, mai tăiem. Nu prea cred că vom ajunge într-o cupă europeană. Dacă nu ne calificăm, începem numărătoarea inversă. Am fost dezamăgit de meciul nostru cu Mioveni și am oprit investiția la Academie până în vară.
Dacă nu întrăm în grupele unei competiții europene, încep să tai din jucători și din Academie. Eu nu accept să pierd banii tăi. Ce e aia să ai o activitate din care să dai banii tai? Nu mă mai interesează slava deșartă. Să dai din banii tăi e cea mai mare prostie. Pot să dea comunitățile locale sau fanii. Dar să dau eu?! Păi, sunt idiot?!”. Nu fac muncă voluntară. Nu vreau nici ca echipa să se autofinanțeze. De ce să muncesc? Muncesc gratis? Dacă nu am perspective de a face bani, activitatea asta nu mă mai interesează.
Fiecare face ce vrea în familia lui. Nu mă interesează ce zic suporterii. Ei sunt în familie cu mine, iar eu sunt stăpânul. Dacă sunt copii ascultători, bine. Dacă nu, ajung că aia din Groapă, din «Ștefan cel Mare» sau în Liga a 3-a, ca ăia de la șinele de tren. Sau ajung ca ăia din Galați sau Urziceni. Eu vreau ca Dumnezeu să-mi dea mie bani și fanilor glorie”, a declarat Gigi Becali la ProX.
Mihai Iosif a răbufnit!
Mihai Iosif a dat o serie de explicații după meciul devastator dintre CFR Cluj - Rapid. Acesta nu mai are încredere în echipa sa, iar înfrângerea a fost mai mult decât dureroasă.
„Le-am spus să joace fotbalul pe care îl știu, ceea ce au făcut la antrenamente. Supărat pentru rezultat, au fost două reprize diametral opuse. În a doua puteam fi noi cei care înscriau mai mult. Supărat pentru înfrângere, dar nu pot decât să-i felicit pentru jocul din repriza a doua. Am arătat ca o echipă mare, care ne dorim să fim pe viitor.
Probabil am pierdut play-offul, dar nu sunt supărat. Sunt oarecum dezamăgit pentru că puteam mult mai mult. Am avut primele 6 etape fără accidentări și suspendări, inclusiv eu…după au venit pe bandă rulantă aceste lucruri care oarecum ne-au dereglat sistemul”, a declarat Mihai Iosif la finalul meciului.