Gigi Becali şi cel mai mare regret al vieţii sale. Tabloidele l-au descifrat, în sfârşit!

Gigi Becali şi cel mai mare regret al vieţii sale. Tabloidele l-au descifrat, în sfârşit!

Moartea Arhiepiscopului Pimen al Sucevei și Rădăuților i-a retrezit amintiri emoţionante latifundiarului Gigi Becali.

Într-o intervenţie prin telefon la România TV, patronul echipei de fotbal FCSB a povestit cum au decurs întâlnirile cu alte figuri marcante din rândul Bisericii Ortodoxe Române (BOR).

„Când au fost inundațiile în Bucovina îmi aduc aminte că stăteam la masă cu ÎPS și i-am spus că îl susțin și financiar în tot ceea de dorește să facă.

Îmi aduc aminte că a luat o hârtie și a scris un 1! Mi-a dat hârtia și mi-a zis: «Acum dvs. puneți zerourile ca să știu cât am dreptul să cheltui.»

I-am dat hârtia înapoi și i-am scris pe ea: «Câte zerouri vreți Înalt Prea Sfinția Voastră să puneți! Eu vă voi da cât puteți să cheltuiți dvs.!»

Apoi a făcut Spitalul de la Dolhasca, un cămin de bătrâni, a făcut 40-50 de case la Arbore când au fost inundațiile și alte fapte de caritate.

Aveam o legătură prietenească. Eram prieteni buni (...) Acești oameni nu se tem de moarte. Nu au cum să se teamă de moarte pentru că îl au pe Hristos în inima lor!

Mai mult, ei așteaptă mai repede să plece ca să se întâlnească cu Hristos!

Îi simt aproape pe acești oameni cu viață sfântă (...) Am fost un om iubit de Dumnezeu, privilegiat, pentru că, de exemplu, când m-am văzut prima dată cu părintele Papacioc...

El mă aștepta cu brațele deschise. Mi-a zis: «În sfârșit s-au întâlnit inimile noastre!»

De asemenea, părintele Calciu mi-a spus înainte să plece la Domnul că: «Eu plec și voi veghea asupra ta de dincolo!»

Mă cutremur când îmi aduc aminte! La fel m-a chemat la el și Părintele Iustin Pârvu! Singurul meu regret este că nu l-am întâlnit pe Ilie Cleopa», a povestit Gigi Becali pentru sursa citată.

Înalt preasfințitul Părinte Pimen a murit în această săptămână,

în noaptea de marți spre miercuri, din cauza unor complicaţii generate după ce contractase Covid-19.

Pimen Zainea

Înalt Prea Sfinţitul Pimen Zainea s-a născut la 25 august 1929, primind la botez numele Vasile. Urmează studiile superioare la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti (1953-1957), iar mai târziu studiază la Universitatea din Köln (1976-1977).

Este tuns în monahism la Mănăstirea Neamţ, la 10 martie 1951, sub numele Pimen. A îndeplinit câteva misiuni peste hotare, în cadrul Arhiepiscopiei Misionare Ortodoxe Române din Statele Unite şi Canada (1977) şi la Reprezentanţa Patriarhiei Române din Ierusalim (1978-1979).

La 10 ianuarie 1982, arhimandritul Pimen Zainea este ales de către Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor. La data de 24 ianuarie 1991, PS Pimen Suceveanul a fost ales arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor.

 

 

 

Ne puteți urmări și pe Google News