După rezultatul de egalitate, pe care FCSB l-a obținut în fața celor de la Mioveni, Gigi Becali a anunțat că ”va tăia în carne vie”. Latifundiarul din Pipera a anunţat tăieri masive de finanţare a echipei.
Gigi Becali a răbufnit și a declarat că nu mai crede că echipa pe care o patronează mai are vreo șansă ca să câștige campionatul. Asta s-a întâmplat după ce echipa pe care o patronează a remizat la Mioveni.
După meci, Becali a declarat că va face restructurări dure la echipă și că vremea vorbelor bune și frumoase a cam trecut. În plus, Becali a mai anunțat că a oprit lucrările la două terenuri de antrenament pentru FCSB și că va reduce fondurile pentru academia de fotbal pe care o guvernează.
„Am luat azi o hotărâre. Se lucra la două terenuri și le-am oprit. Am zis 'gata, opriți' și mâine să vină cu organigrama de la Academie. Sunt 30 de antrenori, reducem, nu mai cheltuim 150.000 pe lună, ci 70.000. Ce a produs Academia dacă te bate Mioveniul? Nu poți să iei campionatul așa. Vă spun adevărul, n-ai cum să iei campionatul așa. Nu cred că putem să luăm campionatul așa. Chiar dacă pierde CFR-ul cu Rapid, tot nu putem”, a declarat Gigi Becali, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Șansele la titlu s-au risipit
Din câte s-a văzut după meciul cu cei de la Mioveni, jucătorii de la FCSB și-au cam luat adio de la titlu de campioni ai României.
Acest lucru a fost spus și de Gigi Becali care nu crede că jucătorii lui sunt adevărații războinici pe care și dorește în teren. Patronul FCSB-iștilor a mai spus că echipa lui a părut ca una care vrea să se distreze și nu să câștige campionatul.
„N-ai cum să câștigi așa. Trebuie să dai război la fotbal. Noi nu avem războinici la fotbal, avem jucători care se distrează, mai driblează ei. Nu se poate câștiga campionatul. Am crezut că iau bani din Liga Campionilor, dar nu poți cu echipa asta, așa că trebuie să reduc cheltuielile de acum. Mi-am dat seama că nu am cum să răzbesc cu echipa asta”, a anunțat Gigi Becali.