Mașina în care se afla omul de afaceri Gigi Becali a fost implicat luni dimineața într-un accident rutier. El se afla pe locul din dreapta față iar în urma impactului nu au existat victime.
Incidentul s-a produs din cauza celuilalt conducător auto implicat, care nu s-ar fi asigurat și nu a acordat prioritate.
Traficul în zona Bulevardului Aviatorilor a fost restricționată pentru minute bune, din cauza accidentului.
În accident nimeni nu a fost rănit
Tamponarea dintre vehiculul în care se afla Becali și un altul din trafic a avut loc în această dimineață, la ora 06:50, pe Bulevardul Aviatorilor din Capitală.
Din fericire, finanțatorul nu a fost rănit și nici persoanele implicate în coliziune. Mașina lui Becali a suferit însă daune serioase, ea fiind ridicată de la locul accidentul pe un vehicul de tractare.
Șoferul lui Gigi Becali a fost testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a ieșit negativ.
Nu același lucru s-a întâmplat și în cazul celuilalt șofer. Acesta avea o alcoolemie de 0,18 grame alcool pur în aerul expirat.
Se pare că la volanul mașinii latifundiarului s-a aflat Ionuț Luțu. Acesta este de mai mulți ani omul bun la toate la palatul lui Gigi Becali. El se ocupă de multe dintre treburile patronului și este și șoferul acestuia.