Gigi Becali, gest incredibil pentru unul dintre cei mai mari rivali. Nimeni nu se aștepta

Gigi Becali, gest incredibil pentru unul dintre cei mai mari rivali. Nimeni nu se aștepta sursa: Arhivă EVZ

Marius Șumudică a povestit că a primit un ajutor din partea finanțatorului de la FCSB, atunci când familia sa trecea printr-o perioadă delicată

Marius Șumudică, antrenorul echipei turce Gaziantep, a povestit un episod legat de Gigi Becali, finanțatorul celor de la FCSB. „Șumi” este cunoscut pentru trecutul rapidist și pentru faptul că a atacat Steaua de câte ori a avut ocazia.

El nu a colaborat niciodată cu latifundiarul din Pipera, dar cei doi au o relație de amiciție. Tehnicianul a dezvăluit că în ultimele zile a fost foarte îngrijorat pentru familia sa, dar s-a liniștit după ce a fost sunat de Becali, care i-a promis că se va ocupa el ca rudele sale, infectate cu coronavirus, să aibă medicamente la dispoziție.

Șumudică senior are comorbidități, soția și fata erau singure acasă

Ne puteți urmări și pe Google News

Cea mai mare problemă o avea tatăl antrenorului, care la 74 de ani are mai multe comorbidități și este cardiac. „Vreau să scot un singur gest în evidență. Îi mulțumesc lui Gigi Becali. E un om extraordinar. N-am mai vorbit de 9 luni cu el, dar ce face el...mie mi-a salvat familia! Tata are 74 de ani, are și alte probleme, comorbidități, e cardiac.

Iar soția și fetița mea erau singure acasă. S-a oferit să meargă la mine acasă să ducă medicamente. Mi-a zis să îmi văd de meci că, indiferent că tu ești rapidist și eu stelist, o să am grijă de familia ta.

S-a ocupat de tot, telefoane, vizite. M-a mișcat profund tot ce-a făcut pentru mine. M-a făcut să fiu liniștit la mii de kilometri distanță de cei dragi,”, a declarat Marius Șumudică la Digi Sport.

S-a speriat în primăvară și a părăsit echipa

Săptămâna trecută, oficialii de la Gaziantep anunțaseră că familia lui Șumudică are probleme din cauza coronavirusului. „Tehnicianul nostru, Marius Şumudică, ne-a comunicat faptul că familia sa, care trăieşte în România, a fost testată pozitiv cu COVID-19. Este o veste care ne întristează. Le transmitem lui Şumudică şi familiei sale însănătoşire grabnică”, era mesajul turcilor.

În primăvară, atunci când a văzut că situația se agravează în Turcia, din cauza pandemiei, Șumudică a închiriat un avion și a venit în România. În luna mai, odată cu reluarea campionatului, el s-a întors.