Patronul FCSB, Gigi Becali, susține că nu urmărește meciurile din cadrul Cupei Mondiale de fotbal din Qatar. În schimb, el are un punct de vedere legat de scandalul momentului, de respectarea drepturilor comunității LGBTQ în Qatar. Micuțul stat din Golf se confruntă cu numeroase critici în contextul controverselor legate de drepturile omului și de tratamentul acordat muncitorilor străini.
Omul de afaceri Gigi Becali nu se uită la meciurile de fotbal din cadrul Campionatului Mondial din Qatar, spunând că nu-l interesează. Potrivit spuselor sale, la meciurile din Qatar ar trebui să se uite, în primul rând scouterii, cei care trebuie să cunoscă și să propună jucători la echipele de club.
„Ce mă interesează pe mine Mondialul? Nici nu m-am uitat. Să se uite cine trebuie să se uite și cine trebuie să cunoască jucători și să propună jucători. Eu nu sunt scouter”, a spus Gigi Becali.
Cupa Mondială din Qatar a debutat duminică, 20 noiembrie, cu meciul dintre țara gazdă și Ecuador. Competiția se va derula până înaint de Crăciun, pe 18 decembrie, când este programată finala Cupei Mondiale.
Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a atribuit Qatarului organizarea Cupei Mondiale în anul 2010. Emiratul arab, din Golf, a cheltuit zeci de miliarde de dolari pentru a pune în scenă un eveniment pe care îl dorește unic în istoria competiției.
Gigi Becali are o opinie legat de comunitatea LGBTQ
Chiar dacă nu se uită la meciurile de fotbal, Gigi Becali are o părere, însă, despre scandalul cu care se confruntă țara organizatoare. Numeroase organizații internaționale au reproșat Qatarului condițiile de muncă subumane și tratamentul aplicat muncitorilor străini, încălcarea drepturilor femeilor și a comunității LGBTQ. Din punctul de vedere al patronului FCSB, încăcarea drepturilor omului nu are legătură cu fotbalul.
„Ce legătură are fotbalul cu drepturile oamenilor care nu se respectă? Asta e mare tâmpenie. Care drepturi nu sunt respectate că nu înțeleg… Unde nu se respectă? Dacă nu s-ar respecta, trebuie să facem propagandă la fotbal? Respecți toate drepturile, respecți oamenii, numai păcatul îl respingi”, a declarat Gigi Becali.
Patronul FCSB spune că nu are nimic cu comunitatea LGBTQ și că îi iubește pe membrii acesteia la fel ca și pe ceilalți oameni.
„Nu am nimic cu ei, îi iubesc ca pe ceilalți. Aici e vorba despre propagandă. Ei forțează în numele nerespectării. Fac propagandă LGBT-istă. Ei să trăiască cum vor ei, dar și noi la fotbal nu avem LGBT și, dacă nu avem, nu facem. Și chiar dacă ar fi, nu au treabă oamenii cu ei, se joacă fotbal”, a mai spus Gigi Becali la Pro Arena.