Facebook şi Google au anunţat că toţii angajaţii care lucrează în birourile celor două companii vor trebui, în mod obligatoriu, să se vaccineze.
Dat fiind că atât Google, cât mai ales Facebook, oferă un anumit nivel de flexibilitate în ceea ce priveşte libertatea angajaţilor de a lucra de la distanţă, măsura îi vizează numai pe cei care doresc sau sunt nevoiţi să lucreze în birourile celor două companii. La unison, Google şi Facebook au explicat, la câteva ore distanță că angajații din birouri au mai multe contacte directe cu colegi şi parteneri, așadar riscurile de a contracta sau răspândi infecția cu SARS-Cov-2 sunt mai mari.
Șeful Google, preocupat de liniștea angajaților
Sundar Pichai, şeful Google, a spus că vaccinarea celor peste 135.000 de angajaţi, pe care compania îi are în 50 de ţări, le va oferi acestora mai multă linişte cu privire la virus.
În acelaşi timp, Google amână revenirea la birou a angajaţilor săi pentru jumătatea lunii octombrie. Decizia a fost luată după ce numărul de îmbolnăviri a început să crească din nou din cauza răspândirii variantei Delta.
Facebook începe cu angajații din Statele Unite ale Americii
Facebook a anunțat că decizia cu privire la vaccinarea obligatorir îi vizează pe angajaţii care lucrează în birourile din Statele Unite. Pentru angajaţii din alte ţări, o decizie va fi luată la o dată ulterioară şi măsurile vor fi, probabil, diferite de la ţară la ţară.
Vaccinarea obligatorie pentru proprii angajaţi este o politică adoptată de un număr de din ce în ce mai mare de companii de tehnologie şi entertainment. Netflix, de exemplu, va cere tuturor angajaților săi care intră în contact cu actorii să se imunizeze, anunță ziarulromanesc.at.
În vreme cemarile companii de tehnologie stabilesc vaccinarea obligatorie, mai multe state adoptă cetrtificatele sanitare (așa-numitele green pas). Pe lângă cluburi și restaurante, aceste permise asigură accesul la piscine, săli de sport, muzee, cinematografe şi teatre. De asemenea, vor fi solictate și la competițiile sportive concerte, spectacole, târguri, congrese etc. În general este vorba despre evenimente care se desfășoară cu participarea unui număr mare de persoane și unde există un risc crescut de contaminare cu coronavirusul.